Mary K. Baxter

Notă informativă

(*)Ediția originală în limba română a cărţii „O descoperire zguduitoare, o Revelaţie Divină despre iad” fiind scoasă în tiraj cu unele greșeli de ortografie, dar și de topică în contextul traducerii din lb. engleză, prin prezenta vi se pune la dispoziție spre lectură aceeași versiune a cărții, cu ușoare corecturi aplicate ediției sus-menționate ― în subsolul acestei pagini, fiind postat și linkul spre ediția originală.

PREFAȚĂ

Biblia afirmă că există viaţă, după moarte. Chiar dacă eşti ateu şi nu crezi în Biblie ― referitor la acest subiect, e bine să ştii mărturia ei. Eu insist să crezi mărturia ei, pentru că ştiu precis că într-o zi, te vei convinge de realitatea vieţii după moarte! În primele secunde după moarte, vei constata că de fapt tu nu ai murit, ci doar ai trecut într-o altă viaţă. Nu de reîncarnare, ci de aşteptare a Judecăţii lui Dumnezeu!

Pentru mulţi însă, convingerea aceasta va fi groaznică! PENTRU TINE CUM VA FI ?

Cu fiecare zi trecută din viaţă, te apropii mai mult de veşnicie; şi dacă nu te pocăieşti ― te aşteaptă focul veşnic! PREŢUIEŞTE AŞADAR TIMPUL, NU-L PIERDE !

Isus […] le-a zis: „Şi dacă o casă este dezbinată împotriva ei însăşi, casa aceea nu poate dăinui. Tot astfel, dacă Satana se răscoală împotriva lui însuşi, este dezbinat, şi nu poate dăinui, ci s-a isprăvit cu el.” (Evanghelia după Marcu 3:25-26)

„Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi in subţire; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire. La uşa lui zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube. Şi dorea mult să se sature cu fărâmiturile, care cădeau de la masa bogatului; până şi câinii veneau şi-i lingeau bubele. Cu vremea săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe când era el în Locuinţa Morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui, şi a strigat: «Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta». «Fiule», i-a răspuns Avraam, «adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar avea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată». Bogatul a zis: «rogu-te dar, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu; căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin». Avraam a răspuns: «au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei». «Nu, părinte Avraame», a zis el; «ci, dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi». Şi Avraam i-a răspuns: «dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi».” (Evanghelia după Luca 16:19-31)

CUVÂNT ÎNAINTE

Înregistrările Kathrynei Baxter despre Locuinţa Morţilor, ori despre iad, au avut un impact atât de puternic în viaţa mea, încât am simţit o nevoie imperioasă să o cunosc. Am fost în mod deosebit interesată să fac rost de cartea ei şi să învăţ mai multe despre misterele Cerului şi ale iadului. Când am vorbit cu ea la telefon, în 12 Iulie 1987, amândouă am ştiut că Domnul ne-a pus împreună pentru un scop anume: ca să publicăm această carte şi să o punem în mâinile poporului.
Au trecut mulţi ani până Kathy a reuşit să pună acest mesaj pe hârtie. Curajul şi stăruinţa ei sub mari încercări şi persecuţii, sunt atribuite Domnului nostru, Isus Hristos. Timpul Lui este perfect, şi acum este timpul hotărât pentru ca aceste lucruri să fie descoperite Lumii. Citind manuscrisul în original, am fost cumplit de şocată şi zguduită să aud despre săracele suflete, care erau pierdute în iad, pe vecie!… Cu toate acestea, nu am fost chiar atât de teribil şocată de descrierea demonilor şi a Satanei însuşi, pentru ca ei îmi aminteau de fiinţele demonice şi monştrii care au fost creaţi de către făcătorii de filme din Hollywood. Eu cred cu adevărat, că numai lucrurile minunate ale lui Dumnezeu sunt inspirate cu adevărat de El. De aceea, mă gândesc că lucrurile oribile ale lumii sunt inspirate de Satana însuşi. El a făcut un lucru foarte iscusit, ca să-si transmită mesajul lui la popor. Un exemplu bun sunt filmele făcute astăzi despre ocultism şi cu fiinţe demonice. Dumnezeu insă, nu se lasă batjocorit! Eu cred că Dumnezeu a lăsat toate acestea, ca să-i permită poporului să vadă care este realitatea despre forţele demonice, şi să ştie cum să fie eliberaţi din încleştarea Satanei. Un lucru pe care cărţile demonice şi filmele nu-ţi vor spune, este cum să te eliberezi de această teroare de frică şi de moarte. În această carte, O Descoperire zguduitoare, Domnul nostru ne arată Calea afară. El este singura noastră nădejde. El singur, ne poate salva de ororile iadului de pe Pământ şi de iadul etern de după moarte!
Biblia ne avertizează de toate aceste rele.
Descoperirea şi profeţia dată Kathrynei Baxter şi vizita ei în iad sunt dovezi că, Cuvântul Domnului nu se va întoarce fără rod, ci va împlini caea ce îi este dat să împlinească. Experienţa lui Kathy cu iadul, ne readuce la viaţă avertizările care au fost scrise pentru noi cu două mii de ani în urmă. Realităţile Satanei şi a duhurilor demonice au fost în jurul nostru de atâta vreme şi noi am fost înşelaţi să credem, că sunt fără nici o putere. Noi am fost atât de înşelaţi, încât de Halloween, chiar îi îmbrăcam pe copiii noştri cu costume ca diavolul şi demonii lui. Noi avem impresia, că noi înșine deţinem controlul în vieţile noastre, dar Domnul ne spune foarte simplu, când zice: „alege astăzi, Cui vrei să-i slujeşti!” Dumnezeu, şi numai Dumnezeu singur, are control asupra Vieţii şi asupra Morţii. Alegerea şi hotărârea pe Cine vrei să slujeşti, îţi aparţine numai ţie.

• Dee Cushing •

DESPRE AUTOARE

Kathryn Baxter a fost născută în Chattanooga, Tennessee. Ea a fost crescută în Casa Domnului, încă pe când era mică, mama ei a învăţat-o despre Isus Hristos şi mântuirea prin El. Kathryn a fost născută din nou la vârsta de 19 ani. După ce L-a servit pe Domnul câţiva ani, ea s-a depărtat de Domnul, pentru o perioadă. Duhul lui Dumnezeu nu i-a dat pace, şi ea a fost nevoită să se întoarcă înapoi şi şi-a predat viaţa din nou lui Hristos. Ea îl slujeşte pe El acum cu credincioşie. Pe la mijlocul anului 1960, Kathryn s-a mutat cu familia ei la Detroit, Michigan, unde a locuit pentru un timp. Mai târziu, s-a mutat la Belleville, Michigan unde a început să aibă vedenii din partea Domnului. În timpul anilor ei în Michigan, ea s-a supus total bătrânilor şi conducerii Casei Domnului. Pastorii, conducătorii şi sfinţii Domnului vorbesc de ea bine şi de slujba ei. Mişcarea Duhului Sfânt este puternică în toate serviciile ei, şi multe minuni au avut loc în ele. Darurile Duhului Sfânt, cu demonstraţii, sunt manifestate în adunările ei, aşa după cum ea este condusă de Duhul lui Dumnezeu. Ea iubeşte pe Domnul cu toată inima ei, mintea ei, sufletul şi puterea ei, şi doreşte mai mult decât orice, să fie un câştigător de suflete pentru Isus Hristos. Kathryn este căsătorită de peste 24 de ani cu Bill Baxter. Ei au patru copii şi şase nepoţi, care îi ajută în slujba lor. Ea este cu adevărat o dedicată servitoare a Domnului. Chemarea ei este în mod specific în domeniul viselor, vedeniilor şi descoperirilor. Ea a fost ordinată ca o femeie slujitoare în 1983 la Full Gospel Church of God în Taylor, Michigan. Acum, ea slujeşte sub autoritatea Bisericii Naţionale a lui Dumnezeu din Washington D.C. În 1976, pe când încă trăia în Belleville, Isus i-a apărut în formă umană, în vise, vedenii şi descoperiri sau revelaţii. De atunci ea a primit încă multe vizite ale Domnului. În timpul acestor vizite El i-a arătat adâncimile, gradele, nivelele şi torturile sufletelor pierdute în iad. Ei i s’au dat de asemenea vedenii despre Cer, despre perioada Necazului cel Mare şi despre timpul Sfârşitului. În timpul unei perioade din viaţa ei, Isus a venit la ea în fiecare noapte timp de patruzeci de nopţi. El ia spus că acest mesaj este pentru Lumea întreagă.

DE LA AUTOARE

Recunosc, că fără puterea supranaturală a Domnului Isus Hristos, nici această carte şi nici altele, care au scopul de a trata despre Viaţa de Dincolo nu ar fi putut fi scrise. Isus singurul, ţine cheile iadului şi El a plătit preţul pentru intrarea noastră în Cer. Aleluia! Traseul scrierii acestei cărţi a fost lung, singuratic şi a necesitat experienţă. De fapt, cartea a aşteptat câţiva ani buni, ca să fie expusă. Descoperirile din partea Domnului le-am avut în anul 1976. Au durat 8 luni ca să le pun pe hârtie. Scrierea manuscrisului însuşi a durat o perioadă de câţiva ani şi punerea trimiterilor din Scriptură în ordinea cronologică, a mai durat un an. Finalizarea cărţii a luat cea mai bună parte a iernii anului 1982 şi a anului 1983. Pe lângă acestea, pentru o perioadă de patruzeci de zile, Isus m-a dus în iad. Eu văd acum, că Domnul m-a pregătit să scriu această carte încă de pe când eram copil şi aveam vise despre Dumnezeu. După ce am fost născută din nou, am avut o dragoste foarte puternică pentru cei pierduţi şi voiam să văd sufletele mântuite. După apariţia Domnului în 1976, când mi-a spus că am fost aleasă pentru o misiune specială, El mi-a zis: „fiica Mea, Eu mă voi manifesta ţie, ca să scot oameni afară de la întuneric, la lumină. Pentru că Domnul Dumnezeu te-a ales pe tine, pentru un scop: să scrii şi să înregistrezi lucrurile pe care Eu ţi le voi arăta şi ţi le voi spune! Eu îţi voi descoperi realitatea iadului, ca mulţi să poată fi mântuiţi (salvaţi). Mulţi se vor pocăi de căile lor rele, înainte de fi prea târziu. Sufletul tău va fi luat afară din trup, de către Mine, Domnul Isus Hristos şi va fi transferat în iad şi în alte locuri pe care Eu vreau ca tu să le vezi. îţi voi da de asemenea vedenii despre Cer şi alte locuri, şi îţi voi da multe descoperiri”.

– Mary Kathryn Baxter –

ÎN IAD

În martie ‘76, în timp ce mă rugam singură acasă, am primit vizita Domnului Isus Hristos. Cu câteva zile înainte începusem să mă rog prin Duhul, când dintr-o dată am simţit prezenţa lui Dumnezeu. Puterea şi Gloria Lui, au umplut casa. O lumină strălucitoare a inundat camera unde mă rugam, şi o minunată dulceaţă mi-a umplut fiinţa. Lumini se prelungeau în valuri, rulându-se, suprapunându-se, răsucindu-se şi desfăşurându-se unele într-altele, contopindu-se şi apoi iarăşi desfăcându-se. A fost ceva spectacular! Atunci vocea Domnului a început să-mi vorbească. El a zis: „Eu sunt Isus Hristos, Domnul tău, şi doresc să-ţi dau o Revelaţie, care să pregătească sfinţii pentru reîntoarcerea Mea, şi mulţi să se întoarcă la neprihănire. Puterile Întunericului sunt reale şi Judecăţile Mele sunt adevărate! Fiica Mea, Eu te voi lua în iad prin Duhul Meu şi îţi voi arăta multe lucruri, pe care vreau ca Lumea să le cunoască. Am să vin la tine de mai multe ori; îţi voi lua duhul afară din trup şi te voi duce în iad.”
„Vreau ca tu să scrii o carte şi să spui toate vedeniile şi toate lucrurile pe care ţi le voi descoperi. Noi vom merge în iad împreună. Însemnează-ţi toate aceste lucruri care au fost, care sunt şi care au să vină. Cuvintele Mele sunt adevărate, şi vrednice de crezut. Eu sunt Cel Ce Sunt, şi nu este nimeni afară de Mine.”
„Dragă Doamne,” am strigat: „ce vrei să fac?” întreaga mea fiinţă tindea spre Isus, recunoscându-i prezenţa. Ca să descriu cel mai bine, este suficient să spun că IUBIREA s-a revărsat asupra mea. A fost cea mai minunată, plină de pace şi bucurie, dragoste atotputernică, pe care am simţit-o vreodată. Laude către Dumnezeu au început să curgă din mine. Dintr-odată am vrut să-i dau întreaga mea viaţă, ca să fie folosită de El, pentru a salva oamenii din păcatele lor. Am ştiut, prin Duhul, că Cel care era cu mine în cameră, era cu adevărat Isus ― Fiul lui Dumnezeu. Nu pot să găsesc cuvinte care să exprime prezenţa Lui Divină. Dar ştiu cu siguranţă, că a fost Domnul! „Iată, fiica Mea,” a zis Isus, „Eu te voi lua prin Duhul Meu în iad, ca tu să poţi mărturisi despre realitatea lui, să spui Lumii întregi că iadul este real, să atragi pe cei pierduţi afară din Întunerec şi să-i aduci la Lumina Evangheliei lui Isus Hristos.”
Instantaneu, sufletul meu a fost luat afară din trup. Am plecat cu Isus, afară din camera mea, în văzduh. Ştiam tot ce se petrece cu mine. Am văzut pe soţul şi pe copiii mei, dormind în casă, sub noi. Era parcă aş fi murit şi trupul meu ar fi rămas în pat, în timp ce duhul meu mergea cu Isus, trecând prin acoperişul casei. Se părea că tot acoperişul s-a înfăşurat şi eu puteam să-mi văd familia dormind în paturile lor. Am simţit atingerea lui Isus care îmi zicea: „Nu-ţi fie teamă! Ei sunt în siguranţă.” El mi-a cunoscut gândurile. Voi încerca în cea mai mare măsură să vă spun pas cu pas, ce am văzut şi ce am simţit. Anumite lucruri nu le-am înţeles. Domnul Isus mi-a spus însemnătatea celor mai multe dintre ele, dar anumite lucruri nu mi le-a spus. Am ştiut atunci şi ştiu şi acum, că aceste lucruri s-au întâmplat cu adevărat şi că numai Dumnezeu putea să mi le arate. Slăvit să fie Numele Lui cel Sfânt! Oameni, credeţi-mă, iadul este adevărat! Am fost dusă acolo de către Duhul în mai multe rânduri, pe parcursul pregătirii acestui raport. În curând, am fost sus în văzduh. M-am întors şi am privit la Isus. Era plin de putere şi glorie, şi totuşi aşa de multă pace se revărsa din El! M-a luat de mână şi mi-a zis: „te iubesc! Nu-ţi fie teamă, pentru că Eu sunt cu tine!” La acestea, am început să ne înălţăm şi mai mult, şi acum puteam vedea pământul dedesubt. Ieşind afară din pământ şi răspândite în multe locuri, erau nişte pâlnii rotindu-se în jurul unui punct într-o direcţie şi în alta. Acestea se mişcau mult deasupra Pământului şi se asemănau cu un fel de armonică murdară, uriaşă, care se mişca necontenit. Ele ieşeau de prin multe părţi ale Pământului. „Ce sunt acestea?” am întrebat pe Domnul Isus când am ajuns aproape de una. „Acestea sunt porţile spre iad,” a zis El.
„Vom merge în iad printr-una din ele.” Imediat, am coborât şi am intrat într-una din aceste pâlnii. Interiorul părea ca şi un tunel care se rotea când într-o direcţie când într-alta, ca un titirez.
O întunecime adâncă ne-a cuprins deodată, şi împreună cu întunecimea a venit un miros atât de cumplit, că mi-a tăiat răsuflarea. Pe marginile acestui tunel erau forme vii, fixate puternic în pereţi, de o culoare gri, întunecată; formele se mişcau şi strigau la noi, când ajungeam în dreptul lor. Am ştiut, fără să mi se spună, că erau demonice. Aceste forme puteau să se mişte, dar erau fix ataşate de pereţi. Venea un miros oribil de la ele şi ele ţipau la noi, cu cele mai groaznice strigăte. Am simţit o forţă invizibilă, mişcându-se în interiorul tunelelor. Câteodată în întuneric, puteam să le disting formele, dar o ceaţă murdară acoperea cele mai multe dintre ele. „Doamne, ce sunt acestea?” am întrebat ţinând strâns mâna lui Isus. El mi-a răspuns: „aceste sunt duhuri rele, gata să fie scuipate afară pe pământ, când Satan dă ordinul.” Mergând în josul tunelului, formele demonice râdeau şi ne strigau, încercau să ne atingă, dar nu puteau, din cauza puterii lui Isus. Chiar şi aerul era poluat şi murdar, şi numai prezența lui Isus mă oprea să ţip de atâta oribilă oroare. Oh, desigur, aveam toate simţurile, puteam auzi, mirosi, şi chiar gusta prezenţa răului, din acel loc. Aş putea zice chiar, că simţurile mele au devenit mai sensibile, şi mirosul şi mizeria, aproape mă făceau să-mi fie rău. Urlete umpleau aerul, pe cum ne apropiam de baza tunelului. Ţipete străpungătoare ne întâmpinau în tunelul întunecat. Puteam simţi frica, moartea şi păcatul de jur-împrejurul meu. Cel mai cumplit miros pe care l-am simţit vreodată umplea aerul. Era mirosul de carne putredă, şi se părea că vine din fiecare direcţie. Niciodată pe pământ, nu am simţit o atmosferă aşa de rea şi n-am auzit asemenea plânsete de disperare. În curând aveam să aflu, că acestea erau plânsetele morţilor şi că iadul era plin de vaietele lor. Am simţit o rafală demonică de vânt şi o uşoară forţă absorbantă în faţa noastră. Lumini, ca fulgerele sau ca luminile de lanternă, străpungeau neagra întunecime şi aruncau umbre gri pe pereţi. Cu mare greutate am putut să zăresc, că ceva era în faţa mea. M-am retras şocată, când am realizat că un şarpe uriaş, mergea în faţa noastră. Uitându-mă mai bine, am văzut şerpi urâţi, lucind peste tot. Isus mi-a zis: „în curând vom intra în piciorul stâng al iadului. În continuare, vei vedea o grea amărăciune, o tristeţe patetică şi o oroare de nedescris. Stai aproape de Mine şi Eu îţi voi da putere şi te voi proteja în drumul nostru prin iad. Lucrurile pe care le vei vedea sunt un avertisment,” mi-a zis El. „Cartea pe care o vei scrie-o, va salva multe suflete de la iad. Ceea ce vezi, este real! Nu te teme, pentru că Eu sunt cu tine!” În sfârşit, împreună cu Domnul Isus am ajuns la capătul tunelului. Am păşit în iad. Voi încerca cât voi putea mai bine, să descriu ce am văzut, şi le voi spune în ordinea pe care Dumnezeu mi le-a dat. În faţa noastră, departe cât puteam vedea cu ochii, erau obiecte zburătoare săgetând când într-o parte când într-alta. Gemete şi plânsete sfâşietoare umpleau atmosfera. Departe în faţa noastră, am văzut o lumină slabă şi am început să mergem spre ea. Cărarea era uscată, plină de praf şi în curând am ajuns la intrarea unui tunel mic, întunecat. Anumite lucruri nu le pot aşterne pe hârtie; sunt prea îngrozitoare spre a fi descrise. Frica în iad, poate fi gustată, şi am ştiut că dacă nu aş fi fost cu Isus nu m-aş mai fi putut întoarce. Scriind aceste lucruri, sunt anumite lucruri care le-am văzut, dar pe care nu le-am înţeles; dar Domnul cunoaşte toate lucrurile, şi El mi-a ajutat să înţeleg cele mai multe din câte am văzut.
Permiteţi-mi să vă avertizez: nu mergeţi în acel loc! Este un loc repulsiv de tortură, de durere cumplită şi amărăciune eternă.
Sufletul tău va fi întotdeauna viu. Sufletul trăieşte veşnic. Va fi foarte real pentru tine, şi sufletul tău va merge ori în Cer, ori în iad. Acelora care cred că iadul este pe pământ ― bine, aveţi dreptate! Iadul este în mijlocul Pământului, şi acolo sunt suflete în chinuri, zi şi noapte! Nu sunt petreceri în iad! Nu este dragoste! Nu este milă! Nu este odihnă! Nu este, decât un loc de amărăciune, dincolo de orice imaginaţie!…

PICIORUL STÂNG AL IADULUI

Un miros oribil umplea aerul. Isus mi-a zis: „în piciorul stâng al iadului sunt multe gropi. Acest tunel se desparte în alte părţi ale iadului, dar noi vom sta prima dată un timp, în piciorul stâng. Lucrurile pe care le vei vedea, vor fi în memoria ta tot timpul. Lumea, trebuie să cunoască despre realitatea iadului! Mulţi păcătoşi, şi chiar câţiva dintre copiii Mei, nu cred că iadul este real! Tu, ai fost aleasă de către Mine ca să le arăţi aceste adevăruri. Tot ce-şi voi arăta despre iad şi despre alte lucruri, este adevărat.” Isus mi s-a arătat într-o forma de lumină puternică, mai strălucitoare decât soarele. În mijlocul acelei lumini era forma unui bărbat, dar în alte momente, El era în formă de duh. El a vorbit din nou: „fiica Mea, când Eu vorbesc, Tatăl a şi vorbit! Tatăl şi Eu, suntem Una! Adu-ţi aminte, să iubeşti, mai presus de orice şi să vă iertaţi unii pe alţii! Vino acum, şi urmează-mă!”
Când treceam noi, duhurile rele fugeau din prezenţa Domnului. „O Doamne, o Doamne!” am strigat: „ce va mai urma?” Aşa cum am mai zis înainte, aveam toate simţurile în iad. Toţi care sunt în iad îşi păstrează simţurile. Ale mele, lucrau cu toată puterea. Frica se simţea peste tot, şi pericole neaşteptate pândeau peste tot. Fiecare pas făcut, era cu mult mai oribil decât cel dinainte. La capătul de sus al tunelului, erau nişte uşi de mărimea unor geamuri mici, care se deschideau şi se închideau foarte repede. Urlete umpleau aerul şi creaturi demonice treceau în zbor pe lângă noi în sus şi în afara porţilor iadului. Curând am ajuns la capătul tunelului. Tremuram de groază din cauza pericolului şi fricii din jurul nostru.
Eram foarte recunoscătoare de protecţia lui Isus. Îi mulţumesc lui Dumnezeu, pentru puterea Lui atotputernică de a ne proteja chiar şi în adâncul iadului. Dar chiar şi cu acest scut protector, mă tot gândeam: „nu voia mea, Tată, ci a Ta să se facă!” Am privit la trupul meu. Pentru prima dată, am observat că eram în formă de duh, şi că această formă, arăta exact ca mine însumi. Mă gândeam, ce oare ar putea să mai urmeze?.. Împreună cu Isus, am păşit din tunel, pe o cărare care avea nişte petece mari de pământ de fiecare parte. Nişte gropi de foc se aflau pretutindeni atât cât puteai vedea cu ochii. Gropile erau de patru picioare lăţime şi trei picioare adâncime şi aveau forma unui castron. Isus mi-a zis: „în piciorul stâng al iadului sunt multe gropi ca şi acestea. Vino, şi îţi voi arăta câteva dintre ele.”
Eu stăteam lângă Isus, pe cărare şi priveam într-una din acele gropi. Marginile gropii erau îmbrăcate cu pucioasă şi aveau o lucire roşie ca şi cărbunii aprinşi din foc. În centrul gropii era un suflet care murise şi mersese în iad. Focul a început a arde în fundul gropii şi s-a prelins pe el în sus, tot mai sus şi a îmbrăcat sufletul pierdut în flăcări; într-un moment, focul se potolea până ajungea doar jăratec, dar pe urmă, cu un vuiet puternic, se ridica din nou peste sufletul torturat din groapă. Am privit şi am văzut că sufletul pierdut din groapă era zăvorât într-un schelet. „Doamne!” am strigat la această privelişte, „nu poţi să-l laşi afară?!” Cât de cumplită era priveliştea! M-am gândit ― acesta puteam să fiu eu! Am zis: „Doamne, ce trist este să vezi, şi să ştii, că un suflet viu este aici!” Am auzit un strigăt venind din mijlocul primei gropi. Am văzut un suflet în formă de schelet, strigând, „Isuse, ai milă!” „O, Doamne!” am zis. Era vocea unei femei. Am privit la ea şi am vrut să o trag afară din foc. Această privelişte îmi rupea inima! Scheletul, în forma unei femei, cu o ceaţă gri murdar înăuntru, vorbea cu Isus. Şocată, am ascultat la ce zicea. Carnea, putredă, atârna în zdrenţe din oasele ei, şi cum ardea, cădea în mijlocul gropii. Unde fuseseră ochii ei odată, acum erau doar orbite goale. Păr nu avea deloc! Focul începea la tălpile ei în flăcărui scurte care creşteau pe măsură ce se urcau pe trupul ei. Femeia părea să fie în continuu arzând, chiar când flăcările erau doar jăratec. Din adâncul fiinţei ei veneau strigăte şi gemete de disperare: „Doamne! Doamne, vreau afară de aici!” Tot timpul se întindea spre Isus!… Am privit la Isus, şi El avea o foarte mare durere întipărită pe faţa Lui. Isus mi-a zis: „fiica Mea, tu eşti aici cu Mine, ca să faci cunoscut lumii că păcatul se sfârşeşte cu moartea, şi că iadul este real!” Am privit din nou la femeie, şi am văzut viermi căţărându-se afară din oasele scheletului ei. Ei nu erau vătămaţi de foc. Isus a zis: „ea ştie şi simte acei viermi înăuntrul ei!” „Doamne, ai milă!” ― am strigat când am văzut focul, ajungând la apogeu şi când oribilul proces de ardere a început din nou. Strigăte grozave şi hohote adânci scuturau forma acestei femei-suflet. Ea era pierdută! Nu mai era nici o cale de ieşire!… „Isuse, de ce este ea aici?” am întrebat cu voce scăzută, pentru că eram înfricoşată. Isus mi-a zis: „vino!”
Cărarea pe care mergeam, era şerpuitoare, răsucindu-se printre aceste gropi de foc atât cât se vedea cu ochii. Strigătele morţilor vii, amestecat cu gemete şi urlete hidoase, ajungeau la urechile mele din toate direcţiile. Nu erau momente de linişte în iad! Mirosul de moarte şi carne putredă, atârna ca o pătură groasă, în aer. Am ajuns la groapa următoare. Înăuntrul acestei gropi, care era cam de mărimea celeilalte, era o altă formă scheletică. Vocea unui bărbat striga din groapă, zicând: „Doamne, ai milă de mine!” Numai când vorbeau, puteai şti dacă sufletul respectiv era bărbat, ori femeie. Mari hohote văitătoare veneau de la acest om: „îmi pare rău, Isus, iartă-mă! Scoate-mă afară de aici! Am stat în locul acesta de tortură de ani de zile! Îţi cerşesc îndurare, lasă-mă afară!” Suspine adânci scuturau această formă scheletică când cerşea îndurare. „Te rog, Isuse, lasă-mă afară!” Am privit la Isus şi am văzut că El de asemenea plângea. El a privit în sus şi a zis: „Tată! Tată, ai milă!” „Doamne Isuse, a strigat omul din groapa arzând, nu am suferit destul pentru păcatele mele? Sunt 40 de ani de la moartea mea.” Isus i-a zis: „este scris, «Cel neprihănit va trăi prin credinţă! Toţi batjocoritorii şi necredincioşii vor avea partea lor în iazul de foc.» Tu nu ai voit să crezi Adevărul. De multe ori, copiii Mei au fost trimişi la tine ca să-ţi arate Calea, dar tu nu ascultai la ei. Tu râdeai de ei şi ai refuzat Evanghelia! Cu toate că Eu am murit pe cruce pentru tine, tu M-ai batjocorit şi nu ai vrut să te pocăieşti de păcatele tale. Tatăl Meu ţi-a dat multe ocazii ca să fii mântuit. Dacă ai fi ascultat!” Isus plângea… „Ştiu Doamne! ştiu,” a strigat omul. „Dar acum mă pocăiesc!” „Este prea târziu!” a zis Isus. „Judecata este pronunţată!” Omul a continuat: „Doamne, unii din poporul meu vin aici, pentru că ei nu se pocăiesc. Te rog Doamne, lasă-mă să merg şi să le spun că ei trebuie să se pocăiască cât timp sunt încă pe Pământ! Nu vreau ca ei să vină aici!” Isus a zis: „ei au predicatori, învăţători, diaconi, toţi slujind Evanghelia. Ei le vor spune. De asemenea ei au avantajele sistemelor moderne de comunicaţie şi multe alte căi, ca să afle despre Mine. Am trimis la ei lucrători, ca să poată crede şi să fie mântuiţi. Dacă ei nu vor crede când vor auzi Evanghelia, nu vor fi impresionaţi nici dacă unul se scoală din morţi.” La acestea, omul a devenit foarte furios şi a început să blesteme. Cuvinte răutăcioase şi blesteme la adresa lui Dumnezeu ieşeau din el. Am privit plină de oroare cum flăcările se ridicau şi carnea lui moartă şi putredă a început să ardă şi să cadă bucăţi înăuntrul găocii acestui om mort; am văzut sufletul lui. Era ca o ceaţă gri-murdară care umplea tot scheletul lui. M-am întors spre Isus şi am strigat: „Doamne, ce oribil!” Isus a zis: „iadul este real; Judecata este reală. Eu îi iubesc aşa de mult, fiica Mea! Acesta este doar începutul lucrurilor înfricoşătoare pe care am să ţi le arăt. Sunt încă multe altele care vor veni. Spune lumii din partea Mea, că iadul este real, că bărbaţii şi femeile trebuie să se pocăiască de păcatele lor! Vino, urmează-mă! Trebuie, să mergem mai departe.”
În următoarea groapă era o femeie foarte mică de statură, care părea să fie de vreo 80 de ani. Nu pot să spun cum mi-am dat seama de vârsta ei, dar am ştiut. Pielea îi era trasă de pe oase de flăcările continue, şi numai oasele rămâneau împreună cu sufletul, ca o ceaţă murdară în interior. Am privit cum focul o ardea. Curând erau numai oasele şi viermii căţărându-se în interior, pe care focul nu-i putea arde. „Doamne, ce cumplit!” am strigat. „Nu ştiu dacă voi putea merge înainte, pentru că aceasta întrece orice imaginaţie!” Atât cât puteam vedea cu ochii, erau suflete, care ardeau în gropi de foc. „Fiica Mea, de asta eşti tu aici,” a răspuns Isus. „Tu trebuie să ştii şi să spui adevărul despre iad. Raiul este real! Iadul este real! Vino, trebuie să mergem mai departe.” Am privit înapoi la femeie. Strigătele ei, erau atât de triste!… Pe când mă uitam la ea, ea şi-a împreunat oasele palmelor ca la rugăciune. Nu puteam să mă opresc din plâns. Eram în formă de duh, şi totuşi plângeam. Ştiam că oamenii din iad, simt toate aceste lucruri! Isus a cunoscut gândurile mele. „Da, fiica Mea,” mi-a zis El, „ei ştiu. Când oamenii vin aici, au aceleaşi simţuri şi gânduri ca şi când erau pe Pământ, îşi amintesc de familiile şi prietenii lor şi de toate timpurile când ei ar fi avut ocazia să se pocăiască, dar au refuzat so facă. Memoria rămâne totdeauna cu ei. Dacă ar fi ascultat măcar de Evanghelie şi s-ar fi pocăit înainte de a fi fost prea târziu!” Am privit din nou, la femeia bătrână, şi de data aceasta am observat că ea avea un singur picior, şi se părea că avea găuri sfredelite în oasele de la şold. „Ce sunt acestea, Isus?” am întrebat. El a zis: „fiică, în timp ce ea era pe Pământ, ea a avut cancer şi a fost în mare durere, i s-a făcut operaţie pentru ca să i se salveze viaţa. A zăcut ca o femeie bătrână, plină de amărăciune, mulţi ani. Mulţi din poporul Meu au venit să se roage pentru ea, şi să-i spună că Eu aş putea să o vindec. Ea însă a zis: «Dumnezeu mi-a făcut aceasta!» — şi nu a vrut să se pocăiască şi să creadă în Evanghelie! Cu toate că, odată M-a cunoscut; dar cu timpul, a început să Mă urască. Ea a zis că nu are nevoie de Dumnezeu şi că nu vrea să fie vindecată de Mine. Cu toate acestea, Eu am insistat, dorind totuşi să o vindec şi să o binecuvântez. Ea şi-a întors spatele la Mine şi M-a blestemat. A zis că nu Mă vrea. Duhul Meu a insistat pe lângă ea. Chiar după ce şi-a întors spatele la Mine, Eu totuşi am încercat să o atrag prin Duhul Meu, dar ea nu voia să asculte; în sfârşit ea a murit şi a venit aici.” Femeia bătrână a început să strige la Isus, „Doamne Isuse, te rog iartă-mă, acum îmi pare rău că nu m-am pocăit cât am fost pe Pământ!” Cu mari tânguiri ea striga la Isus: „măcar să mă fi pocăit înainte de a fi fost prea târziu! Doamne, ajută-mă afară de aici! Te voi servi numai pe Tine! Voi fi bună! Nu am suferit destul? De ce am aşteptat până a fost prea târziu? Oh, de ce am aşteptat până Duhul Tău a încetat să se lupte cu mine?” Isus i-a zis: „tu ai avut ocazie după ocazie să te pocăieşti şi să Mă serveşti!” Plecând de acolo, am văzut tristeţea întipărită pe faţa lui Isus. Privind la bătrâna femeie care plângea am întrebat, „Doamne, ce mai urmează?” Puteam simţi frica de jur împrejurul meu. Amărăciune, strigăte de durere şi o atmosferă de moarte era pretutindeni. Isus şi cu mine am plecat plini de jale şi milă, la groapa următoare. Numai prin puterea Lui am putut merge mai departe. Pe o mare distanţă, am putut auzi strigătele de pocăinţă şi cereri de iertare, ale femeii bătrâne. „Dacă aş putea cumva să o ajut!” m-am gândit.
Păcătosule, te rog nu aştepta atâta timp, până când Duhul lui Dumnezeu va înceta să se lupte cu tine!…
În groapa următoare, am văzut o femeie în genunchi, ca şi când ar fi căutat ceva. Forma ei scheletică era plină de găuri. Oasele ei se vedeau prin rochia ei ruptă, cuprinsă de foc. Capul ei era pleşuv, şi unde trebuiau să fie ochii şi nasul, erau numai găuri. Un foc mic ardea împrejurul tălpilor ei unde era ea îngenunchiată, şi ea se agăţa de marginile gropii de pucioasă. Focul se prindea de mâinile ei şi carnea moartă cădea jos pe măsură ce ea săpa cu unghiile. Suspine cumplite o scuturau; „o Doamne, o Doamne!” a strigat: „vreau afară!” Pe când priveam noi, ea a ajuns într-un târziu la marginea gropii. Mă gândeam că va putea ieşi afară, când un demon mare cu nişte aripi cari păreau să fie rupte la vârf şi atârnate pe marginea lui, s-a repezit la ea. Culoarea lui era de un negru-maroniu, şi avea păr pe tot corpul. Ochii îi erau aşezaţi adânc în cap, şi era de mărimea unui urs. Demonul s-a grăbit la femeie şi a împins-o foarte puternic în groapă şi în foc. M-am uitat cu oroare cum cădea, îmi părea rău de ea. Voiam să o iau în braţele mele şi să o ţin, să-L rog pe Dumnezeu să o vindece şi să o scoată afară de acolo. Isus mi-a cunoscut gândurile şi mi-a zis: „fiica Mea, Judecata a fost pronunţată! Dumnezeu a vorbit! Chiar pe când ea era un copil, Eu am chemat-o de nenumărate ori, să se pocăiască şi să mă servească. Când a avut 16 ani, am venit la ea şi i-am spus: «te iubesc! Dă-mi Mie viaţa ta, şi urmează-Mă, pentru că te-am chemat la o lucrare specială!» Am chemat-o toată viaţa ei, dar ea nu Mă asculta! Ea Mi-a zis: «cândva, Te voi servi… Nu am timp pentru Tine, acum! N-am timp! Nu am timp!! Am viaţa mea de plăceri! N-am timp! N-am timp să te servesc pe Tine acum, Isuse! Mâine te voi servi.» Mâine nu a venit niciodată, pentru că ea a aşteptat prea târziu!” Femeia a strigat la Isus: „sufletul meu este cu adevărat în chinuri! Nu este nici o cale de ieşire de aici! Ştiu că am dorit lumea, în loc de Tine, Doamne! Am vrut bogăţii, renume şi noroc; şi am primit… Puteam cumpăra tot ce am vrut – eram stăpâna mea. Eram cea mai frumoasă, cea mai bine îmbrăcată femeie de pe timpul meu şi am avut bogăţii, renume şi noroc, dar am aflat că nu pot să le iau cu mine dincolo de moarte. O, Doamne, iadul este oribil! Nu am odihnă, zi şi noapte! Sunt întotdeauna în durere şi chin! Ajută-mă Doamne!” a strigat ea. Femeia a privit în sus la Isus cu atâta jale şi a zis: „Scumpul meu Isus, daca aş fi ascultat la Tine! Voi regreta aceasta o veşnicie!… Plănuiam să Te servesc într-o oarecare zi, când voi fi gata… M-am gândit că Tu vei fi tot timpul la dispoziţia mea, când mă voi hotărî. Dar cât de greşită am fost!… Am fost una din cele mai căutate femei din timpul meu, pentru frumuseţea mea… Ştiam că Dumnezeu mă cheamă, să mă pocăiesc! Toată viaţa mea, El m-a atras cu corzi de iubire, şi am crezut că mă puteam folosi de Dumnezeu, la fel cum mă foloseam de fiecare în parte, că El va fi întotdeauna la dispoziţia mea… Ah ..da, am profitat de Dumnezeu! El căuta atât de mult să mă facă să-L servesc, pe când eu.. tot timpul am crezut că nu am nevoie de El. Oh, cât de greşită am fost! Dar Satana a început să mă folosească, şi atunci am început să-l servesc pe Satana din ce în ce mai mult. La sfârşit am ajuns să-l iubesc pe el, mai mult decât pe Dumnezeu, îmi plăcea păcatul şi nu voiam să mă întorc la Dumnezeu. Satana a folosit frumuseţea şi banii mei, şi toate gândurile mele erau îndreptate la puterea pe care el mi-o va da. Chiar şi atunci, Dumnezeu a continuat sa mă atragă. Dar eu m-am gândit: «mai am mâine; încă mâine, ori ziua următoare…» Dar într-o zi, pe când eram în maşină, şoferul meu a intrat într-o casă şi am fost omorâtă. Doamne, lasă-mă afară!” Pe când vorbea, mâinile ei, numai oase, se întindeau spre Isus, în timp ce focul continua să o ardă. Isus a zis: „Judecata este pronunţată!” Lacrimi curgeau pe obrajii Lui pe când noi ne îndreptam spre o altă groapă. Plângeam din adâncul sufletului meu de ororile din iad. „Dragă Isuse,” am strigat: „chinul este atât de real! Când un suflet vine aici, nu mai este nici o speranţă, nici viaţă, nici dragoste! Iadul este prea real!” „Nici o cale de ieşire,” m-am gândit. Ea trebuie să ardă veşnic în aceste flăcări!…
„Timpul s-a terminat,” a zis Isus. „Vom veni înapoi mâine.”
Prietene, dacă tu trăieşti în păcat, te rog să te pocăieşti! Dacă ai fost născut din nou şi ţi-ai întors spatele la Dumnezeu, pocăieşte-te şi întoarce-te la El acum. Trăieşte corect şi ţine sus Adevărul! Trezeşte-te, până nu este prea târziu! Şi vei putea să-ţi petreci veşnicia cu Domnul, în Cer!
Isus a zis iar: „iadul are un trup (ca o formă umană) stând pe spate, în centrul Pământului. Iadul are forma unui trup omenesc foarte mare şi cu multe camere de tortură. Aminteşte-ţi să spui oamenilor de pe Pământ, că iadul este real! Aici sunt milioane de suflete pierdute, şi tot mai multe vin zilnic. În Ziua Mare a Judecăţii, moartea şi iadul, vor fi aruncate în iazul de foc; aceea va fi Moartea a Doua.”

PICIORUL DREPT AL IADULUI

Nu am fost în stare să mai dorm, sau să mănânc, de când am fost în iad cu o noapte înainte. În fiecare zi, retrăiam iadul. Când închideam ochii, tot ce puteam vedea, era iadul! Urechile mele nu puteau rămâne surde la strigătele celor condamnaţi. Exact ca la un program de televiziune, am retrăit de nenumărate ori toate lucrurile pe care le-am văzut în iad. În fiecare noapte, eram în iad şi în fiecare zi mă străduiam să găsesc cuvintele exacte ca să aduc acest lucru cumplit cunoscut la toată lumea. Isus a apărut din nou la mine şi mi-a zis: „la noapte, vom merge în piciorul drept al iadului, fiica Mea. Nu fii îngrozită, pentru că Eu te iubesc şi sunt cu tine.”
Faţa Domnului Isus era plină de tristeţe, şi ochii Lui erau plini de gingăşie şi iubire adâncă. Cu toate că cei din iad sunt pierduţi pentru întotdeauna, am ştiut că El încă îi iubeşte şi îi va iubi pentru veşnicie. „Fiica Mea,” a zis El, „Dumnezeu, Tatăl nostru, a dat fiecăruia o voinţă să aleagă dacă vrea să-L servească pe El, ori pe Satan. Dumnezeu, nu a făcut iadul pentru poporul Său! Satan înşeală pe mulţi, ca să-l urmeze pe el; dar iadul a fost făcut pentru Satan şi îngerii lui. Nu este nici dorinţa Mea, nici a Tatălui ca vreunul să piară.” Lacrimi de milă se prelingeau în jos pe obrajii lui Isus. El a început să vorbească din nou: „adu-ţi aminte de cuvintele Mele în zilele următoare când îţi voi arăta iadul: «Eu am toată puterea în Cer şi pe Pământ!» Câteodată ţi se va părea că te-am părăsit, dar Eu nu te părăsesc. De asemenea, câteodată noi vom fi văzuţi de forţele demonice şi de sufletele pierdute, dar de alte ori, nu. Oriunde vom merge, fii pe pace şi fără frică să mă urmezi!” Am plecat împreună. Plângând, îl urmam de aproape, în spatele Lui. Zile întregi am tot plâns, şi nu mă puteam elibera de prezenţa iadului, care era tot timpul înaintea mea. Plângeam cel mai mult în interiorul meu. Duhul meu era foarte trist.
Am ajuns la piciorul stâng al iadului. Privind înainte, am văzut că noi eram pe o cărare, care era uscată şi arsă. Strigăte umpleau aerul murdar, şi mirosul de moarte era pretutindeni. Mirosul era câteodată atât de respingător, că îmi venea să vomit. Peste tot era întunecime, cu excepţia luminii care era emanată de Hristos şi de gropile în flăcări care punctau ţinutul atât de departe, cât puteam vedea cu ochii. Deodată, demoni de toate felurile au început să treacă pe lângă noi. Drăcuşori mârâiau la noi, când treceam pe lângă ei. Demoni de toate mărimile şi formele, vorbeau unii cu alţii. În faşa noastră mai departe, un demon mare, dădea ordine altora mai mici. Ne-am oprit să ascultăm, şi Isus a zis: „este o armată invizibilă de forte diavoleşti pe care noi nu-i vedem acum aici; demoni, ca duhurile rele de boală.” „Du-te!” ― a zis demonul mai mare, celor mai mici drăcuşori şi diavolilor. „Faceţi multe lucruri rele! Spargeţi case şi distrugeţi familii! Amăgiţi creştinii slabi şi daţi învăţături mincinoase şi conduceţi pe o cale greşită pe cât mai mulţi! Voi veţi avea răsplată, când vă veţi reîntoarce. Nu uitaţi, trebuie să vă feriţi de cei ce au acceptat cu adevărat pe Isus că Mântuitorul lor. Ei au putere să vă scoată afară. Mergeţi acum dealungul Pământului. Mai am o mulţime încă aici şi pe alţii, care îi trimit. Nu uitaţi, noi suntem slujitorii Prinţului Întunericului şi a Puterilor văzduhului!” La acestea, duhurile rele au început să zboare în sus şi afară din iad. Uşile de sus ale piciorului drept al iadului se deschideau şi se închideau rapid, când îi lăsau să treacă. De asemeni, unii se duceau şi se întorceau pe pâlnia prin care noi am venit jos. Voi încerca să descriu înfăţişarea acestor fiinţe rele. Cel care vorbea, era foarte mare, cam de mărimea unui urs matur, brun la culoare, cu un cap de liliac şi ochi, care erau înfundaţi adânc în faşa păroasă. Braţe păroase îi cădeau dealungul trupului, şi colţii îi ieşeau afară din părul care îi acoperea faţa. Altul era mic ca o maimuţă, cu mâini foarte lungi şi cu păr pe tot corpul. Faţa îi era mică şi avea un nas ascuţit. Nu am putut să-i văd ochii deloc. Un altul avea un cap foarte mare, cu urechi mari şi o coadă lungă, pe când un altul era mare cât un cal şi avea pielea netedă. Priveliştea acestor demoni şi duhuri rele, şi mirosul cumplit care venea de la ei, mă făceau să-mi fie rău de la stomac. Oriunde mă uitam, erau numai demoni şi diavoli. Cel mai mare dintre ei ― am aflat de la Domnul ― îşi primea ordinele direct de la Satan. Isus şi cu mine am mers pe cărare, până am ajuns la altă groapă. Strigăte de durere, sunete dureroase de neuitat, erau peste tot. „Doamne, ce mai urmează?” am gândit.
Am trecut direct pe lângă nişte duhuri rele ― ele se părea că nu ne vedeau ― şi am oprit la altă groapă de lac şi pucioasă. În această groapă era forma unui bărbat înalt. L-am auzit predicând Evanghelia. Am privit plină de uimire la Isus aşteptând un răspuns, pentru că El întotdeauna cunoştea gândurile mele. El a zis: „în timp ce a fost pe Pământ, acest om a fost un vestitor al Evangheliei. Odată, el vestea Adevărul şi m-a servit pe Mine.”
Mă minunam.. ce făcea omul acesta în iad… Avea înălţimea de şase picioare şi scheletul lui era de o culoare murdară, cenuşie, ca o piatră de mormânt. Părţi din hainele lui, atârnau încă pe el. Mă minunam, de ce flăcările au lăsat acele zdrenţe şi nu le-au ars. Carne arsă atârna de el, şi craniul lui părea în flăcări. O cumplită duhoare venea dinspre el. Am privit cum el şi-a întins mâinile, ca şi când ar fi ţinut o carte şi a început să citească versete din cartea închipuită. Iarăşi mi-am amintit ce mi-a zis Isus: „vei avea toate simţurile în iad, şi vor fi mult mai puternice.” Omul a citit verset după verset, şi m-am gândit că face bine. Isus i-a zis: „pace, linişteşte-te!” Imediat, omul s-a oprit din vorbă şi s-a întors, încet, să privească la Isus. Am văzut sufletul omului înăuntrul formei scheletice. El i-a zis lui Isus „Doamne, acum voi predica Adevărul, la toţi oamenii! Acum Doamne, sunt gata să merg să spun altora despre acest loc! Ştiu, că atât cât am fost pe Pământ, nu am crezut că este iad şi nici nu am crezut că Tu vei veni din nou! Am predicat ce au vrut oamenii să audă şi am compromis Adevărul pe care-l spuneam oamenilor din Biserica mea. Ştiu, că nu mi-a plăcut de nimeni care era diferit ca rasă, ori culoarea pielii şi am cauzat căderea multora. Eu mi-am făcut legile mele despre iad şi despre bine şi rău. Ştiu că am făcut pe mulţi să se rătăcească, şi am cauzat poticnirea multora în Cuvântul Tău Sfânt, şi am luat bani de la săraci! Dar, Doamne, lasă-mă afară, voi face ce este bine! Nu voi mai lua bani de la Biserică! M-am pocăit! Voi iubi oamenii din fiecare rasă şi culoare!” Isus i-a zis: „tu, nu numai că ai sucit şi ai răstălmăcit Cuvântul Sfânt a Lui Dumnezeu, dar ai minţit că nu cunoşti Adevărul! Plăcerile vieţii au fost mai importante pentru tine, decât Adevărul. Eu însumi am venit la tine şi am vrut să te întorc, dar tu nu ai vrut să asculţi! Tu ai mers în drumul tău, şi Răul a fost domnul tău! Tu ai cunoscut Adevărul, dar nu ai vrut să te pocăieşti şi să te întorci la Mine! Eu am vrut ca tu să te pocăieşti, dar tu nu ai vrut! Am aşteptat după tine… şi acum, Judecata a fost pronunţată!…” Faţa lui Isus era plină de milă. Am ştiut, că dacă acest om ar fi ascultat la chemarea Mântuitorului, el nu ar fi fost acum, aici…
O oameni, vă rog ascultaţi! Pocăiţi-vă! Isus a vorbit din nou căzutului: „tu ar fi trebuit să spui Adevărul, şi ai fi făcut pe mulţi să se întoarcă pe Calea neprihănirii prin Cuvântul lui Dumnezeu, care spune că toţi necredincioşii vor avea partea lor în iazul care arde cu foc şi pucioasă. Tu ai ştiut Calea Crucii şi ai cunoscut Calea neprihănirii! Ştiai să spui Adevărul, dar Satana ţi-a umplut inima cu minciuni şi tu ai mers spre păcat! Trebuia să te pocăieşti cu sinceritate, nu pe jumătate! Cuvântul Meu este adevărat! Nu minte! şi acum este prea târziu, prea târziu!” La acestea, omul a ridicat pumnul la Isus şi L-a blestemat. Totuşi, Isus a plâns strigând: „Tată, ai milă!” Cu amărăciune, Isus şi cu mine, am mers spre groapa următoare. Predicatorul căzut încă blestema înfuriat pe Isus.
Pe când treceam noi pe lângă gropile cu foc, mâinile pierduţilor se întindeau spre Isus, şi cu voci rugătoare, îl rugau să-I fie milă. Oasele mâinilor lor erau gri-negru, de la ars nu era carne vie, sânge, ori organe, numai moarte şi moarte! Plângeam în mine: „o, Pământule, pocăieşte-te! Dacă nu, vei veni aici. Opreşte-te, înainte de a fi prea târziu!” Am păşit spre altă groapă. Simţeam o aşa milă pentru toţi şi o aşa amărăciune, că mă simţeam slăbită fizic, şi abia mai puteam sta în picioare. Hohote puternice mă scuturau. „Isuse, mă doare tare în interiorul meu,” am zis. Din groapă, o voce de femeie a vorbit lui Isus. Ea stătea în mijlocul flăcărilor, şi flăcările îi acopereau în întregime corpul. Oasele ei erau pline de viermi şi de carne moartă. Din flăcările care se ridicau de jur împrejurul ei, ea a ridicat mâinile spre Isus, plângând: „Lasă-mă afară de aici. îţi voi da viaţa mea acum, Isus! Voi spune şi altora despre iertarea Ta! Voi mărturisi despre Tine! Te rog, lasă-mă afară!” Isus a zis: „Cuvântul Meu este adevărat şi declară că toţi trebuie să se pocăiască şi să se întoarcă de la păcatele lor şi să mă cheme în vieţile lor dacă vor să scape din acest loc! Prin sângele Meu este iertare de păcate. Eu sunt Credincios şi corect şi voi ierta pe toţi cei care vor veni la Mine şi nu îi voi scoate afară.” El s-a întors, a privit la femeie şi a zis: „dacă ai fi ascultat de Mine şi ai fi venit la Mine şi te-ai fi pocăit, Eu te-aş fii iertat!” Femeia a întrebat: „Doamne, nu este nici o cale afară de aici?” Isus a răspuns în şoaptă: „femeie,” i-a zis El, „ţie ţi s-au dat multe oportunităţi să te pocăieşti, dar tu ţi-ai întărit inima şi nu ai vrut! şi ai ştiut Cuvântul Meu, care zice că «toţi curvarii, vor avea partea lor în iazul de foc.»” Isus s-a întors la mine şi a zis: „această femeie a avut afaceri păcătoase cu mulţi bărbaţi, şi a făcut ca multe case să fie sparte. Cu toate acestea, Eu totuşi am iubit-o. Eu am venit la ea nu să o condamn, ci să o mântuiesc. Am trimis mulţi din servii Mei la ea, ca să se pocăiască de căile ei rele, dar ea nu a vrut. Ea a făcut multe păcate, totuşi Eu aş fi iertat-o, dacă ea ar fi venit la Mine. Satan a intrat în ea, şi ea a ajuns să fie plină de fiere şi nu voia să ierte pe nimeni. Ea mergea ia Biserică, numai ca să facă rost de bărbaţi; îi găsea şi îi seducea. Dacă măcar ar fi venit la Mine, toate păcatele ei ar fi fost spălate în sângele Meu. O parte din ea dorea să Mă servească pe Mine, dar tu nu poţi servi şi pe Dumnezeu şi pe Satan în acelaşi timp! Fiecare persoană, trebuie să aleagă pe cine vrea să slujească!”
„Doamne,” am strigat: „dă-mi putere să merg mai departe!” Tremuram din cap până în tălpi, din cauza ororilor iadului. Isus mia zis: „pace, fii liniştită!” „Ajută-mă Doamne!” ― am strigat. „Satan, nu vrea ca noi să ştim adevărul despre iad! În cele mai răzleţe gânduri ale mele, niciodată nu mi-am închipuit că iadul poate fi ca acesta! Dragă Isus, când se va sfârşi aceasta?” „Fiica Mea,” a răspuns Isus, „numai Tatăl cunoaşte, când va veni Sfârşitul.” Atunci El a vorbit din nou şi mi-a zis: „pace, fii liniştită.” O putere mare a venit peste mine.
Isus şi cu mine, am mers mai departe printre gropi. Voiam să smulg din foc fiecare persoană pe lângă care treceam şi să-i aduc la picioarele lui Isus! Am plâns mult înăuntrul meu. Mă gândeam în mine: „nu vreau ca vreodată, copiii mei să ajungă aici!” În sfârşit, Isus s-a întors spre mine şi mi-a zis încet: „fiica Mea, ne vom duce acum acasă. Mâine noapte ne vom reîntoarce în această parte a iadului.”
Înapoi, acasă am plâns fără încetare. În timpul zilei, retrăiam iadul şi ororile tuturor oamenilor de acolo. Am spus fiecăruia pe care îl întâlneam, despre iad. Le-am spus că durerile iadului sunt de neimaginat! Cei care citiţi această carte, vă rog, vă cerşesc în genunchi, pocăiţi-vă de păcatele voastre! Chemaţi-L pe Isus şi cereţi-I să vă mântuiască! Chemaţi-L astăzi! Nu aşteptaţi până mâine! Mâine s-ar putea să nu mai vină… Timpul se scurge repede! Cădeţi în genunchii voştri, şi fiţi curăţiţi de păcatele voastre! Pentru Numele fui Isus, fiţi miloşi şi iertaţi-vă unii pe alţii! Dacă eşti supărat cu cineva, iartă-l! Nu se merită pentru o supărare să mergi în iad! Iertaţi, aşa cum Hristos ne-a iertat pe noi de păcatele noastre! Isus este în stare să ne păstreze, dacă noi avem o inimă pocăită şi vom lăsa ca sângele Lui să ne curăţească de toate păcatele. Iubiţi copiii voştri, şi iubiţi vecinul vostru, ca pe voi înşivă.
Domnul Bisericilor, zice: „Pocăiţi-vă şi fiţi mântuiţi!”

IARĂŞI GROPI

În noaptea următoare, am mers din nou cu Isus, în piciorul drept al iadului. Am văzut ca şi mai înainte, iubirea pe care Isus o avea faţă de sufletele pierdute din iad. Şi am simţit dragostea Lui pentru mine şi pentru toţi cei care erau pe Pământ. „Fiică,” mi-a zis El „nu este voia Tatălui ca vreunul să piară. Satan înşeală pe mulţi, şi ei îl urmează. Dar Dumnezeu este iertător. El este un Dumnezeu al dragostei. Dacă aceştia ar fi venit cu adevărat la Tatăl şi s-ar fi pocăit, El i-ar fi iertat.” O mare gingăşie am citit pe faţa lui Isus, când a zis: „Tată, ai milă!”
Din nou, am mers printre gropile arzând şi am trecut pe lângă multe suflete în chinurile pe care le-am descris mai înainte.
„Doamne! Doamne, ce orori!” ― am spus în gând. Tot timpul, treceam pe lângă multe, foarte multe suflete, care ardeau în iad. Pe toată întinderea cărării, mâini se întindeau spre Isus. Erau numai oase; şi unde ar fi trebuit să fie carne, era numai o substanţă cenuşie cu bucăţi de carne putredă, arzând şi atârnând în zdrenţe. În interiorul fiecărui schelet era sufletul ca un abur gri-murdar închis, în cuşca scheletului uscat pe veşnicie. Puteam să spun după strigătele lor, că ei simţeau focul, viermii, durerea, deznădejdea. Plânsetele lor mi-au umplut sufletul cu o aşa mare jale, că nu pot să descriu!!! „Măcar dacă ar fi ascultat,” mă gândeam, ei nu ar fi fost aici! Ştiam, că sufletele din iad au toate simţurile lor. Ei şi-au amintit tot ce li s-a spus vreodată. Ştiau că nu mai există nici o cale de scăpare şi că erau pierduţi pe vecie. Cu toate acestea, fără speranţă, ei totuşi încă nădăjduiau şi strigau la Isus, pentru milă.
Am oprit la groapa următoare. Era exact ca celelalte şi înăuntru era o formă de femeie (am cunoscut-o după vocea ei). Ea a strigat la Isus să o elibereze din flăcări. Isus a privit la ea cu iubire şi i-a zis: „când erai pe Pământ, Eu te-am chemat de nenumărate ori să vii la Mine. Am insistat ca să-ţi predai inima şi să te împaci cu Mine, înainte de a fi prea târziu. Te-am vizitat de multe ori în miez de noapte ca să-ţi spun de iubirea Mea. Ţi-am jurat, te-am iubit, şi team atras la Mine prin Duhul Meu. «Da Doamne,» ai zis ― «Te voi urma…» Cu buzele tale ziceai că Mă iubeşti, dar în inima ta nu era aşa! Eu ştiam unde era inima ta! De multe ori mi-am trimis mesagerii Mei ca să-ţi spună să te pocăieşti de păcatele tale şi să vii la Mine, dar tu nu voiai să auzi! Am vrut ca să te folosesc, ca să-i ajuţi pe alţii; să ajuţi pe alţii să Mă găsească. Dar tu ai vrut Lumea — şi nu pe Mine! Eu te-am chemat, dar tu nu voiai să Mă auzi, nici să te pocăieşti de păcatele tale.” Femeia a zis lui Isus: „Adu-ţi aminte, Doamne, cum am mers la Biserică şi am fost o femeie bună! M-am alăturat Bisericii!… Am fost o membră a Bisericii Tale! Ştiam că chemarea Ta era în viaţa mea! Am ştiut că trebuia să ascult de acea chemare cu orice cost, şi am ascultat!” a zis ea. Isus a zis: „femeie, tu eşti încă plină de minciuni şi păcat! Eu te-am chemat, dar tu nu ai vrut să Mă asculţi! Adevărat, tu ai fost o membră a Bisericii, dar a fi un membru al Bisericii nu te duce în Cer! Păcatele tale au fost multe şi tu nu ai vrut să te pocăieşti! Ai făcut pe alţii să se poticnească în Cuvântul Meu! Nu voiai să ierţi pe cei care ţi-au greşit! Tu pretindeai că Mă iubeşti şi că Mă serveşti pe Mine când erai cu creştinii; dar când erai departe de creştini, minţeai, înşelai şi furai. Ai permis duhurile înşelătoare şi te bucurai de viaţa ta dublă. Tu ai ştiut Calea îngustă şi dreaptă!” „şi,” a mai zis Isus, „tu de asemenea, aveai o limbă înşelătoare; vorbeai despre fraţii şi surorile tale în Hristos, îi judecai, ca şi când tu ai fi fost mai sfântă decât ei, pe când în viaţa ta era păcat grosolan. Aceasta ştiu! Tu nu ai vrut să asculţi la Duhul Meu plin de milă. Tu judecai exteriorul unei persoane, fără să te gândeşti că mulţi din ei erau copii în credinţă. Tu erai foarte ‘tare’. Da, tu ziceai că Mă iubeşti pe Mine din buzele tale, dar inima ta era departe de Mine! Tu cunoşteai Căile Domnului şi le-ai înţeles! Te jucai cu Dumnezeu, dar Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile! Dacă ai fi servit sincer pe Dumnezeu, tu nu ai fi fost astăzi aici! Nu poţi sluji şi lui Satan şi lui Dumnezeu în acelaşi timp!” Isus s-a întors spre mine şi mi-a zis: „mulţi, în zilele din urmă, se vor lepăda de credinţă, acceptând duhurile înşelătoare şi vor sluji păcatului. Ieşiţi afară din mijlocul lor, şi separaţi-vă de ei! Nu mergeţi pe aceeaşi cale cu ei!” Pe când plecam noi, femeia a început să blesteme şi să înjure pe Isus. Ea urla şi striga cu furie.
Noi am mers mai departe. Mă simţeam atât de slabă! În groapa următoare era o altă formă scheletică. Am simţit mirosul de moarte, încă înainte de a ajunge acolo. Acest schelet arăta la fel ca şi celelalte. Mă miram ce o fi putut sufletul acesta să facă, ca să fie pierdut pe vecie, fără nici o nădejde, fără viitor, decât în locul acesta îngrozitor!… Iadul este pentru veşnicie!… Auzind strigătele sufletelor în chinuri, am plâns… Am ascultat cum o femeie i-a vorbit lui Isus, din flăcările gropii. Ea cita din Cuvântul lui Dumnezeu. „Dragă Isus, ce face ea aici?” am întrebat. „Ascultă,” a zis Isus. Femeia a zis din nou: „Isus este Calea, Adevărul şi Viaţa! Nimeni nu vine la Tatăl, decât prin El! Isus este Lumina Lumii. Veniţi la Isus şi El vă va mântui!” Când vorbea ea, multe din sufletele de primprejur ascultau. Unii înjurau şi o blestemau. Alţii îi spuneau să termine. Iar alţii ziceau: „oare mai este vreo speranţă?” ori „ajută-ne, Isuse!!!” Mari strigăte de amărăciune, umpleau atmosfera… Nu înţelegeam ce se întâmplă! Nu ştiam de ce femeia aceea predica Evanghelia acolo! Domnul a cunoscut gândurile mele. El a zis: „fiică, Eu am chemat această femeie la 30 de ani, să predice Cuvântul Meu şi să fie o martoră a Evangheliei. Am chemat pe diferite persoane pentru diferite scopuri ale Trupului Meu. Dar dacă un bărbat ori femeie, băiat ori fată, nu vrea Duhul Meu, Eu Mă voi depărta. Da, ea a răspuns la chemarea Mea pentru mulţi ani, şi a crescut în cunoştinţa de Dumnezeu. Ea a învăţat vocea Mea, şi a făcut multe lucruri bune pentru Mine. A studiat Cuvântul lut Dumnezeu. Se ruga des, şi a avut multe rugăciuni ascultate. A învăţat pe mulţi Calea sfinţeniei. Ea a fost credincioasă în casa ei. Anii au trecut, şi ea a aflat că soţul ei avea o legătură cu o altă femeie; şi cu toate că el i-a cerut iertare, ea sa înrăit şi nu voia să-l ierte şi să încerce să salveze căsătoria lor. Adevărat, soţul ei a fost greşit, şi el a făcut un păcat foarte grav. Dar, această femeie cunoştea Cuvântul Meu! Ea ştia să ierte şi ştia că din fiecare ispită, este o cale de scăpare. Soţul ei a rugat-o să-l ierte. Ea nu a vrut! În schimb, supărarea a făcut rădăcină în inima ei. Supărarea a crescut în ea. Nu voia să se întoarcă la Mine. Ea se amăra tot mai mult, cu fiecare zi; şi şi-a zis în inima ei: «uite, eu îl servesc pe Domnul până la capăt, şi soţul meu se duce cu altă femeie! Crezi că este bine?» m-a întrebat ea. Eu i-am zis: «nu, nu este bine! Dar el a venit la tine, s-a pocăit şi a zis că nu va mai face niciodată». Eu i-am spus: «fiică, priveşte înăuntrul tău, şi vezi că tu însăţi ai cauzat aceasta!» «Nu eu, Doamne,» a zis ea, «eu sunt cea sfântă, şi el este cel păcătos!» Ea nu voia să asculte la Mine. Timpul s-a scurs, şi nu se mai ruga şi nu mai citea Biblia. Ea a devenit supărată nu numai pe soţul ei, dar pe toţi cei din jurul ei. Ea cita versete, dar pe el nu îl ierta. Nu voia să asculte la Mine. Inima ei sa amărât, şi intrat în inima ei a intrat un mare păcat: uciderea – care a crescut în inima (ei, acolo) unde odată a locuit iubirea; şi într-o zi, în mânia ei, ea l-a omorât pe soţul ei şi pe cealaltă femeie. Satan atunci a luat-o de tot şi ea s-a sinucis.” Am privit la acest suflet care a părăsit pe Hristos şi şi-a condamnat sufletul pentru veşnicie, la foc şi la durere. Am ascultat la ce-i spunea ea lui Isus. „Voi ierta acum, Doamne,” zicea ea. „Lasă-mă afară! Acum Te voi asculta! Vezi, Doamne, eu predic Cuvântul Tău acum; într-o oră, demonii vor veni să mă ia să fiu chinuită şi mai rău! Mă vor tortura ore întregi! Din cauză că am predicat Cuvântul Tău, torturile mele vor fi mai cumplite. Te rog Doamne, te rog, lasă-mă afară!” Am plâns împreună cu femeia din groapă şi am rugat pe Domnul să mă păzească de toată amărăciunea inimii: „nu mă lăsa ca să permit ura să vină în inima mea, Doamne Isuse,” am zis…
„Vino, hai să mergem mai departe,” a zis Isus. În groapa următoare, a fost un suflet a unui bărbat înfăşurat într-o formă scheletică, strigând la Isus. „Doamne,” a strigat el, „ajută-mă să înţeleg de ce sunt aici!” Isus i-a zis: „pace, linişteşte-te. Tu înţelegi de ce eşti aici.” „Lasă-mă afară, şi voi fi bun!” s-a rugat omul. Domnul i-a zis. „Chiar fiind în iad încă minţi…” Isus s-a întors spre mine şi a zis: „omul acesta a fost de 23 de ani când a venit aici. El nu a vrut să asculte la Evanghelia Mea. El a auzit Cuvântul Meu de multe ori şi a fost de multe ori în Casa Mea. Eu l-am atras prin Duhul Meu la mântuire, dar el a vrut lumea cu poftele ei. Îi plăcea să bea şi nu voia să audă chemarea Mea. El a fost crescut în Biserică, dar nu a vrut să se predea Mie. Într-o zi mi-a spus: «o să-ţi dau viaţa mea Ţie într-o zi, Isuse.» Dar ziua aceea n-a mai venit niciodată. Într-o noapte după o petrecere, a avut un accident de maşină şi a fost omorât. Satan l-a înşelat, până la sfârşit. A fost omorât instantaneu! Nu a vrut să audă chemarea Mea. şi alţii au fost omorâţi în acel accident. Lucrarea Satanei este să omoare, să fure, şi să distrugă. Dacă acest tânăr ar fi ascultat! Nu este voia Tatălui ca vreunul să piară! Satan a vrut sufletul omului acestuia, şi el s-a distrus prin nepăsare, păcat şi băuturi tari. Multe case şi vieţi sunt distruse în fiecare an din cauza alcoolului”. Dacă oamenii ar putea vedea că poftele şi dorinţele lumii acesteia sunt numai pentru un timp! Dacă tu vii ia Domnul Isus, El te va elibera de băuturile tari. Cheamă-l pe Isus, El te va auzi şi te va ajuta. El va fi prietenul tău. Adu-ţi aminte că El te iubeşte, şi că de asemenea are şi puterea să ierte păcatele tale. Creştini căsătoriţi, Isus vă avertizează ca să nu comiteţi adulter. Şi că dorind pe cineva de sexul opus, chiar dacă tu nu comiţi adulter, poate să fie adulter în inima ta. Tinerilor, staţi departe de droguri şi de păcatele sexuale. Dacă cumva aţi păcătuit, Tatăl vă iartă. Chemaţi-L chiar acum, cât încă este timp! Găsişi creştini maturi, puternici în credinţă şi întrebaţi-i dacă puteţi vorbi cu ei despre problemele voastre. Vă veţi bucura că aţi făcut aceasta, acum în această lume, înainte de a fi prea târziu! Satan vine ca un înger de lumină ca să înşele Lumea. Nu e mirare că păcatele lumii arată ispititoare pentru tineri, chiar dacă ei cunosc Cuvântul Sfânt a lui Dumnezeu. „Numai o singură petrecere” ― s-a gândit el, Isus va înţelege… Dar moartea, nu are milă!… El a aşteptat prea mult… Am privit la sufletul omului şi mam gândit la copiii mei, care în curând vor fi de 23 de ani. Oh, Doamne, fă ca ei să-ţi slujească Ţie! Știu că mulţi dintre voi, care citiţi acestea, aveţi iubiţi poate copii pe care nu i-ați dori să meargă în iad. Spuneţi-le despre Isus, înainte de a fi prea târziu! Spuneţi-le să se pocăiască de păcatele lor şi că Dumnezeu îi va ierta şi îi va face sfinţi. Plânsetele tânărului m-au urmărit zile întregi. Niciodată nu voi uita plânsetele lui de regret. Îmi amintesc de carnea atârnată pe oasele arzând în flăcări. Nu pot să uit putreziciunea, mirosul de moarte, găurile unde odată erau ochii, sufletul gri-murdar şi viermii care mişunau printre oase. Forma omului tânăr, a ridicat mâinile spre Isus rugător, pe când noi ne îndreptam spre groapa următoare. „Dragă Doamne,” m-am rugat, „dă-mi putere să merg mai departe!”
Am auzit o voce de femeie plângând tare, în disperare. Plânsetele morţilor se auzeau pretutindeni. În curând am ajuns la groapa în care era femeia. Ea se ruga din tot sufletul ei lui Isus să o scoată de acolo. „Doamne,” zicea ea, „nu am stat destul aici? Tortura mea este mai mult decât pot îndura! Te rog Doamne, lasă-mă afară!” Hohote scuturau forma ei şi era atâta durere în vocea ei!… Ştiam că suferă cumplit. Am zis: „Isuse, nu poţi face nimic?” Atunci Isus a zis femeii: „în timp ce erai pe Pământ, Eu te-am chemat neîncetat la Mine. Te-am rugat insistent să te împaci cu Mine, să ierţi pe alţii, să faci ce este bine şi să te fereşti de păcat. Din când în când, Eu chiar te-am vizitat în miez de noapte şi te-am atras prin Duhul Meu. Cu buzele ziceai că Mă iubeşti, dar inima ta a fost departe de Mine! Nu ştiai că nimic nu poate fi ascuns de Dumnezeu? Tu ai înşelat pe alţii, dar pe Mine nu M-ai putut înşela! Totuşi, Eu am trimis pe mulţi să-ţi spună să te pocăieşti, dar tu nu ai ascultat! Tu nu auzeai, nu voiai să vezi, şi în mânie, îi respingeai! Te-am aşezat într-un loc unde puteai auzi Cuvântul Meu. Dar tu n-ai voit să-Mi dai inima! Nu-ţi părea rău, nici nu-ţi era ruşine de ceea ce făceai! Ţi-ai împietrit inima şi M-ai respins! Acum eşti pierdută pe vecie! Dar acum, ai voi să-ţi predai inima Mie”. La acestea, ea a privit la Isus şi a început să înjure şi să blesteme pe Dumnezeu. Am simţit prezenţa duhurilor rele şi am ştiut, că ei erau cei care blestemau şi înjurau. Ce trist este să fii pierdut pe veşnicie în iad! Împotriviţi-vă diavolului atâta timp cât mai puteţi, şi el va fugi de la voi. Isus a zis: „Lumea cu tot ce este în ea va trece, dar Cuvintele mele nu vor trece!”

TUNELUL FRICII

Am încercat să-mi aduc aminte de predicile pe care le-am auzit despre iad. Dar niciodată n’am auzit lucruri atât de cumplite, ca cele care mi le-a arătat Domnul aici! Iadul este infinit mai rău, decât cineva poate să gândească ori să-şi imagineze! Mă doare să ştiu, că sufletele care acum sunt în chinuri în iad, vor fi acolo pentru eternitate!! Nu există nici o cale de ieşire!!.. Sunt determinată să fac tot posibilul în puterea mea, să salvez sufletele de acele orori! Trebuie să predic Evanghelia la fiecare pe care-l întâlnesc, pentru că iadul este un loc înfricoşător, şi aceasta este o mărturie adevărată; înţelegeţi ceea ce spun? Dacă păcătoşii nu se pocăiesc şi nu cred Evanghelia, ei cu siguranţă vor ajunge aici! Crede în Domnul Isus Hristos, şi cheamă-L să te mântuiască din păcat! Citeşte Evanghelia după loan, capitolele 3 şi 14. Şi te rog, citeşte această carte din scoarţă în scoarţă ca să înţelegi mai bine despre iad şi despre viaţa de dincolo. Citind, roagă-te ca Isus să vie în inima ta, şi să-ţi spele păcatele înainte de a fi prea târziu!
Am mers iarăşi cu Isus, prin iad. Cărarea era arsă, uscată, crăpată şi cu pământ neroditor. Am privit în jos la şirul de gropi, atât de departe cât puteam vedea cu ochii. Eram foarte obosită. Inima mea, chiar duhul meu, erau frânte de toate ce le-am văzut şi auzit şi ştiam că erau încă multe înainte… „Isuse, dă-mi putere să pot merge mai departe!” ― am strigat…
Isus mergea în faţă ca conducător, iar eu mă ţineam foarte aproape în spatele Lui. Eram plină de durere din cauza tuturor lucrurilor îngrozitoare pe care le văzusem. Mă miram în mine dacă lumea mă va crede. Am privit în stânga mea, în dreapta mea, în spatele meu peste tot, cât de departe puteam vedea, erau numai gropi cu foc. Am ţipat tare, într-un moment de teroare. Oroarea şi realitatea a ceea ce vedeam era prea mult pentru mine. „O, Pământule, POCĂIEŞTE-TE!” am strigat. Suspine adânci zguduiau duhul meu pe când mergeam în continuare cu Isus. Mă gândeam ce va mai fi în continuare. Mă gândeam ce-or fi făcând familia mea şi prietenii mei… Oh, cât îi iubeam! Mi-am amintit cum am păcătuit înainte de a mă întoarce la Isus, şi am mulţumit lui Dumnezeu că m-am întors înainte de a fi prea târziu! Isus a zis: „acum vom intra într-un tunel, care ne va duce în burta Iadului. Iadul are forma unui trup omenesc întins în centrul Pământului. Trupul stă întins pe spate, cu amândouă mâinile şi picioarele întinse. Aşa cum Eu am un Trup de credincioşi, aşa iadul are un trup de păcat şi moarte. Aşa cum trupul lui Hristos este zidit zilnic, tot aşa şi trupul iadului este zidit zilnic.” În calea noastră spre tunel, am trecut pe lângă gropile în flăcări, cu strigăte şi gemete ale condamnaţilor răsunând în urechile mele. Mulţi strigau pe Isus când treceam pe lângă ei. Alţii încercau să se caţere afară din groapa de foc ca să-L atingă, dar nu puteau. „Prea târziu! Prea târziu,” striga inima mea! Durerea se citea tot timpul pe faţa lui Isus pe tot parcursul drumului. Privind la gropile de foc, mi-am amintit de multele dăţi când făceam foc în spatele grădinii noastre, şi cum arăta jarul roşu şi fierbinte care nu se stingea, ore întregi. Cu mult mai mult era ceea ce vedeam aici, în iad! Am fost foarte mulţumită să intru în tunel. Mă gândeam: „tunelul nu poate fi atât de rău ca şi gropile…” Dar cât am fost de greşită! Imediat cum am ajuns înăuntru, am văzut şerpi cumpliţi, şobolani mari şi multe duhuri rele, toate fugind din prezenţa Domnului. Şerpii sâsâiau la noi şi şobolanii schelălăiau. De asemeni, erau multe zgomote demonice. Vipere şi umbre negre, ne înconjurau din toate părţile. Isus era singura lumină care se putea vedea în întunerec. Am stat cât am putut mai aproape de El. Draci mici şi diavoli, erau pe toate părţile tunelului, şi toţi mergeau undeva înspre ieşirea din tunel. Am aflat mai târziu că aceste duhuri rele ieşeau pe suprafaţa pământului ca să împlinească legăturile Satanei. Simţind frica mea în acest loc întunecat, umed şi murdar, Isus a zis: „nu te teme! Curând vom ajunge la capătul tunelului. Trebuie să-ţi arăt aceste lucruri! Vino, urmează-mă!” Şerpi uriaşi treceau târându-se pe lângă noi. Unii dintre şerpi erau atât de mari că atingeau peste un metru lăţime şi cam opt lungime. Mirosuri groase, murdare umpleau aerul, şi duhuri rele erau peste tot. Isus a vorbit: „în curând vom ajunge în burta iadului. Aceasta parte a iadului este de 17 mile (29 km) înaltă şi de 3 mile (5 km) de jur împrejur, ca un cerc.” Isus mi-a dat măsurile exacte. Voi încerca să scriu ce am văzut şi auzit, în măsura abilităţii şi capacităţii mele. Fac aceasta pentru Gloria Tatălui, pentru Gloria Fiului, şi pentru Gloria Duhului Sfânt. Să se facă voia lui Dumnezeu! Am ştiut că Isus îmi arată toate aceste lucruri, ca eu să-i pot avertiza pe oamenii din Lume, să evite iadul cu orice preţ! Dragii mei, dacă citiţi aceasta şi nu-L cunoaşteţi pe Domnul Isus, opriţi-vă chiar acum, pocăiţi-vă de păcatele voastre, şi invitaţi-l pe El, să fie Mântuitorul vostru!

ActivitaTEa în iad

Înaintea noastră am văzut o lumină galbenă, slabă. Isus şi cu mine am ieşit afară din tunelul fricii şi acum stăteam pe o margine murdară, privind la burta iadului. Atât cât puteam vedea de departe, se vedea o mare activitate în mijlocul (ori în burta) iadului. Ne-am oprit şi Isus a zis: „te voi trece prin burta iadului, şi am să-ţi descopăr multe lucruri. Vino, urmează-mă!” Amândoi am mers mai departe. Isus a zis: „în faţa noastră sunt multe terori. Ele nu sunt produsul unei imaginaţii bolnave ci sunt reale! Fii atentă, să spui cititorilor tăi că puterile demonice sunt reale! De asemeni, spune-le că Satan este real, şi că Puterile Întunericului sunt reale! Dar spune-le să nu dispere, pentru-că dacă poporul Meu peste care este chemat numele Meu se va umili şi se va ruga şi se va întoarce de la calea lor rea, atunci Eu voi auzi din Cer şi voi vindeca pământul şi trupurile lor. La fel cum Cerul este real ― tot la fel, iadul este real.”
Dumnezeu vrea ca voi să ştiţi despre iad şi să vă salveze din acel loc. Dumnezeu vrea ca voi să ştiţi că există o cale de scăpare. Această cale este Isus Hristos, Mântuitorul sufletului vostru. Aduceţi-vă aminte, că numai acei cu numele scrise în Cartea Vieţii Mielului vor fi mântuiţi!
Am ajuns acolo unde era prima activitate în burta iadului. Se afla în partea dreaptă a intrării pe unde am intrat noi şi sus pe un mic deluşor într-un colţ întunecat al iadului. Mi-am amintit de cuvintele Domnului când mi-a zis: „şi se va părea câteodată, că Eu te-am părăsit, dar nu va fi aşa! Adu-ţi aminte, că Eu am toată puterea în Cer şi pe Pământ! Câteodată duhurile rele şi sufletele pierdute nu ne vor vedea şi nu vor şti că noi suntem aici. Nu te teme. Ceea ce vei vedea este real. Aceste lucruri se întâmplă acum şi vor continua să se întâmple până când moartea şi iadul vor fi aruncate în iazul de foc.” Cititorule, fii sigur că numele tău este scris în Cartea Vieţii Mielului! În faţa noastră, puteam auzi voci şi plânsete a sufletelor în chinuri. Am mers spre deluşor şi am privit dincolo de el. O lumină lumina locul, aşa că puteam vedea clar. Strigăte cum niciodată n-am crezut sau gândit să fi fost posibile, umpleau văzduhul. Erau strigătele unui om. „Ascultă la Mine,” a zis Isus: „ceea ce vei vedea şi auzi acum, este adevărat! Fiţi atenţi, slujitorilor ai Evangheliei, pentru că aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate! Treziţi-vă, evanghelişti, predicatori, şi învăţători ai Cuvântului Meu, şi voi toţi cei care sunteţi chemaţi să vestiţi Evanghelia (lui Isus Hristos). Daca păcătuiţi, pocăiţi-vă; ori şi voi veţi pieri la fel!” Am ajuns cam la vreo trei-patru metri de această activitate. Am văzut figuri mici îmbrăcate în culori întunecate, mărşăluind în jurul unui obiect care semăna cu o cutie. Privind mai de aproape, am văzut că cutia era un sicriu şi că figurile mărşăluind împrejurul lui, erau demoni. Era un sicriu adevărat, şi erau 12 demoni care-l înconjurau. În marşul lor, ei încântau şi râdeau. Fiecare avea o săgeată ascuţită în mâna lui, pe care o tot înfigeau în sicriu prin nişte găuri mici care erau presărate pe dinafară. Era un simţământ de mare frică în atmosferă, şi am tremurat la ceea ce era în faţa mea. Isus a cunoscut gândurile mele, pentru-că a zis: „fiica Mea, sunt multe suflete aici în chinuri, şi multe feluri de pedepse pentru aceste suflete. Dar este o pedeapsă şi mai mare pentru cei care odată au predicat Evanghelia şi au căzut în păcat, sau pentru cei ce nu au ascultat chemarea lui Dumnezeu pentru viaţa lor.” Am auzit un plânset atât de sfâşietor, că mi-a umplut inima de disperare. „Nici o speranţă, nici o speranţă!” striga el. Strigătul fără speranţă venea din sicriu. Era un vaiet fără sfârşit, de regret. „Oh, ce cumplit!” am zis. „Vino,” a zis Isus, „să mergem mai aproape.” Cu aceasta, El s-a apropiat de sicriu şi a privit înăuntru. L-am urmat şi m-am uitat şi eu. Se părea că duhurile rele nu ne puteau vedea. O ceaţă cenuşiu-murdar umplea interiorul sicriului. Era sufletul omului. Când mă uitam, demonii şi-au înfipt săgeţile în sufletul omului din sicriu. Niciodată nu voi uita suferinţa acestui suflet. Am strigat la Isus: „lasă-l afară, Doamne!! Lasă-l afară!!!” Tortura acestui suflet era o privelişte cumplită. Măcar dacă s-ar fi putut elibera! Am tras de mâna lui Isus şi L-am rugat să lase omul afară din sicriu. Isus a zis: „fiica Mea, pace. Fii liniştită.” Cum a vorbit Isus, omul ne-a văzut. El a zis: „Doamne, Doamne, lasă-mă afară!!! Ai milă!!!…” Am privit în jos şi, am văzut o mizerie sângeroasă. Înaintea ochilor mei era un suflet, înăuntrul sufletului era o inimă omenească şi din ea ţâşnea sânge. Împunsăturile săgeţilor se înfigeau cu adevărat în inima lui!… „Te voi servi acuma, Doamne!…” Cerşea îndurare: „Te rog, lasă-mă afară!!!” Ştiam că acest om, simţea fiecare săgeată care îi străpungea inima. „Zi şi noapte este torturat,” a zis Domnul.
„El a fost pus aici de Satan, şi Satan îl torturează.” Omul a strigat: „Doamne, voi predica de acum adevărata Evanghelie! Voi vorbi despre păcat şi despre iad; dar te rog, ajută-mă afară de aici!!!” Isus a zis: „acest om a fost un predicator al Cuvântului lui Dumnezeu. A fost un timp, când el M-a servit cu toată inima şi a condus mult popor la salvare. Unii dintre cei salvaţi de el încă Mă servesc pe Mine astăzi, după atâţia ani. Pofta firii pământeşti şi înşelăciunea bogăţiilor l-a făcut să se rătăcească. El a permis Satanei să câştige conducerea asupra lui. Avea o biserică mare, o maşină frumoasă şi un venit mare. El a început să fure din banii Bisericii. A început să înveţe minciuni. Cel mai mult spunea jumătate minciuni şi jumătate adevăruri. Nu Mă lăsa să-l corectez. Am trimis mesagerii Mei la el, să-i spună să se pocăiască şi să predice Adevărul, dar el a iubit plăcerile lumii acesteia mai mult decât viaţa cu Dumnezeu. El a ştiut că nu are voie să predice sau să înveţe altă doctrină decât Adevărul revelat în Biblie. Dar înainte de a muri, el a zis că botezul cu Duhul Sfânt a fost o minciună şi că cei care pretind că au Duhul Sfânt sunt nişte ipocriţi. El zicea că poţi să fii beţiv şi să mergi în Cer, fără pocăinţă. El zicea că Dumnezeu nu trimite pe nimeni în iad, că El este prea bun să facă aceasta. A cauzat, ca mulţi oameni buni să cadă din harul Domnului. Chiar a zis că el nu are nevoie de Mine, pentru că el era ca un dumnezeu. A mers atât de departe, că a ţinut seminarii ca să înveţe această doctrină falsă. El a călcat Cuvântul Meu Sfânt în picioare. Cu toate acestea, Eu am continuat să-l iubesc. Fiica Mea, ar fi fost mai bine pentru el să nu Mă fi cunoscut niciodată decât să Mă fi cunoscut şi pe urmă să-şi întoarcă spatele de la Mine,” a zis Domnul. „Dacă măcar ar fi ascultat la Tine, Doamne!” am strigat plângând!… „Dacă i-ar fi păsat de sufletul lui, şi de sufletul altora!…” „El nu a ascultat la Mine! Când l-am chemat, nu a vrut să Mă audă. Îi plăcea viaţa uşoară. L-am chemat de nenumărate ori şi I-am îndemnat la pocăinţă, dar el nu a vrut să se întoarcă la Mine! Într-o zi, a fost omorât şi a venit imediat aici. Acum, Satana îl torturează pentru că a predicat odată Cuvântul Meu şi că a mântuit suflete pentru Împărăţia Mea. Acesta este chinul lui.” Am privit la demonii care-şi continuau marşul împrejurul sicriului. Inima omului bătea, şi sânge adevărat curgea din ea. Nu voi uita niciodată strigătele lui de durere şi de jale!!! Isus a privit la omul din sicriu cu mare milă şi a zis: „sângele multora este pe mâinile acestui om. Mulţi din ei sunt în chinuri chiar acum.” Cu inimi întristate, am mers cu Isus mai departe. Pe când mergeam, am văzut un alt grup de demoni venind spre sicriu. Erau cam de un metru înălţime, îmbrăcaţi în haine negre, şi cu glugi negre acoperind feţele lor. Ei făceau cu schimbul în torturarea acestui suflet.
M-am gândit, cum mândria în fiecare din noi, ne face câteodată să nu vrem să ne recunoaştem greşelile şi să cerem iertare. Noi refuzăm să ne pocăim şi să ne smerim singuri ― şi ne purtăm ca şi când numai noi singuri am avea dreptate întotdeauna. Dar ascultă, suflete, iadul este real! Te rog, nu merge în locul acela!
Am mers mai departe cu Isus, până la o mică deschizătură cu pietre aruncate pe toată suprafaţa. Din loc în loc erau pereţi scunzi, făcuţi din pământ şi piatră. O lumină a strălucit puternic într-o arie cam de mărimea unui amfiteatru. Isus mi-a zis: „copila mea, priveşte la lucrările Satanei!” Aceasta este ce am văzut şi auzit: sunetul unei muzici încântătoare a umplut aerul, şi în mijlocul amfiteatrului, pe o podea bine luminată, erau cinci femei minunate, care dansau. Ele toate stăteau în şir şi se mişcau în acelaşi timp, în ritmul muzicii. Dansând, ele râdeau. Se părea că este un concurs de frumuseţe, pentru-că femeile erau de o eleganţă extravagantă. De fapt, ele erau atât de atractive, că păreau ireale. M-am gândit, cum poate, ceva atât de frumos, să fie în iad?! Hainele cu care erau îmbrăcate femeile, erau minunate şi foarte scumpe. Ele arătau ca nişte prinţese, fără nici o singură greşeală. Totul părea perfect. Mă miram ce-or fi căutând în iad?! Nu arătau nici rele şi nici păcătoase… Dar atunci am observat, că ele dansau în ritmul focului şi că flăcările se mişcau în sus şi în jos pe trupurile lor perfecte. Ele râdeau când flăcările au cuprins trupurile lor. Nu au fost arse, şi nici nu simţeau vreo durere. Am privit cum dintr-odată muzica s-a oprit şi amfiteatrul a devenit tăcut. Şirul de femei minunate au stat nemişcate şi priveau la cineva care se apropia. O prezenţă rea a umplut încăperea ― un rău mai mare decât am simţit vreodată. Şi atunci am văzut spatele unei persoane întunecate, toată îmbrăcată în întunecimi. Era cu spatele la mine, şi era îmbrăcat într-o robă lungă neagră şi o capă închisă pe umeri. Alături de el erau doi bărbaţi. Ei erau cu spatele la mine şi la Isus. Am ştiut că nu puteau să ne vadă. „Priveşte!” ― a zis Isus. Am ştiut că prezenţa neagră era Satan, pentru că acum femeile minunate au început să i se închine şi să intoneze: „trăiască Satan trăiască Satan!” Satana a început să vorbească, zicându-le: „fetele mele, voi mi-aţi ascultat comenzile şi acum sunteţi gata de a merge pe Pământ şi să faceţi voia mea. V-am dat Puterile Întunericului, şi voi aveţi toate resursele iadului să vă ajute în lucrarea voastră.” Satana a râs răutăcios şi a zis: „acum, ca să vă amintesc de puterea mea, vă voi demonstra ce vi se va întâmpla dacă nu veţi asculta ordinele mele în cele mai mici amănunte!” Satan şi-a rotit mâinile în faţa lor, şi ele au început a striga la el: „oh, te rugăm, Satan, nu! Noi te vom asculta şi vom face ceea ce tu comanzi! Te rugăm, Satan, nu ne tortura!” Dar Satan nu asculta. Am privit plină de uimire cum minunatele trupuri ale acestor femei au început să se schimbe într-o carne de iad moartă şi gri. Ceea ce a fost odată perfecţiune de admirat acum a devenit respingător în urâţenie. Trupurile încântătoare s-au desfăcut şi au lăsat să rămână forma hidoasă a morţii. Formele lor erau pline de demoni şi de duhuri rele, şi şerpi mari, lungi, se căţărau şi şerpuiau pe stomacurile lor. „Isuse, ce însemnează acestea?” am întrebat. Isus nu mi-a răspuns. „Satan, te rugăm dă-ne înapoi trupurile noastre frumoase!” se cerşeau femeile. „Noi te vom asculta”. Din nou, râsete au umplut văzduhul când Satana printr-o mişcare a mâinilor a făcut ca formele urâte să se transforme din nou în încântătoarele femei tinere. „Auziţi la mine şi ascultaţi-mă!” ― le-a zis Satana. „Faceţi exact ce vă spun eu şi vă veţi păstra trupurile acestea drăguţe. Acum priviţi, am să vă arăt unde veţi face lucrările mele demonice”. La acestea, omul din stânga lui Satana şi-a ridicat mâna, şi o lumină puternică a apărut pe peretele dinspre răsărit. Pe perete era un ecran de film, şi pe ecran au apărut imagini a unor locuri obişnuite. Satana şi-a ridicat mâinile înspre filmul de pe ecran, şi scenele au început să se mişte. Au apărut o stradă, un club de noapte, o prăvălie, o brutărie, un magazin cu-de-toate, o bancă, o nuntă, o licitaţie, o biserică, şi o primărie. Toate locurile pe care le arăta erau locuri obişnuite şi Satan le-a arătat pe ecran încă multe alte locuri ca acestea. „Voi veţi înşela pe mulţi şi veţi face ca mulţi să cadă de la adevăr. Veţi merge pe tot Pământul şi veţi face lucrarea mea şi vă veţi întoarce la mine cu rapoarte. Dacă veţi avea nevoie de ajutor, vă voi trimite. Voi aţi fost instruite bine în folosinţa puterilor demonice. Misiunea voastră este ca să-mi aduceţi suflete. Puteţi să le momiţi prin vrăjitorie, religii false şi culte oculte. Voi puteţi să duceţi pe creştinii slabi în păcatele cărnii. Puteţi planta seminţe de îndoială despre Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Abateţi bărbaţi şi femei, departe de la Evanghelia lui Isus Hristos, şi distrugeţi-i cum puteţi!” În faşa lui Satan a fost adusă o masă. Pe ea erau nişte hârtii. El le-a luat în mână şi a început să le citească femeilor multe lucruri din ele. Anumite lucruri le-am înţeles, iar altele nu. „Alegeţi un suflet pe săptămână”, a continuat Satana, „şi lucraţi cu sufletul acela toată săptămâna. Vă dau trei săptămâni ca să corupeţi un suflet, şi apoi îmi veţi raporta mie. Nu veţi duce lipsă de nimic, pentru-că aveţi la dispoziţia voastră bogăţii din abundenţă. Nu uitaţi că un suflet pe care voi îl câştigaţi, poate în schimb să câştige mulţi alţii pentru mine! Lucraţi din greu şi vă voi revanşa! Dacă nu mă veţi asculta, voi dezvălui lumii adevărata voastră faşă! Nu uitaţi, că voi aveţi puterea să vă transformaţi în orice formă voiţi. Vă voi trimite tot ce doriţi ca să aveţi succes. Acum, mergeţi şi faceţi lucrarea mea, şi reîntoarceţi-vă peste o lună. Vor birui pe Dumnezeu?” a strigat Satana din nou, învârtindu-şi mâinile din nou, şi femeile minunate au început să se înalţe spre pământ. Am privit, şi numai focul a mai rămas acolo unde fuseseră femeile. Am privit cum Satana a zis celor doi bărbaţi: „priviţi!” şi a arătat spre peretele pe care era ecranul. „Îl urăsc pe Dumnezeu” a zis el, „şi acestea vor face o lucrare foarte bună pentru mine”. Pe ecran am văzut că femeile minunate erau acum în oraşe, magazine, biserici şi baruri, împlinindu-şi lucrarea lor rea. Acestea erau duhuri înşelătoare, demoni eliberaţi din iad pe pământ, şi oamenii nu ştiau că ele erau demoni. Puterile demonice sunt reale, am gândit. Ele sunt cu adevărat aici ca să înşele, pe oricine vor putea înşela. Ele înşeală, mint şi fură ca să facă un ucenic pentru Satana. Ecranul a dispărut dintr-odată, şi am văzut cum Satana cu cei doi oameni ai lui, au dispărut într-un nor de fum.
Atunci Isus mi-a arătat un ceas gigantic, care se întindea peste toată Lumea. L-am auzit bătând. Minutarele se apropiau de ora 12. Arăta ora 12 fără 3 minute. Pe neobservate, minutarele se îndreptau înspre ora exactă. Pe când se mutau, ticăitul lor devenea tot mai tare şi mai tare, până când s-a părut că umple tot Pământul. Dumnezeu a vorbit ca o trâmbiţă, şi vocea Lui se asemăna a multor ape. „Ascultaţi, ce zice Bisericilor, Duhul!” ― a zis El. „Fiţi gata, pentru că în momentul în care voi nici nu vă gândiţi, Eu voi veni din nou!” – aud ceasul bătând; este ceasul al 12-lea iar Mirele vine după Mireasa Lui! Eşti tu, gata pentru venirea lui Hristos, prietenul meu? Ori vei fi unul din aceia, care zic: «nu astăzi, Doamne!»? Vrei să-L chemi pe El şi să fii salvat? Vrei să-ţi predai inima ta Lui, acum? Nu uita, Isus poate, şi te va salva de la tot răul, dacă tu îl vei chema astăzi şi te vei pocăi. Roagă-te pentru familia, ta şi pentru cei iubiţi de tine, ca ei să vină la Hristos înainte de a fi prea târziu! Ascultă ce zice Isus: „Eu te voi proteja de rău. Te voi păzi în toate căile tale. Voi mântui pe cei dragi ai tăi. Cheamă-Mă astăzi ― şi vei trăi!” Cu multe lacrimi, mă rog ca voi toţi, care veţi citi această carte să realizaţi adevărul, înainte de a fi prea târziu! Iadul este pentru eternitate! Încerc cât pot mai bine, să vă redau tot ce am văzut şi auzit. ştiu că aceste lucruri sunt adevărate! Citind cele ce vor urma, mă rog ca voi să vă pocăiţi şi să-L luaţi pe Isus Hristos, ca Mântuitorul vostru personal.
Am auzit pe Domnul zicând: „este timpul să mergem! Ne vom reîntoarce mâine.”

BURTA IADULUI

În noaptea următoare, am mers iarăşi cu Isus în iad. Prima dată am intrat pe o mare întindere. Cât vedeam cu ochii, peste tot se desfăşurau activităţi demonice. Un mare număr din aceste activităţi se întâmplau chiar în jurul nostru. Nu mai departe de 2-3 metri de unde stăteam noi, am observat o activitate ciudată-ciudată, mai ales prin faptul că multe forme demonice şi duhuri necurate intrau şi ieşeau grăbite în acel particular loc. Scena se asemăna mai degrabă cu o scenă dintr-un film de groază. Pe o întindere cât vedeam cu ochii, erau suflete în torturi, şi diavolul şi îngerii fui erau ocupaţi în lucrarea lor. Semiîntunericul era străbătut de strigăte de agonie şi disperare. Isus a zis: „fiică, Satan este tot atât înşelător pe pământ, cât şi de torturător de suflete în iad. Multe din puterile demonice pe care le vezi aici, merg din când în când, pe pământ ca să lovească, să nenorocească şi să înşele. „Îţi voi arăta lucruri, care niciodată până acum nu au fost descoperite atât de detailat. Unele din lucrurile pe care le vei vedea se vor întâmpla acum, dar altele se vor întâmpla în viitor.” Din nou, am privit înainte. Pământul era de un cafeniu deschis fără viaţă, fără iarbă ori ceva verde. Totul era mort ori pe moarte. Anumite locuri erau reci şi umede, în timp ce altele erau fierbinţi şi uscate. Şi tot timpul era o duhoare putredă de carne arzând sau în descompunere care se contopea cu mirosurile de rămăşiţe, de gunoaie învechite şi mucegai. „Satan foloseşte multe curse şi capcane să înşele poporul lui Dumnezeu,” a zis Isus. „În decursul multelor noastre călătorii spre iad, îţi voi arăta multe din înşelăciunile şi trucurile diavolului.” Mersesem doar câţiva metri, când am văzut în faţa noastră apărând un obiect întunecat, negru-lunguieţ. Părea că se muta când în sus când în jos, se contracta, ori se umfla. Şi de fiecare dată când se muta, elimina o duhoare cumplită ― o împuţiciune mai cumplită decât obişnuitele mirosuri rele care umpleau aerul iadului. Voi încerca să explic cât mai exact posibil ceea ce am văzut. Pe când obiectul acela mare suspendat, negru, lunguieţ, continua să se contracte şi să se umfle şi să sufle duhori ofensive, am observat ceva ca nişte coarne, întunecate la culoare, care ieşeau afară din ea, şi se înfigeau în pământ. Am realizat căci aceea era o inimă mare şi neagră, şi că erau multe intrări în ea. O presimţire de moarte a venit asupra mea. Isus mi-a cunoscut gândurile şi mi-a zis: „nu-ţi fie frică! Aceasta este inima iadului. Mai târziu, vom merge şi în ea, dar acum trebuie să mergem în celulele anexe ale iadului.” Celulele anexe ale iadului erau într-un cerc, în burta iadului. Celulele erau de 17 mile (peste 20 km) înălţime. Am privit în sus, şi am văzut că era un şanţ mare, maro între celule şi fundul, ori burta iadului. Mi se părea că şanşul era cam de şase picioare adâncime, şi mă minunam cum voi fi în stare să-l trec. Nici nu m-am gândit bine, că noi am şi fost sus deasupra pe o ieşitură a buzei primului şir de celule. Acea buză era ca o legătură împrejurul celulelor şi era de asemenea ca un loc de vedere de pe care cineva putea vedea tot centrul iadului. Isus a zis: „aceste lucruri sunt vrednice de crezare şi reale!… Moartea şi iadul, vor fi aruncate într-o zi în iazul de foc. Până atunci, acesta este locul care ţine iadul. Aceste celule vor rămâne aici, plin de suflete păcătoase, turmentate şi în chinuri. Eu Mi-am dat viaţa, ca voi să nu trebuiască să veniţi aici! Am ştiut că aceste orori erau reale, dar mila Tatălui Meu este tot la fel de reală. Dacă tu îi vei da voie, El te va ierta. cheamă-L pe El în Numele Meu, astăzi!”

CELULELE DIN IAD

Împreună cu Isus, stăteam pe buza primului şir de celule. Buza era cam de un metru lăţime. Am privit în sus, şi atât cât puteam vedea cu ochii de departe, erau alte buze într-un cerc mare împrejurul a ceva care apărea ca un abis gigantic. Alături de această buză, sau cărăruie, erau celule care erau săpate în pământ. Aceste celule (ca nişte celule de închisoare) erau toate în şir, separate numai de jumătate de metru distanţă între ele. Isus a zis: „acest bloc de celule este de 17 mile înalt, începând cu fundul iadului. În aceste celule erau (sunt) multe suflete, care au fost în vrăjitorie ori ocultism. Unii au fost vrăjitori, mediumuri, traficanţi de droguri, închinători la idoli, ori oameni răi cu duhuri de ghicire. Acestea sunt sufletele, care au adus cea mai mare nelegiuire împotriva lui Dumnezeu, mulţi dintre ei sunt aici de sute de ani. Aceştia sunt acei care nu au vrut să se pocăiască, în special acei care au înşelat pe oameni şi i-au rătăcit de la Calea lui Dumnezeu. Aceste suflete au făcut o mare răutate împotriva lui Dumnezeu şi poporului Său. Răul şi păcatul a fost iubirea şi pasiunea lor.” Urmându-L pe Domnul împrejurul acelei cărări, am privit jos în centrul iadului, unde era cea mai mare activitate. O lumină joasă umplea centrul tot timpul şi puteam distinge mişcarea multor forme. Cât cuprindeam cu ochii în faţa noastră, erau celule. Mă gândeam în mine că torturarea din celule, desigur nu putea să fie mai oribilă decât cea din gropi. Dar de jur împrejurul nostru auzeam plânsetele şi gemetele şi ţipetele condamnaţilor din celule. Mi s-a făcut rău. O mare amărăciune mi-a cuprins inima. Isus mi-a zis: „nu te-am lăsat să auzi aceste strigăte până acum, fiică. Dar acum vreau să-ţi arăt că Satan vine să fure, să ucidă, şi să distrugă. Aici în iad, sunt diferite torturi pentru diferite suflete. Satan administrează aceste torturi până la Ziua Judecăţii, când moartea şi iadul sunt aruncate în iazul de foc. De asemenea, un lac de foc trece prin iad tot timpul.” Mergând dealungul acelei buze, sunetele au crescut şi mai puternic. Ţipete cumplite, veneau din interiorul celulelor.
Mergând aproape de Isus, El s-a oprit în fruntea celei de a treia celule. O lumină ilumina interiorul celulei. În celulă era o femeie bătrână, care stătea într-un fotoliu care se legăna; se legăna şi plângea ca şi când inima ei s-ar fi rupt. Nu ştiu de ce, dar am fost şocată să văd, că această femeie era o persoană reală, cu trup. Celula era complet goală, cu excepţia fotoliului care se legăna. Pereţii celulei erau din lut deschis la culoare, (fiind) construită în pământ. Uşa din faţă ocupa întreaga faţă a celulei. Era făcută din metal negru, avea bare de metal şi un lacăt deasupra. Barele erau la distanţă unele de altele, aşa că Isus şi cu mine aveam o vedere totală asupra întregei celule. Culoarea femeii era cenuşie ― carne amestecată cu o culoare verzuie. Ea se legăna înainte şi înapoi. Cum se legăna, lacrimile se rostogoleau pe obrajii ei. Am ştiut din agonia din expresia ei că era în mare durere şi că suferea în urma unei torturi invizibile. Mă miram care o fi fost vina ei ca să fie încarcerată aici. Dintr-odată, chiar în faţa ochilor mei, femeia a început să-şi schimbe înfăţişarea prima dată într-un bărbat foarte bătrân, apoi într-o femeie tânără, pe urmă într-o femeie de vârstă mijlocie, şi apoi din nou în femeia bătrână care am văzut-o prima dată. Şocată, am văzut cum ea trecea prin aceste forme, una după alta. Când I-a văzut pe Isus, ea a strigat: „Doamne, ai milă de mine! Lasă-mă afară din acest loc de tortură!„ Ea s-a aplecat în faţă pe scaunul ei, şi se întindea spre Isus să-L atingă, dar nu putea. Schimbările continuau. Chiar şi hainele i se schimbau, aşa că era îmbrăcată când ca un bărbat, când ca o fată tânără, apoi ca o femeie tânără, şi apoi iar ca o bătrână. Toate aceste schimbări aveau loc numai în câteva minute. L-am întrebat pe Isus: „de ce Doamne?” Din nou ea a strigat: „o, Doamne, lasă-mă acum afară de aici, înainte ca ei să se întoarcă!„ Acum stătea în faţa celulei, cu mâinile încleştate puternic de bare. A zis: „ştiu Doamne, că dragostea Ta este reală! Ştiu că dragostea Ta este adevărată! Lasă-mă afară!” Pe când femeia zbiera în teroare, am văzut că ceva începea să rupă carnea de pe trupul ei. „Ea nu este ceea ce pare a fi,” a zis Domnul. Femeia s-a aşezat din nou în fotoliu, şi a început să se legene Dar acum doar un schelet stătea în fotoliu ― un schelet, cu un abur cenuşiu înăuntru. Acolo unde era trup îmbrăcat doar cu câteva minute înainte, acum erau oase negrite şi arse, şi orbite goale în locul ochilor. Sufletul femeii gemea şi striga la Isus, în pocăinţă. Dar lacrimile ei erau prea târziu! „Pe Pământ,” a zis Isus, „această femeie a fost o vrăjitoare şi o închinătoare a Satanei. Nu numai că ea a practicat vrăjitoria, dar a învăţat vrăjitoria şi pe alţii. Din copilăria ei, familia ei se ocupa cu artele negre. Ei au iubit mai mult Întunericul, decât Lumina. De nenumărate ori, am chemat-o la pocăinţă. Ea Mă batjocorea zicând: «mă bucur să-l slujesc pe Satan! Îl voi sluji doar pe el!» Ea a respins Adevărul şi nu voia să se pocăiască de răul ei. Ea a abătut mulţi din poporul Meu de la Domnul, unii din ei sunt în iad cu ea astăzi. Dacă ea s-ar fi pocăit, Eu aş fi mântuit-o pe ea şi mulţi din familia ei, dar ea nu a voit să asculte. Satan a înşelat această femeie făcând-o să creadă, că ea va primi o împărăţie a ei personală ca răsplată a serviciului ei pentru el. El i-a spus că ea nu va muri niciodată, dar că va avea o viaţă împreună cu el pe veşnicie. Ea a murit slăvindu-l pe Satan şi a venit aici şi l-a întrebat de împărăţia ei. Satan, tatăl minciunilor, ia râs în faţă şi i-a zis: «tu credeai că îmi voi împărţi împărăţia cu tine? Aceasta este împărăţia ta!» Şi a încuiat-o în această celulă şi o torturează zi şi noapte. Pe Pământ,” a zis Isus, „această femeie a învăţat multe vrăjitoare, atât vrăjitoare albe cât şi vrăjitoare negre, ca să-şi facă magiile lor. Unul din trucurile ei magice, era să se schimbe dintr-o femeie tânără într-o femeie de vârstă mijlocie, apoi într-o femeie bătrână ― chiar într-un bărbat bătrân. Era amuzant în acele zile, ca să se transforme şi să înspăimânte vrăjitoarele mai mici cu magia ei. Dar acum, ea suferă durerile iadului, şi carnea ei este ruptă de pe ea la fiecare transformare. Acum nu se mai poate controla, ci se schimbă încontinuu, dar adevărata ei formă, este ceaţa aceasta cenuşie din interiorul scheletului ei. Satan o foloseşte pentru scopurile lui rele şi îşi bate joc de ea. Deseori este adusă în faţa lui ca să o tortureze pentru plăcerea lui. Am chemat-o de multe ori, şi aşi fi mântuit-o; dar ea nu Mă voia pe Mine. Acum, ea cerşeşte îndurare şi iertare, dar este prea târziu! Ea este acum pierdută, fără nici o speranţă.” Am privit la această femeie pierdută pe vecie, în suferinţă şi durere, şi cu toate că ea a fost o femeie rea, inima mea era ruptă de milă.
„Doamne, ce cumplit!” am zis în lacrimi. Chiar atunci, ca şi când Isus nu ar fi fost de faţă, un demon maro, murdar, cu aripi rupte, de mărimea şi forma unui urs mare, a venit în fruntea celulei ei şi a deschis-o cu nişte chei. Făcea gălăgie mare, parcă într-adins ca să o sperie. Femeia zbiera în anticipată teroare, pe când el o ataca şi o trăgea afară din celulă. Isus a zis: „acest demon o torturează deseori.” Am privit cum ea era cărată afară din celulă şi dusă undeva. „Dragă Doamne,” am întrebat, „nu putem face nimic pentru ea?” Simţeam atâta milă pentru ea… „Este prea târziu!” a răspuns Isus. „Este prea târziu!…”

ORORILE IADULUI

Am înţeles de ce oamenii din aceste celule din burta iadului, erau diferiţi de cei din alte locuri de tortură. Totuşi, erau multe pe care nu le-am înţeles! Eu, doar ascultam în simplitate, la Isus şi înregistram tot ce am auzeam şi vedeam, pentru Gloria lui Dumnezeu. Cât de departe puteam vedea, celulele păreau un cerc nesfârşit. În fiecare celulă se afla un singur suflet. Gemete, văitături, oftături şi plânsete veneau din celulele pe lângă care treceam.
Nu am mers prea departe, când Isus s-a oprit în fruntea altei celule. Pe când priveam, a apărut o lumină ― Isus a făcut lumina. Stăteam şi priveam la sufletul care ştiam că era în mare teroare. Era o altă femeie, şi ea avea o culoare vânăt-cenuşie. Carnea ei era moartă, şi părţile care erau putrede cădeau de pe oase. Oasele ei erau arse până la negriciune şi avea pe ea doar bucăţi şi bucăţele de zdrenţe. Viermi se căţărau pe dinăuntru şi pe dinafara cărnii şi oaselor ei. Un miros cumplit umplea celula. Ca şi femeia dinaintea ei, şi ea stătea pe un fotoliu care se legăna. Ea ţinea în braţe o păpuşă de cârpe. Cum se legăna, ea plângea şi strângea păpuşa de zdrenţe la pieptul ei. Suspine adânci îi scuturau trupul, şi plânsete văitătoare veneau din celula ei. Isus mi-a zis. „Şi ea a fost o servantă a Satanei. Ea şi-a vândut lui sufletul, şi cât a fost pe Pământ, a practicat fiecare fel de rău. Vrăjitoria este reală”, a zis Isus. „Această femeie a învăţat şi practicat vrăjitoria şi a întors pe mulţi pe calea păcatului. Acei care au fost învăţători ai vrăjitoriei, au primit o atenţie specială şi au avut o mai mare putere de la Satan decât acei care doar au practicat-o simplu. Ea a fost o ghicitoare, o astrologistă, şi un medium pentru stăpânul ei. Ea a câştigat mare favoare cu Satana pentru toate relele care le-a comis. Ea cunoştea cum să folosească Puterile Întunericului pentru ea însăşi şi pentru Satan. Ea mergea la serviciile de închinare ale diavolului şi îl slăvea pe Satan. Ea a fost o femeie plină de putere pentru el.” Mă întrebam câte suflete o fi înşelat ea pentru Satana. Am privit la această găoace osoasă a sufletului, plângând deasupra unei păpuşi de zdrenţe doar câteva cârpe murdare; întristarea mi-a umplut inima şi lacrimile îmi umpleau ochii. Ea ţinea strâns păpuşa de cârpe ca şi când ea ar fi putut să o ajute, ori poate ea o putea ajuta. Mirosul de moarte umplea locul. Atunci am văzut cum şi ea a început să se schimbe ca şi cealaltă femeie. Prima dată s-a schimbat într-o femeie bătrână de prin anii 1930 pe urmă într-o femeie tânără de azi. Una după alta, ea îşi făcea fantastica transformare chiar în faşa ochilor noştri. „Această femeie,” a zis Isus, „a fost o predicatoare a Satanei. La fel cum Evanghelia adevărată este predicată de un predicator real, tot ia fel Satan îşi are predicatorii lui falşi. Ea a avut cea mai puternică putere satanică, cea care se obţine numai în schimbul vânzării sufletului ei. Darurile rele ale Satanei sunt exact ca partea cealaltă a monedei a darurilor spirituale pe care Isus le împarte la credincioşi. Aceasta este Puterea Întunericului. Aceşti lucrători ai Satanei lucrează în ocultism, în magazinele de vrăjitorie, ghicitori în palmă şi în multe alte căi. Un medium al Satanei este un lucrător satanic puternic. Aceşti individuali sunt înşelaţi până la capăt şi sunt vânduţi total Satanei. Unii lucrători ai Întunericului nu pot vorbi direct cu Satana, până când nu au un medium care să vorbească pentru ei. Ei aduc sacrificii umane şi animale diavolului. Mulţi oameni îşi vând sufletul lor Satanei. Ei preferă să-l slujească pe el în locul Meu. Alegerea lor este moarte, atâta timp cât ei nu se pocăiesc de păcatele lor şi nu Mă cheamă pe Mine. Eu sunt credincios, şi îi voi salva din păcatele lor. Unii îşi vând sufletul Satanei gândind că ei vor trăi pe veşnicie. Dar ei vor muri de o moarte înfricoşătoare. Satana încă crede, că el poate să-L răstoarne pe Dumnezeu şi strică planurile lui Dumnezeu, dar el a fost învins la Cruce. Eu am luat cheile de la Satana, şi am toată puterea în Cer şi pe Pământ. După ce această femeie a murit, ea a mers direct în iad. Demonii au adus-o la Satana, unde furioasă i-a întrebat, de ce demonii au putere asupra ei, pentru că pe pământ, credea ca ea îi controla pe ei. Acolo ei o lăsau pe ea să comande. De asemenea ea l-a întrebat pe Satan de împărăţia promisă ei. Satana continua să o mintă, chiar după moartea ei de pe pământ. El i-a zis că o va readuce la viaţă şi o va folosi în practicile ei din nou. Prin înşelăciune, ea îi adusese multe suflete, aşa că minciunile răsunau destul de plauzibile. În sfârşit, Satana a râs şi şi-a bătut joc de ea. El i-a zis: «te-am înşelat şi te-am folosit în toţi anii aceia! Nu-ţi voi da niciodată împărăţia mea!»” Diavolul şi-a rotit mâinile în faţa ei şi se părea că toată carnea ei se rupe de pe oase. Ea a zbierat de durere în timp ce o carte mare şi neagră a fost adusă Satanei. El a deschis-o şi a tras cu degetul în jos pe pagini, până a găsit numele ei. „O, da”, a zis Satan, „tu m-ai servit bine pe Pământ, mi-ai adus mai mult de 500 de suflete”. Apoi el a minţit-o zicându-i: „pedeapsa ta nu va fi atât de rea ca a celorlalţi”. A scos un râs drăcesc ca un cotcodăcit. Satan şi-a întins degetul la femeie, şi un vânt puternic a umplut locul. Din el a ieşit un sunet ca pârâitul unui trăsnet. „Ha ha”, a zis diavolul, „ia-ţi împărăţia, dacă poţi!” Pe urmă o forţă nevăzută a trântit-o la pământ. „Tu mă vei servi pe mine şi aici,” a râs Satana, pe când ea încerca să se ridice. Femeia zbiera în durere, în timp ce carnea ei continua să fie smulsă de pe oase de către demoni. Ea a fost târâtă înapoi la cuşca ei. Ea şi-a adus aminte de promisiunile Satanei. El i-a spus că va avea putere. El i-a spus că ea nu va muri niciodată, i-a spus că el are toată puterea asupra morţii şi vieţii, şi ea l-a crezut, i s-a spus că Satan poate să stopeze orice ar fi putut să o omoare. Satan i-a spus multe minciuni şi i-a promis multe lucruri. Isus a zis: „Eu am venit să mântuiesc toţi oamenii. Doresc ca toţi cei pierduţi să se pocăiască şi să cheme numele Meu. Nu este voia Mea ca cineva să piară, ci toţi să aibă viaţa veşnică. Din păcate, cei mai mulţi nu se pocăiesc de păcatele lor înainte de moarte, şi ei merg în iad! Dar Calea către Cer, este aceeaşi pentru toţi oamenii! Tu trebuie să fii născut din nou ca să intri în Împărăţia lui Dumnezeu! Tu trebuie să vii înaintea Tatălui în Numele Meu şi să te pocăieşti de păcatele tale. Trebuie să-ţi predai sincer inima ta lui Dumnezeu şi să-L serveşti pe El. Fiică,” a continuat Isus, „ceea ce îţi voi revela este şi mai oribil! Ştiu că te va îndurera! De asemeni, vreau ca Lumea să audă şi să afle ceea ce Duhul, zice Bisericilor. În aceste celule, atât de departe cât poţi vedea cu ochii, sunt suflete în chinuri şi torturi. De câte ori celulele sunt pline, iadul se lărgeşte ca să primească mai multe suflete. Tu ai toate simţurile tale în iad. Şi dacă tu ai fost orb pe pământ, vei fi orb şi în iad. Dacă ai avut numai un braţ pe pământ, vei avea numai un braţ în iad.”
Trebuie să vă spun să vă POCĂIŢI, pentru că iadul este un loc teribil, un loc înfricoşător, un loc de tristeţe cumplită, şi de plânsete eterne de regrete. Ascultă, te rog să mă crezi ceea ce îţi spun, pentru că este adevărat! Aceasta a fost atât de greu pentru mine, că am fost bolnavă de multe ori în timpul pregătirii acestui raport.
Am văzut lucruri în iad care sunt prea oribile să poată fi spuse. Mult mai cumplite decât bocetul torturilor, putoarea cărnii putrede, şi îngrozitoarele focuri din iad, cu gropile lui adânci! Am văzut de asemenea lucruri pe care Dumnezeu nu mi-a permis să le scriu. Când tu mori pe Pământ, dacă eşti născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu, sufletul tău merge în Cer. Dacă eşti păcătos, când mori, tu vei merge imediat în iadul încins. Demoni cu lanţuri puternice, vor trage sufletul tău prin porţile iadului, unde vei fi aruncat în gropi şi torturat. Cu timpul vei fi dus înaintea Satanei. Tu ştii şi simţi, toate lucrurile care ţi se întâmplă în iad! Isus mi-a spus că în iad este un loc numit centrul petrecerii. Sufletele închise în gropi, nu au acces acolo. El mi-a spus de asemenea că, cu toate că torturile sunt diferite pentru diferite suflete, toate sunt arse cu foc. Centrul petrecerii are forma unei arene de circ. Mai multe persoane care trebuie să fie obiectul distracţiei, sunt aduse în centrul petrecerii din mijlocul arenei. Aceştia sunt oameni, care conştient au servit pe Satan pe Pământ. Ei sunt aceia care, cu voinţa lor liberă, au ales să-l urmeze pe Satan în locul lui Dumnezeu. Împrejurul marginilor arenei erau alte suflete, cu excepţia celor din gropi. Cei din mijlocul arenei fuseseră conducători în ocultism înainte de moartea lor. Ei erau mediumuri, ghicitori, cititori în stele, cititori ai minţii prin telepatie, vrăjitoare şi vrăjitori, toţi cei care conştient au ales să-l servească pe Satan. Când au trăit pe Pământ, ei au înşelat şi au cauzat pe mulţi să urmeze pe Satan şi păcatul. Cei care au fost înşelaţi şi care au fost împinşi să cadă în păcate, au venit şi au torturat pe înşelătorii lor. Unul câte unul, li s-a permis să îi tortureze într-o astfel de tortură: oasele lor au fost rupte şi îngropate în diferite părţi ale iadului; sufletul a fost literalmente dezbinat şi dezmembrat şi părţile lui au fost împrăştiate dealungul iadului ca într-o întrecere de vânătoare demonică. Sufletele mutilate şi dezmembrate sufereau o durere de nedescris. Acei din afara arenei puteau arunca cu pietre în cei care erau în arenă. Era permisă orice metodă imaginabilă. Sufletele torturate, strigau după moarte, dar aceasta era moartea veşnică. Satan era cel care dădea ordine ca să ia loc toate acestea. Acesta este centrul petrecerii lui. Isus a zis: „Eu am luat cheile locuinţei morţilor de la Satan cu mulţi ani în urmă. Am venit, am deschis aceste celule şi am lăsat poporul Meu afară. Pentru că în timpul Vechiului Testament, înainte de a-mi da viaţa pe cruce, Locuinţa Morţilor era situată aproape de iad. Aceste celule erau odată în locuinţa morţilor; acum Satan le foloseşte pentru scopurile lui drăceşti şi cu mult mai mult. O cititorule, vrei să te pocăieşti de păcatele tale, înainte ca să fie pentru veşnicie prea târziu? Pentru că, toţi vor veni înaintea Mea la judecată! Paradisul, din Locuinţa Morţilor, a fost mutat din poziţia lui de lângă iad, când am murit şi am înviat prin puterea lui Dumnezeu, Tatăl Meu. Din nou îţi spun, că aceste celule care sunt de 17 mile înălţime, servesc ca închisoare pentru cei ce odată au fost lucrători ai Întunericului pentru Satana, acei care au luat parte la orice păcat care are de a face cu puterile demonice, cu ocultismul şi care i s-au închinat Satanei.”
Isus a zis: „vino, vreau să-ţi arăt ceva.”
Deodată ne-am aflat la o jumătate de milă în aer, în mijlocul burţii iadului, şi în centrul blocului de 17 mile înălţime de celule. Simţeai parcă ai fi fost într-o fântână unde nu vedeai nici deasupra nici dedesubt din cauza întunericului. O lumină gălbuie a început să umple locul acela. Mă ţineam strâns de mâna lui Isus. Doamne dragă, am întrebat, „de ce suntem noi aici?” Dintr-o dată a venit un vânt cu forţa unui uragan şi cu un sunet şuierător. Valuri puternice de foc au început să se ridice pe marginea pereţilor celulelor, arzând totul în calea lor. Flăcările ajungeau în fiecare celulă şi produceau strigăte de durere şi nefericire de toată mila. Cu toate că Isus şi cu mine nu eram atinşi de flăcări, frica s-a înălţat în inima mea când am văzut sufletele pierdute alergând spre spatele celulelor mici, încercând să găsească o ascunzătoare. În stânga noastră, am auzit un sunet drăcesc. M-am uitat, şi Satan stătea cu spatele la noi, totul în flăcări. Dar el nu era ars mai degrabă, el era cauza focului. Acum el stătea cuprins de foc, bucurându-se de strigătele acestor suflete sărace pierdute. Când Satan îşi mişca braţele, mingi puternice de foc ţâşneau din el. Urlete zguduitoare şi plânsete puternice de durere veneau din celule. Sufletele dinlăuntru erau arse de vii de focul acesta care era mai fierbinte decât lacul de foc, şi totuşi nu puteau muri. Demonii şi ei, se asociau râsului, când Satan mergea din celulă în celulă şi tortura pe cei pierduţi. Isus a zis: „Satan se hrăneşte cu răul. Ei se înalşă în durere şi suferinţă şi capătă putere din ea.” Am privit la Satan, cum o flacără galben roşiatică cu marginile maronii s-au înfăşurat în jurul lui. Un vânt rapid şi sălbatic a umflat hainele lui, care nici nu ardeau. Mirosul de carne arsă umplea aerul, şi am realizat din nou că ororile iadului sunt reale. Satan umbla printre flăcări, şi ele nu-l puteau arde. Cu toate că-i vedeam doar spatele, îi puteam auzi râsul său drăcesc pretutindeni. Am privit cum Satan cobora într-un nor de fum, trăgând şuvoiul de foc după el spre vârful burţii iadului. Am ascultat când el s-a întors şi cu o voce puternică a anunţat că dacă aceste suflete nu i se închină lui, le va da şi lor un schimb în centrul petrecerii. „Nu, te rugăm, Satan, noi ne vom închina!” au strigat ei în unison şi au început să se aplece în închinăciune către diavol; şi cu cât ei i se închinau, cu atât mai mare era setea lui de adoraţie. Tot mai puternic răsunau sunetele slavei lor, până când cărămizile acoperişului iadului au sunat de vibraţie. Isus a zis: „toţi aceştia care ocupă celulele iadului, au auzit Evanghelia adevărată când ei au fost vii pe Pământ. Mântuirea Mea li s-a oferit de multe ori. De multe ori, Duhul Meu i-a atras, dar ei nu au vrut să audă ori să vină la Mine, ca să fie mântuiţi.” Pe când Isus îmi spunea acestea, Satan zicea supuşilor lui: „ha-ha, aceasta este împărăţia voastră ― singura împărăţie pe care vreodată o s-o aveţi! Împărăţia mea, acoperă tot Pământul şi lumea de dedesubt.” L-am auzit strigând: „aceasta este viaţa voastră ― pentru veşnicie!” în timp ce plânsete de regret, se auzeau din celulele aprinse. Isus a zis: „mântuirea Mea este fără plată. Oricine vrea, să vină şi să se mântuiască din acest loc de pedeapsă! Eu nu-i voi izgoni afară. Dacă ai fost o vrăjitoare sau vrăjitor, chiar dacă ai fi făcut un pact în scris cu diavolul, puterea Mea ÎI va zdrobi şi sângele Meu te va mântui. Eu voi lua blestemul drăcesc din viaţa ta şi te voi răscumpăra de la iad. Dă-mi inima, ta ca să te deslănţuiesc şi să te eliberez!”

INIMA IADULUI

În timpul nopţii, mergeam cu Isus în iad. În timpul zilei, iadul era în faţa ochilor mei. Am încercat să spun şi altora despre ceea ce vedeam, dar ei nu mă credeau. Mă simţeam foarte singură, şi numai cu harul lui Dumnezeu am putut merge mai departe. Toată Gloria aparţine Domnului Isus Hristos! Noaptea următoare, am mers din nou cu Isus în iad. Noi mergeam pe marginea burţii iadului. Am recunoscut anumite părţi din ceea ce văzusem înainte. Aceeaşi putreziciune a cărnii, aceiaşi duhoare drăcească, aceeaşi stricăciune, şi aer fierbinte era pretutindeni. Eram deja foarte obosită. Isus a cunoscut gândurile mele şi a zis: „Niciodată nu te voi părăsi ori lăsa. Ştiu că eşti obosită, dar Eu te voi întări.” Atingerea lui Isus m-a întărit, şi am pornit înainte. În faţa noastră, am văzut un obiect mare şi negru, aproape tot la fel de mare, ca o minge de fotbal care se părea că se mişca în sus şi în jos. Mi-am amintit că mi s-a spus că aceasta era inima iadului. Ieşind afară din această inimă neagră, erau ceea ce păreau nişte braţe şi coarne mari. Ele ieşeau în afară din ea şi ieşeau afară din iad, în Pământ şi deasupra Pământului. Mă întrebam, dacă aceste coarne erau acelea despre care vorbeşte Biblia. De jur împrejurul inimii, pământul era uscat şi maroniu. Cam 30 de picioare în toate direcţiile, pământul era ars şi uscat de o culoare maro, ca rugina. Inima era de negrul cel mai negru, dar încă o altă culoare, ca solzii pielii de şarpe era intercalată printre negru. O duhoare înfiorătoare se ridica la fiecare bătaie a inimii. Se mişca ca o inimă adevărată şi bătea în sus şi în jos. Un câmp de forţă drăcească o înconjura. În mare mirare, am privit la această inimă drăcească şi mă gândeam care să fi fost scopul ei… Isus a zis: „aceste ramuri, care arată ca arterele unei inimi, sunt canale care merg prin pământ şi scuipă afară răul. Acestea sunt coarnele pe care le-a văzut Daniel, şi ele reprezintă împărăţiile rele de pe Pământ. Unele au fost, unele vor fi, şi unele sunt acum. Împărăţii rele se vor ridica, şi Anticristul va domni asupra multor popoare, locuri şi lucruri. Dacă va fi posibil, chiar cei aleşi să fie înşelaţi de el. Mulţi se vor lepăda şi se vor închina Fiarei şi chipului ei. Afară din aceste ramuri şi coarne principale, vor creşte alte ramuri mai mici. Prin acestea vor veni demoni, duhuri rele şi tot felul de forte drăceşti. Ele vor fi răspândite pe Pământ şi instruite de Satan, să facă multe lucrări diavoleşti. Aceste împărăţii şi forţe drăceşti, vor asculta de fiară şi mulţi îl vor urma în distrugere. Aici, în inima iadului încep toate aceste lucruri.” Acestea sunt cuvintele pe care Isus mi le-a spus. El mi-a spus să le scriu într-o carte şi să le spun Lumii. Cuvintele acestea sunt adevărate. Aceste descoperiri mi s-au dat de către Domnul Isus Hristos, ca noi toţi să cunoaştem şi să înţelegem lucrăturile Satanei şi schemele drăceşti pe care el le plănuieşte pentru viitor.
Isus a zis: „urmează-mă!” Noi am urcat un rând de scări înspre inimă, şi o uşă s-a deschis înaintea noastră. În inimă, era o întunecime totală. Am auzit plânsete, şi era o duhoare atât de cumplită că abia puteam respira. Singurul lucru pe care putem să-l văd prin întuneric, era Isus. Am păşit foarte aproape de El. Şi atunci, dintr-odată, Isus a dispărut! Imposibilul s-a întâmplat! Eram singură în inima iadului! Oroarea m-a apucat pe de-a întregul! Frica mi-a cuprins sufletul, şi moartea m-a apucat în ghearele ei. Am strigat după Isus: „unde eşti?!” mă văităm: „trebuie să ies afară de aici!!” Am început să fug, în întunerec. Atingând pereţii, se părea că ei răsuflă, mişcându-se în direcţia opusă mâinilor mele. Şi dintr-odată nu am mai fost singură! Am auzit râsul a doi demoni; înconjuraţi de o lumină mică galbenă, au venit şi m-au apucat de amândouă mâinile. Rapid, au prins nişte lanţuri de mâinile mele şi au început să mă tragă în jos, în adâncul inimii. Am strigat după Isus, dar nu a fost nici un răspuns. Am plâns şi m-am luptat cu toată forţa, dar ei mă trăgeau ca şi când nu m-aş fi împotrivit cu nimic. Cu cât mergeam mai adânc în inimă, simţeam o durere oribilă ca şi când o anumită forţă s-ar fi frecat de trupul meu. Se părea cum carnea de pe mine se rupea toată. Am zbierat de durere. Captivatorii mei mă trăgeau la o celulă şi m-au aruncat înăuntru.
Când ei au încuiat uşa, am plâns şi mai tare. Ei au râs batjocoritor şi au zis: „nu-ţi ajută la nimic ca să plângi!” Când îţi va veni timpul, vei fi dusă înaintea stăpânului nostru. El te va tortura pentru plăcerea lui. Trupul meu a fost îmbibat cu duhoarea de moarte a inimii. „De ce sunt aici? Ce s-a întâmplat? Mi-am pierdut minţile? Lăsaţi-mă afară! Lăsaţi-mă afară!” am strigat fără nici un rezultat. După un timp, am început să simt capătul celulei în care eram. Era rotund şi moale ca şi ceva viu, şi a început să se mişte. „O Doamne,” am strigat. „Ce se întâmplă? Isuse, unde eşti?” Dar îmi auzeam doar ecoul vocii mele, ca răspuns. Frica ― cea mai cumplită frică ― mi-a cuprins sufletul! Pentru prima dată, de când Isus a plecat am început să realizez, că sunt pierdută fără nici o nădejde. Am gemut şi L-am chemat pe Isus de nenumărate ori. Atunci am auzit o voce în întunerec, zicând: „nu-ţi va face nici un bine să-L strigi pe Isus! El nu este aici!” O luminiţă mică, a început să umple celula. Pentru prima dată, am putut vedea alte celule, celule ca ale mele, îngropate în peretele inimii. Un fel de păienjeniş era în faţa noastră, şi înăuntrul fiecărei celule se prelingea un fel de substanţă noroioasă şi lipicioasă. O voce a unei femei din celula alăturată mi-a zis: „tu eşti pierdută în locul acesta, de tortură! Nu mai este nici o cale afară de aici!” Puteam să o văd foarte puţin în vaga lumină. Ea era trează la fel ca mine, dar ocupanţii celorlalte celule păreau a dormi sau a fi în transă. „Nici o speranţă,” a strigat ea, „nici o speranţă!!!” Un simţământ de singurătate intensă şi disperare fără margini, a căzut peste mine. Cuvintele femeii nu mi-au ajutat deloc. Ea a zis: „aceasta este inima iadului. Aici noi suntem torturaţi, dar torturile noastre nu sunt chiar atât de cumplite ca în celelalte părţi ale iadului.” Mai târziu mi-am dat seama, că ea m-a minţit zicând că acolo nu era tortură aşa de mare, ca în alte părţi ale iadului. „Câteodată,” a continuat ea, „noi suntem duşi în faşa Satanei şi el ne torturează pentru plăcerea lui. Satan se hrăneşte cu durerea noastră şi devine mai puternic prin strigătele noastre de disperare şi părere de rău. Păcatele noastre sunt tot timpul în faţa noastră. Noi ştim că suntem fără Dumnezeu. Noi ştim de asemenea, că odată noi L-am cunoscut pe Domnul Isus dar L-am refuzat şi ne-am îndepărtat de Dumnezeu. Noi am făcut tot ceea ce ne-a plăcut; înainte de a veni aici, am fost o prostituată. Le făceam servicii bărbaţilor şi femeilor pe bani(i lor) şi ceea ce făceam numeam dragoste. Am distrus astfel, multe case. În aceste celule, sunt mulţi homosexuali, lesbiene şi curvari”. Am plâns în întunerec: „eu nu trebuie să fiu aici! sunt mântuită, aparţin lui Dumnezeu! De ce sunt aici?” Dar nu era nici un răspuns. Atunci demonii au venit înapoi şi au deschis uşa celulei mele. Unul m-a tras, în timp ce celălalt mă împingea dealungul cărării colţuroase. Atingerea demonilor era ca atingerea flăcărilor pe carnea mea. Totul mă durea. „O, Isuse! Unde eşti? Te rog ajută-mă, Isuse!” am strigat plângând. Un foc şuierător a ţâşnit în faţa mea, dar s-a oprit înainte de a mă atinge. Acum mi se părea că, carnea era ruptă de pe trupul meu. Durerea cea mai excruciantă care puteam să mi-o imaginez m-a învăluit. Sufeream dincolo de orice imaginaţie. Ceva invizibil a început să sfâşie trupul meu, în timp ce duhuri necurate sub formă de lilieci mă muşcau peste tot. „Dragă Doamne Isuse!” ― am strigat, „unde eşti? Oh, te rog, lasă-mă afară!” Am fost împinsă şi trasă, până am ajuns la un loc larg, deschis în inima iadului, unde am fost aruncată asupra unui fel de altar murdar. Deasupra altarului era o carte mare deschisă. Am auzit un râs drăcesc şi miam dat seama că stăteam în murdărie, înaintea Satanei. Satana a zis: „în sfârşit, te am!” M-am retras în oroare, dar în curând am realizat, că el nu privea la mine, ci la cineva în faşa mea. Satan a zis: „ha, ha, în sfârşit am plăcerea să te distrug de pe Pământ! Lasă-mă să văd, care va fi pedeapsa ta.” A deschis cartea şi se plimba cu degetul în josul paginilor. Numele sufletului a fost chemat, împreună cu metoda de pedeapsă. „Dragă Doamne,” am strigat: „pot toate acestea să fie reale?” Eu eram următoarea şi demonii m-au împins pe platformă şi mă forţau să mă închin Satanei. Acelaşi râs drăcesc a răsunat din el. „Am aşteptat după tine multă vreme, şi în sfârşit te am!” ― a strigat el cu o plăcere diabolică. „Ai încercat să scapi, dar acum eşti a mea!” O frică cum niciodată nu am mai simţit în viaţa mea, a venit asupra mea. Carnea de pe mine a început iarăşi să fie ruptă, şi un lanţ puternic a fost înfăşurat în jurul trupului meu. Am privit în jos la mine, în timp ce lanţul a fost pus peste mine. Arătam la fel ca toţi ceilalţi. Eram un schelet plin de oase omeneşti, moarte. Viermi se căţărau în interiorul meu, şi un foc a început la picioarele mele şi m-a învăluit în flăcări. Am strigat din nou: „o, Doamne Isuse, ce s-a întâmplat? Unde eşti, Isuse?!” Satan a râs în hohote. „Nu este nici un Isus aici!” ― a zis el, „eu sunt regele tău acum! Vei fi cu mine pentru veşnicie!! Acum eşti a mea!” Am fost cuprinsă de cele mai cumplite emoţii. Nu puteam să simt nici pe Dumnezeu, nici iubire, nici pace, nici căldură. Dar puteam simţi, cu cele mai ascuţite simţuri, frica, ura, durere excruciantă, şi amărăciune fără măsură. Am strigat la Domnul Isus să mă salveze, dar nu a fost nici un răspuns. Satan a zis: „eu sunt domnul tău acum!” ― şi ridicându-si braţele, a chemat un demon la el. Dintr-odată, un duh rău şi urât a venit pe platforma unde stăteam şi m-a apucat. Avea un corp mare, cu o faţă ca de liliac, gheare în loc de mâini, şi o putoare drăcească ieşea din el. „Ce să fac cu ea, doamne Satane?” a întrebat duhul rău, în timp ce un alt demon cu păr pe tot corpul şi cu o faţă ca a taurului sălbatec m-a apucat de asemenea. „Duceţi-o în partea cea mai adâncă a inimii ― locul unde ororile sunt veşnic înaintea ochilor ei. Acolo ea va învăţa să mă cheme pe mine «domn».” Am fost târâtă departe, într-un loc întunecos, şi aruncată în ceva rece şi vâscos. Oh, cum puteam simţi rece şi fierbinte în acelaşi timp? Nu ştiu. Dar focul ardea trupul meu, şi viermii se căţărau pe mine şi în mine. Gemetele disperate ale morţilor umpleau aerul. „O Doamne Isuse,” am plâns în disperare, „de ce sunt aici? Dragă Doamne, lasă-mă să mor!” Dintr-odată, o lumină a umplut locul unde stăteam. Isus a apărut şi m-a luat în braţele Sale, şi instantaneu am fost înapoi în (camera mea) „Dragă Doamne Isuse, unde ai fost?” am strigat, cu lacrimi şuvoaie curgând pe faţa mea. Gingaş, Isus mi-a zis: „fiică, iadul este real. Dar tu niciodată nu ai fi ştiut cu adevărat, până când nu ai fi experimentat singură. Acum tu ştii adevărul şi ce înseamnă cu adevărat să fii pierdut în iad. Acum, tu poţi spune altora despre el. Trebuia să te las să treci prin aceasta ca să fii sigură, fără nici un dubiu!” Eram atât de tristă şi obosită… Am leşinat în braţele Domnului Isus.
Şi cu toate că El m-a întărit pe întregime, voiam să merg departe, departe de tot ― de Isus, de familia mea, de toată lumea. În următoarele zile, am fost foarte bolnavă. Sufletul meu era aşa de trist… Şi ororile iadului erau continuu înaintea ochilor mei… Au trecut multe zile, înainte de a fi fost cu adevărat recuperată…

ÎNTUNERICUL DE AFARĂ

Noapte după noapte, împreună cu Isus am mers în iad, ca să pot raporta aceste adevăruri teribile. De câte ori treceam pe lângă inimă, mergeam foarte aproape de Isus. O frică enormă apuca sufletul meu, de fiecare dată când îmi aminteam ce s-a întâmplat acolo. Ştiam că trebuia să merg înainte, ca să salvez suflete. Dar a fost doar prin mila lui Dumnezeu, că am putut merge din nou acolo! Ne-am oprit în faţa unui grup de demoni care scandau şi intonau slave pentru Satan. Ei păreau că se bucurau foarte mult. Isus a zis: „vreau să auzi, ce zic ei!” „Vom merge la casa aceea astăzi şi-i vom teroriza pe cei de acolo! Vom primi mai multă putere de la domnul Satan dacă vom face totul cum trebuie” ziceau ei. „O, da, vom produce o mare durere şi boală acolo, şi multă jale la toţi.” Ei au început să joace şi să cânte cântecele drăceşti de slăvire a Satanei, glorificând Răul.
Un demon a zis: „noi trebuie să fim foarte atenţi la cei care cred în Isus, pentru că ei pot să ne scoată afară!” „Da,” a zis un altul, „în Numele lui Isus, noi trebuie să o luam la goană!” Atunci ultimul duh rău a zis: „dar nu vom merge la cei care cunosc pe Isus şi puterea în Numele Său!” Isus a zis: „îngerii Mei păzesc poporul Meu de aceste duhuri rele, şi lucrările lor nu propăşesc. Eu îi păzesc de asemenea pe mulţi dintre cei nemântuiţi, cu toate că ei nu ştiu! Am mulţi îngeri la lucru, care să oprească planurile necurate ale Satanei. Sunt o mulţime de demoni în aer şi pe Pământ,” a zis Isus.
„Eu ţi-am permis să vezi pe unii din aceşti demoni, dar pe alţii nu. De aceea, Adevărul Evangheliei trebuie propovăduit la toată Lumea! Adevărul va elibera oamenii, şi Eu îi voi proteja de rău. În Numele Meu, este eliberare şi libertate! Am toată puterea, în Cer şi Pământ! Nu vă temeţi de Satan, ci temeţi-vă de Dumnezeu!”
Cum mergeam noi prin iad, Isus şi cu mine am ajuns la un om mare şi foarte întunecat. Era învăluit în întunerec şi avea înfăţişarea unui înger. El ţinea ceva în mâna stângă. Isus a zis: „acesta este locul care se cheamă Întunericul de Afară.” Am auzit plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Nici unde înainte, nu era o deznădejde atât de fără de margini, ca aceea pe care am simţit-o în acest loc! Îngerul care stătea înaintea noastră, nu avea aripi. Arăta a fi cam de 30 de picioare înălţime şi ştia cu exactitate ceea ce făcea. El avea ca un disc în mâna stângă, şi se întorcea încet cu acest disc ridicat în sus, ca şi când ar fi încercat să-l arunce. În mijlocul discului era un foc, dar pe marginea lui era întunecime. Îngerul ţinea mâna sub disc şi se dădea mult în spate ca să-şi dea mai tare avânt. Mă miram cine o fi fost îngerul acela şi ce voia să facă. Isus mi-a cunoscut gândurile şi mi-a zis: „acesta este Întunericul de Afară. Adu-ţi aminte ce spune Cuvântul Meu: «Copiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în Întunericul de Afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor!»”.
„Doamne,” am zis: „vrei să zici că slujitorii Tăi sunt aici?” „Da,” a zis Isus, „slujitorii care s-au întors înapoi, după ce i-am chemat. Slujitorii care au iubit lumea ― mai mult decât pe Mine şi s-au înglodat înapoi în mocirla şi plăcerile păcatului ― slujitorii care, nu au dorit să ştie de adevăr şi de sfinţenie. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi început deloc, decât să se întoarcă înapoi după ce au început să Mă servească pe Mine!” „Crede-Mă,” a zis Isus, „dacă tu păcătuieşti, ai un Avocat la Tatăl. Dacă te pocăieşti de păcatele tale, Eu voi fi credincios şi te voi curăţa de toată nelegiuirea ta. Dar dacă nu te vei pocăi, voi veni în ceasul în care tu nu te gândeşti şi tu vei fi tăiat împreună cu necredincioşii şi aruncat în Întunericul din Afară.” Am privit cum îngerul întunecat a aruncat discul mare departe, departe, afară în întunerec. „Cuvântul Meu, însemnează exact ceea ce spune: «ei vor fi aruncaţi în Întunericul de Afară».” şi atunci, imediat, am fost cu Isus în aer, urmărind discul acela prin spaţiu. Am venit la partea dinafară a discului şi am privit cu atenţie înăuntru. Centrul discului era plin de foc, şi oameni înotau pe dinlăuntru şi pe dinafară, pe deasupra şi pe sub valurile de flăcări. Acolo nu erau demoni ori duhuri rele, numai suflete arzând în marea de foc. În afara discului, era cea mai neagră întunecime! Singura lumină care ilumina aerul nopţii, era doar cea care venea de la flăcările din disc. În aceea lumină, am văzut oameni, încercând să înoate la marginile discului. Unii dintre ei aproape ajungeau la margine când o forţă atractivă din interiorului discului îi atrăgea înapoi în flăcări. Am privit cum formele lor se transformau în schelete cu suflete, ca nişte aburi gri. Am ştiut atunci, că aceasta a fost o altă parte a iadului…
Şi atunci, am văzut ca într-o vedenie, îngeri, deschizând nişte peceţi. Naţiuni şi împărăţii păreau să fie încuiate sub ele. Cum îngerii au deschis peceţile, bărbaţi şi femei, băieţi şi fete mărşăluiau direct în flăcări. Am privit flăcările cu o fascinaţie bolnăvicioasă, întrebându-mă dacă ştiam vreunul dintre slujitorii Domnului care treceau prin faţa mea. Nu puteam să-mi întorc capul de la vederea sufletelor mărşăluind spre foc, şi nici unul nu încerca să-i oprească. Am strigat: „Doamne, te rog opreşte-i înainte de a ajunge la foc!” Dar Isus a zis: „cel ce are urechi de auzit, să audă! Cel ce are ochi, să vadă! Fiica mea, strigă împotriva păcatului şi împotriva răului! Spune slujitorilor Mei să fie credincioşi şi să cheme Numele Domnului! Te-am luat în locul acesta cumplit, ca să le spui despre iad.” Isus a continuat: „unii nu te vor crede. Unii vor zice, că Dumnezeu este prea bun, ca să trimită bărbaţi şi femei în iad. Dar spune-le că, Cuvântul Meu este adevărat! Spune-le că cei fricoşi şi necredincioşi vor avea partea lor în iazul de foc!”

COARNELE

Isus a zis: „la noapte, copila Mea, vom merge într-o parte diferită a inimii iadului. Vreau să-ţi spun despre coarne şi să-ţi arăt cum vor fi ele folosite să canalizeze duhurile rele şi forţele demonice sus pe suprafaţa Pământului.” Pe când Isus vorbea, am început să am o vedenie cu ochii deschişi. În vedenie am văzut o casă ţărănească, bătrână, moartă, de o culoare cenuşie, înconjurată cu mulţi pomi morţi şi cu iarbă înaltă, moartă. Curtea dimprejurul casei era plină cu lucruri moarte. Nu era deloc viaţă acolo. Casa părea ca şi când ar fi fost aşezată pe colţuri şi parcă era căzută în centrul câmpului. Nu se mai vedeau alte clădiri. Moartea era peste tot. Ştiam că această casă veche făcea parte din iad, dar încă nu înţelegeam ceea ce vedeam. Înăuntru, dincolo de ferestrele întunecate, apăreau forme mari, umbre în forme omeneşti. Era ceva diavolesc în înfăţişarea lor. Una dintre umbre s-a apropiat de uşa din faţă şi a deschis-o. Am văzut cum un om uriaş, cu o musculatură extrem de puternică, a venit la uşă şi a mers pe terasă. L-am văzut clar. Era cam la aproape doi metri înălţime, cu o construcţie îndesată de aruncător de greutăţi. Culoarea lui, era la fel cu toate lucrurile de primprejur ― gri mort. Purta doar o pereche de pantaloni bărbăteşti. Ei arătau tot aşa de gri şi morţi ca şi pielea goală de pe bustul său. Pielea lui era ca solzii, şi capul lui era foarte mare. De fapt, capul lui era atât de mare, că picioarele lui erau încovoiate de la cărarea unei greutăţi atât de mari. Tălpile lui erau încopitate ca şi copitele de porc. Faţa lui era severă şi de o răutate diavolească, şi părea să fie foarte bătrân. Ochii lui erau morţi şi faşa lui era foarte lată. În vedenie am văzut creatura aceasta cumplită ieşind pe terasa veche. Pământul se cutremura, când el se mişca, şi nişte coarne creşteau în vârful capului său, sus-sus, deasupra şi în afara vederii mele. Pe când mergea, am văzut cum coarnele lui creşteau cu încetul. Şi alte coarne au început să crească din capul lui. Coarnele mai mici au răsărit din cele mai mari. Am văzut că, capul lui era ca a unei fiare ― o fiară diavolească, puternică, plină de distrugere. Fiecare pas pe care-l făcea zguduia pământul. Isus a zis: „priveşte!” Am văzut cum coarnele îşi găseau drum în sus şi se sfârşeau în case, biserici, spitale, birouri, şi clădiri de toate felurile, pe tot Pământul. Coarnele au făcut mare stricăciune, pe tot Pământul. Am văzut fiara vorbind şi duhuri necurate erau scuipate afară pe pământ. Am văzut mulţi oameni înşelaţi de aceste forţe demonice şi căzând în cursele Satanei. „Noi suntem în război ― Binele împotriva Răului,” am gândit. „Noi suntem în război,” am auzit Duhul Domnului spunând, „Binele împotriva Răului!” Afară din coarne, au ieşit nori negri şi au ascuns multe forme ale răului care se întâmpla pe faţa Pământului. Toate urâciunile pe care Dumnezeu le urăşte ― sunt aici! Am văzut împărăţii, ridicându-se de pe Pământ, şi milioane de oameni au început să urmeze aceste Forţe diabolice. Am văzut coarnele vechi, schimbate cu altele noi care au crescut în locul lor. L-am auzit pe Isus zicând: „aceasta începe să se întâmple acum! Aceste lucruri sunt, au fost, şi vor fi! Oamenii vor deveni iubitori de ei înşişi ― în loc de Dumnezeu! Răutatea va creste fără măsură, în ultimele zile. Bărbaţi şi femei, vor iubi casele lor, maşinile, terenurile, clădirile, afacerile, argintul şi aurul lor mai mult decât pe Mine! POCĂIŢI-VĂ!” ― a zis El ― „pentru că Eu sunt un Dumnezeu gelos! Nimic nu puteţi pune înaintea închinării Mie: nici fiii sau fiicele, nici soţiile sau soţii! Pentru că Dumnezeu este Duh, şi Lui trebuie să l se închine în Duh şi Adevăr!” Am privit cum coarnele se mişcau pe suprafaţa Pământului, ridicându-se până sus, spre ceruri. Noi împărăţii s-au ridicat, şi a fost război şi distrugere pe Pământ. Cei care s-au închinat Fiarei, erau mulţi. Fiara diabolică cu coarne, se plimba când într-o parte când într-alta, ca şi când ar fi gândit la ceva, şi Pământul se cutremura sub greutatea ei. După câteva minute, s-a întors la casa veche. S-au ridicat nori întunecaţi şi erau mulţi morţi în Lume. Am văzut Lumea în mijlocul Marelui Necaz şi am început să mă rog din toată inima mea: „o Doamne, ajută-ne!” ― am strigat. Atunci două fiare mari, în formă de duh, s-au ridicat pe Pământ şi au început să facă război una cu alta. Ştiam că ele veneau din iad. O mare de oameni, stăteau şi priveau la lupta dintre aceşti doi demoni. Atunci am văzut că ceva s-a ridicat din pământ între ele. Ele au oprit lupta şi stăteau fiecare de câte o parte a unui vas mare. Amândouă fiarele încercau să distrugă vasul de mare, dar nu puteau. L-au împins jos sub pământ, şi I-au îngropat între ei doi. S-au aşezat din nou faţă în faţă, gata să-şi termine lupta. Am auzit o voce zicând: „priveşte!” Pe când priveam, o lumină a apărut pe Pământ, unde vasul fusese îngropat. Vasul a reapărut la suprafaţă şi a devenit un disc foarte mare. Cele două fiare, au început să ia alte forme şi au devenit mari şi negre. O uşă din faţa discului s-a deschis şi o rază puternică de lumină a descoperit un rând de scări. Scările mergeau jos, jos în pământ, şi am auzit o voce zicând: „în iad!” În aer era un simţământ foarte diabolic şi m-am simţit pierdută şi paralizată, privind. Din disc venea afară o forţă paralizantă, şi nu aveam unde fugi. Mă simţeam în capcană, cu toate că eram în Duhul. Aproape imediat, Isus m-a ridicat tot mai sus şi acum priveam la vedenie uitându-mă în jos. Dar acum scările au devenit un escalator, care se muta de sus în jos, din inima Pământului. Când eram lângă Isus, m-am simţit sigură şi protejată. „Va ieşi afară din iad,” am auzit o voce zicând. Isus a zis: „Aceasta va fi! Aceasta va veni! Scrie, ca toţi să ştie!” În vedenia mea, escalatorul aducea sus forţe demonice şi duhuri necurate. Cele două fiare, stăteau fiecare în câte o parte a vasului, şi le-am văzut cum au început să se schimbe iarăşi. Am auzit un zgomot ca un mare uruit ― sunetul motoarelor mergând la o mare viteză. Capetele fiarelor au devenit mari, şi o lumină a început să umple capul lor. Am văzut cele două fiare şi vasul cum s-au unit împreună. Multe suflete, ca şi când ar fi umblat prin somn, mergeau în marş în una din aceste fiare. Am privit ore întregi această scenă repulsivă, până când una dintre fiare a fost plină cu persoane. Am ascultat, şi din prima fiară a ieşit un uruit ca şi când un avion ar fi fost gata să-şi ia zborul. Fiara şi-a căpătat puterea de la vas. Când a început să zboare avea din nou forma unui om. Când zbura, capul lui părea plin de lumini, şi din el emana o mare forţă. Dispărând în văzduh, capul lui s-a transformat în vas, din nou. Pe când mă uitam la a doua fiară cum se umplea cu oameni, încă mai auzeam zgomotul primei fiare. Când ea a fost plină, am văzut a doua fiară cum a început să se îndrepte ca o rachetă. Ea a ajuns prima fiară, şi amândouă s-au dus încet mai departe, în văzduhul mohorât. A doua fiară, a luat din nou forma unui om. Am auzit uruitul lor din nou înainte de a dispărea. Mă minunam, ce putea să însemne aceasta. Am văzut vasul, ori discul, aşezându-se înapoi pe Pământ. Pământul s-a închis deasupra lui, până când a dispărut din vedere. Când vedenia a început să dispară, am văzut o curte juridică foarte mare şi m-am gândit la JUDECATA de la MARELE TRON ALB.

BRAŢUL DREPT AL IADULUI

După prima vedenie, Isus a mers cu mine, într-o parte diferită a iadului. Isus a zis: „aceste lucruri pe care le vezi, vor fi pentru timpurile de la sfârşit.” O altă vedenie a apărut în faţa mea. Isus a zis: „suntem în braţul drept al iadului.” Am mers în sus, pe un deal uscat. În vârful dealului, am privit în jos şi am văzut un râu plin de vârtejuri. Acolo nu erau gropi de foc ori demoni ori duhuri rele, numai unul mare care curgea între bancuri nevăzute. Bancurile din râu erau ascunse în întunerec. Isus şi cu mine am mers mai aproape de râu, şi am văzut că era plin de sânge şi foc. Uitându-mă mai îndeaproape, am văzut multe suflete, fiecare înlănţuit de celălalt.
Greutatea lanţurilor îi trăgeau sub suprafaţa lacului de foc. Sufletele în iad erau în focul iadului. Am văzut de asemenea, că ele erau în formă de schelete cu suflete, ca o ceaţă gri cenuşiu. „Ce sunt acestea?” L-am întrebat pe Domnul. „Acestea sunt sufletele necredincioşilor şi a celor fără de Dumnezeu. Aceştia erau iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu. Aceştia erau bărbaţi care se iubeau cu bărbaţi, şi femei care se iubeau cu femei, care nu s-au pocăit să fie salvaţi din păcatele lor. Ei au iubit viaţa lor de păcat şi au călcat în picioare mântuirea Mea.” Am stat lângă Isus şi mă uitam la lacul de foc. Dintr-odată, focul a început să huruie ca un cuptor foarte mare, mutând şi distrugând totul în calea lui. Curând a umplut aproape întregul braţ drept al iadului. Focul s-a apropiat la câteva picioare de noi, dar nu ne-a atins. Râul ardea totul în calea lui. Am privit faţa lui Isus, şi era plină de tristeţe şi gingăşie. Pe faţa Lui, încă se mai vedea scrisă dragoste şi compasiune faţă de sufletele pierdute. Am început să plâng şi doream să pot pleca din acel loc de tortură; să continui ― era aproape de ne suportat! Am privit din nou la sufletele din foc. Ele erau roşii de la foc şi oasele lor, erau înnegrite şi arse. Am auzit plânsul de regret al sufletelor. Domnul a zis: „aceasta este tortura lor: lanţ după lanţ, ei sunt înlănţuiţi împreună. Aceştia doreau carnea celor de-o seamă cu ei ― bărbaţi cu bărbaţi, şi femei cu femei ― făcând ceea ce nu era natural. Ei au călăuzit mulţi băieţi tineri şi fete tinere, în acte de păcat! Ei chemau aceea dragoste, dar la sfârşit era doar păcat şi moarte. Știu, că mulţi băieţi şi fete, bărbaţi şi femei, erau forţaţi împotriva voinţei lor, să comită aceste acte atroce ― ştiu asta ― şi nu le voi ţine păcatele în socoteala lor! Aminteşte-ţi aceasta însă,” a zis Isus, „Eu cunosc toate lucrurile ― şi persoanele care au făcut pe aceşti tineri să păcătuiască ― au o mai mare pedeapsă! Eu voi judeca cu dreptate! Celui păcătos îi spun: «pocăieşte-te, şi Eu voi avea milă! Cheamă-Mă şi voi auzi!» Mereu am chemat aceste suflete, să se pocăiască şi să vină la Mine! Le-aş fi iertat păcatele şi i-aș fi curăţat – iar în Numele Meu ei ar fi putut fi eliberaţi. Dar ei n-au vrut să asculte la Mine! Ei au dorit și ales pofta cărnii, mai mult decât dragostea pentru Dumnezeul cel viu!
«Fiindcă Eu sunt sfânt, voi trebuie să fiţi sfinţi! Nu vă atingeţi de lucrurile necurate şi vă voi primi», a zis Domnul.” M-am simţit foarte bolnavă, privind la sufletele din lacul de foc. „Măcar dacă ei s-ar fi întors, înainte de a fi fost prea târziu!” ― a continuat Isus.
„Sângele Meu a fost vărsat pentru ca oricine să poată să vină la Mine! Eu Mi-am dat viaţa, ca chiar şi cel mai înrăit dintre păcătoşi să poată trăi!” Mulţimi de suflete au mers în râul de flăcări. Ei se zbăteau deasupra şi dedesubtul valurilor de foc. Nu era nici o cale afară din văpaia şi înotul fierbinte din lacul de foc! Cum râul sângeros trecea pe lângă noi, am auzit plânsete de regret.
Noi am luat-o pe o cărare, care trecea pe lângă râu. În faţa noastră, pe un deal, era o femeie mare. Ea se legăna când într-o parte când într-alta, ca şi când ar fi fost beată. Pe ea erau scrise cuvintele: Taina Babilonului. Acum mi-am dat seama, că mama tuturor relelor de pe Pământ venea tot din iad. Ea emana o forţă drăcească, puternică; şi am văzut mulţimi de suflete, popoare şi limbi, sub ea. Ea avea şapte capete şi 10 coarne. În ea a fost găsit sângele profeţilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost ucişi pe Pământ. „Ieşiţi afară din ea şi separaţi-vă!” ― a zis Domnul. „Ea va fi distrusă la vremea ei.”
Am trecut pe lângă femeia diabolică cu coarne pe capul ei. Totul începea să se întunece. Acum Isus era singura lumină. Am mers, până am ajuns la un alt deal. De la distanţă, am putut vedea flăcări mari în aer. Atmosfera a devenit fierbinte. Am mers împrejurul dealului şi am ajuns la o uşă tăiată în deal. Era la marginea dealului. La uşă era un lanţ mare, şi flăcările răgeau dincolo de ea. Uşa era de asemenea încuiată cu nişte lacăte mari. Mă minunam, ce putea să însemne aceasta. Dintr-odată, o figură întunecată a unui om învăluit într-o capă lungă şi întunecată la culoare, a apărut în faţa uşii. Faţa lui arăta foarte bătrână şi obosită. Pielea de pe faţa lui era trasă strâns pe oasele craniului lui. El arăta să fie în vârstă de o mie de ani. Isus mi-a zis: „în spatele acestei uşi, este groapa fără fund. Cuvintele Mele sunt adevărate!” Flăcările din spatele uşii se înălţau tot mai sus, şi uşa se arcuia sub presiunea căldurii.
„Dragă Doamne,” am zis: „voi fi foarte bucuroasă când Satan va fi aruncat în groapa fără fund, şi toate aceste lucruri rele vor fi oprite pentru un timp!” El a zis: „vino, ascultă ce zice Bisericilor, Duhul! Sfârşitul este aproape, şi Eu chem toţi păcătoşii să se pocăiască şi să fie mântuiţi! Priveşte acum!” Noi stăteam într-un loc ca un luminiş şi am fost cu Domnul, în Duhul. Am privit ― şi am văzut o vedenie, cu ochii deschişi. În această viziune, am văzut un balaur înfocat, cerând să i se dea voie, să lovească aerul cu enorma lui coadă. Am privit la acest balaur spiritual, care se mişca cu o putere nemaipomenită. Atunci I-am văzut, mergând înapoi în braţul drept al iadului, să aştepte. Am ştiut că el nu putea să lovească Pământul, până când Cuvântul Domnului se va împlini. Am văzut foc şi fum înălţându-se afară din pământ, şi am văzut o ceaţă ciudată, care se forma deasupra Pământului. Am văzut petece de întunerec apărând din loc în loc. Pe capul balaurului înfocat au început să răsară coarne. Ele s-au lăţit, până au acoperit tot Pământul. Satan a dat ordine balaurului înfocat. Prezenţi erau duhuri necurate şi demoni. Atunci am văzut balaurul înfocat venind din braţul drept al iadului; şi a început să lovească pământul cu o forţă uriaşă, lovind şi distrug mulţi oameni. Isus a zis: „aceasta se va întâmpla în vremurile din urmă. Vino mai sus!”
Cititorule, dacă tu comiţi oricare din aceste păcate despre care am scris, te rog opreşte-te din păcat şi cheamă-L pe Isus să te salveze! Tu nu trebuie să mergi în iad! Cheamă-L pe Isus, atâta timp cât El este aproape! El te va auzi şi te va salva. Oricine va chema Numele Domnului, va fi salvat.

BRAŢUL STÂNG AL IADULUI

Isus a zis: „aceste lucruri acum încep să se întâmple pe Pământ, vor fi, şi în curând vor veni pe tot Pământul. Balaurul înfocat este parte din Fiară. Aceste profeţii despre care vei citi, sunt adevărate. Descoperirile sunt adevărate. Vegheaţi şi rugaţi-vă! Iubiţi-vă unii pe alţii! Păstraţi-vă sfinţi! Aveţi mâinile curate!
«Bărbaţi, iubiţi-vă soţiile voastre aşa cum Hristos a iubit Biserica!» Bărbaţi şi femei, iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu! Eu am ordonat căsătoria şi am binecuvântat-o cu Cuvântul Meu! Ţineţi patul de căsătorie, sfânt! Curăţiţi-vă de orice nelegiuire şi fiţi fără pată, aşa cum Eu sunt fără pată! Poporul sfânt, a fost dus în rătăcire de linguşitori! Nu vă înşelaţi; Dumnezeu nu se lasă batjocorit! Priceperea o veţi obţine, dacă veţi (?) urechile şi veţi asculta la Mine. Acesta este mesajul Domnului către Biserici. Păziţi-vă de proorocii falşi, care stau în locul Meu cel sfânt şi înşeală cu linguşiri! O Pământule, poporul Meu a adormit la sunetul învăţăturii false! Treziţi-vă, treziţi-vă! Vă spun, că orice nelegiuire este păcat! Curăţiţi-vă de toate păcatele cărnii şi a duhului! Profeţii Mei sfinţi au trăit vieţi sfinte, dar voi v-aţi răzvrătit împotriva Mea şi a sfinţeniei Mele! Voi v-aţi adus nenorocirea asupra voastră înşivă! Voi aţi păcătuit şi aţi intrat singuri în blestemul boalei şi morţii! Voi aţi comis nelegiuirea şi aţi făcut răul şi v-aţi răzvrătit împotriva Mea! Voi v-aţi depărtat de legile mele şi de judecăţile Mele! Voi naţi ascultat la cuvintele slujitorilor Mei, prooroci şi proorociţe! În loc de binecuvântări ― au venit blesteme peste voi, şi cu toate acestea voi refuzaţi să vă întoarceţi la Mine şi să vă pocăiţi de păcatele voastre! Dacă vă veţi reîntoarce şi vă veţi pocăi, şi dacă Mă veţi onora cu roadele neprihănirii, Eu voi binecuvânta casele voastre şi voi onora paturile voastre. Dacă vă veţi smeri şi Mă veţi chema, Eu vă voi auzi şi vă voi binecuvânta. «Ascultaţi, voi slujitori ai Cuvântului Meu Sfânt! Nu învăţaţi poporul Meu să păcătuiască împotriva Dumnezeului lor! Amintiţi-vă, că judecăţile vor începe de la Casa lui Dumnezeu! Până când nu vă pocăiţi, Eu vă voi înlocui din poziţia voastră, din cauza păcatelor pe care aţi învăţat pe poporul Meu. Voi credeţi că Eu sunt orb şi nu pot să văd – sau surd şi nu pot să aud?» «Tu, care schimbi Adevărul în nelegiuire şi îţi umfli buzunarele tale cu argint şi cu aur de pe spatele poporului ― pocăieşte-te îţi spun, până nu este prea târziu! În Ziua Judecăţii, vei sta singur înainta Mea, ca să dai socoteală de ceea ce ai făcut cu Cuvântul Meu cel Sfânt!». Dacă mă vei chema pe Mine în pocăinţă, Eu voi înlătura blestemul din ţinuturile voastre şi vă voi binecuvânta cu mari binecuvântări. Dacă vă veţi pocăi şi vă va fi ruşine de păcatele voastre, Eu voi avea milă şi îndurare de voi, şi nu îmi voi mai aminti de păcatele voastre vreodată! «Roagă-te ca să fii biruitor! Trezeşte-te la viaşă şi trăieşte! Pocăieşte-te în faţa poporului pe care l-ai rătăcit şi căruia i-ai dat învăţături false! Spune-le că ai păcătuit şi că ai împrăştiat oile Mele! Pocăieşte-te în faşa lor!» lată, îmi pregătesc o armată sfântă. Ea va face mari isprăvi pentru Mine şi vă va dărâma înălţimile. Este o armată formată din bărbaţi şi femei, băieţi şi fete. Ei au fost unşi să predice Adevărul Evangheliei, să pună mâinile pe bolnavi şi să cheme pe păcătoşi la pocăinţă. Aceasta este o armată formată din oameni muncitori, femei casnice, bărbaţi necăsătoriţi, femei necăsătorite şi copii de şcoală. Ei sunt persoane comune, pentru că nu multe persoane învăţate au răspuns la chemarea Mea. În trecut, ei au fost neînţeleşi şi trataţi rău, abuzaţi şi respinşi. Dar Eu i-am binecuvântat cu îndrăzneală, în sfinţenie şi în duh. Ei vor începe să împlinească profeţia Mea şi vor face Voia Mea. Voi umbla cu ei, voi vorbi prin ei şi voi lucra în ei. Aceştia sunt cei care, s-au întors la Mine cu toată inima lor, cu tot sufletul lor, cu toată mintea şi puterea lor. Aceasta armată va trezi mulţi la neprihănire şi sfinţenie a duhului. Curând voi începe să îi ating, să-i aleg pentru armata Mea pe cei care îi doresc, li voi căuta în oraşe şi sate. Mulţi vor fi surprinşi că i-am ales tocmai pe aceia. Voi veţi vedea cum ei vor începe lucrarea pe întinsul ţării şi vor face lucrări în Numele Meu. Priviţi, şi vedeţi puterea Mea la lucru! Din nou vă spun, nu vă spurcaţi patul căsătoriei voastre! Nu întinaţi trupul în care locuieşte Duhul Sfânt! Păcatele trupului conduc la păcatele duhului. Păstraţi-vă patul căsătoriei voastre sfânt! Eu am creat pe bărbat pentru femeie şi pe femeie pentru bărbat şi am decis ca cei doi să fie uniţi în Sfânta Căsătorie. Din nou vă zic: «Treziţi-vă!»”
Am văzut încă multe alte vedenii, în braţul stâng al iadului. Dar Domnul m-a oprit să le spun acum. Multe din ele au fost vedenii despre Lume în timpurile Sfârşitului, când mulţi din poporul lui Dumnezeu vor cădea şi se vor pierde. În acele vedenii, mi s-au dat descoperiri despre Trupul lui Hristos, slujba Fiilor lui Dumnezeu, fiii Fiarei şi în sfârşit, despre Reîntoarcerea lui Hristos. „Mai târziu, poţi să le dezvălui,” a zis El, „dar nu acum. Aceasta Armată,” a zis Domnul, „despre care vorbeşte profetul loel, se va ridica pe Pământ şi va face mari Lucrări pentru Dumnezeu. Fiul Neprihănirii se va ridica cu vindecare în aripile Lui. El va călca în picioare pe cei răi, şi ei vor fi cenuşă sub talpa picioarelor Lui. Ei vor fi chemaţi Armata Domnului. Le voi da daruri, şi ei vor face lucrări măreţe. Ei vor învinge şi cuceri pentru Gloria Domnului. Voi turna Duhul Meu peste orice făptură, şi fiii şi fiicele voastre, vor prooroci. Această armată va lupta împotriva forţelor Răului şi va distruge mult din lucrarea Satanei. Ei vor câştiga pe mulţi pentru Isus Hristos înainte de Ziua în care Fiara rea se va scula,” a zis Domnul.
Isus a zis: „vino, e timpul să mergem acum!” În sfârşit noi am părăsit vedeniile din piciorul stâng al iadului. Am fost foarte uşurată. Pe când ne îndepărtam, Isus a zis: „spuneţi familiilor voastre, că Eu îi iubesc şi-i pedepsesc în dragoste. Spune-le că îi voi păzi de rău, dacă ei îşi vor pune încrederea în Mine.”
Cititori, vă rog să folosiţi referinţele Biblice din spatele acestei cărţi. Domnul Mi-a spus să le pun acolo.

ZILELE LUI IOEL

Am auzit o voce zicând: „scrie, pentru că aceste lucruri sunt vrednice de crezut şi adevărate!”
Iarăşi am fost cu Domnul în Duhul. El era în înălţime şi deasupra tuturor, şi vocea Lui era ca un tunet. „Iată, o Pământule, aceste lucruri sunt, au fost şi vor veni! Eu sunt Începutul şi Sfârşitul! Slujiţi-Mă pe Mine, Creatorul, pentru că Eu dau viaşă, nu moarte! Încetaţi să mai faceţi rele, chemaţi-Mă pe Mine, şi Eu vă voi vindeca şi elibera! Lucrurile pe care le citiţi în această carte sunt adevărate, şi ele se vor împlini în curând! Pocăiţi-vă, pentru că timpul este aproape, şi Domnul gloriei va apărea în curând! Fiţi gata, pentru că voi nu ştiţi nici ziua nici ora! Mare va fi răsplata celor ce aşteaptă venirea Mea! Eu voi binecuvânta pe micuţii Mei, cei care au ţinut credinţa şi care M-au servit în adevăr şi în neprihănire; chiar înainte ca ei să-şi dea seama, va veni peste ei. Am pregătit o binecuvântare pentru cei care au fost credincioşi chemării Mele şi a celor care nu s-au lepădat de numele Meu. «Vă zic: ‘dacă poporul Meu, peste care este chemat numele Meu se va smeri şi se va ruga, Eu îi voi ierta şi îi voi vindeca şi voi reîntoarce toate pierderile lor’». Eu doresc să aud, să eliberez, şi să mântuiesc pe toţi cei care vor crede şi vor chema numele Meu. Ţineţi un post sfânt! Ţineţi o adunare sfântă! Strângeţi bătrânii şi locuitorii ţinutului în Casa Mea, şi strigaţi la Mine! lată, că ziua Domnului vine ca un hoţ în noapte ― Ziua este aproape! Credeţi-Mă, şi vă voi reîntoarce ceea ce a mâncat lăcusta, omida, viermele şi gândacul! Armata Mea măreaţă pe care i-am chemat nu ies din rând şi nici nu vor greşi pasul. Ei vor face mari lucrări, şi nu vor fi biruiţi pentru că Eu sunt tăria lor. Vocile lor vor suna ca trâmbiţa, vor răsuna ca tunetele, şi toţi vor auzi şi şti, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”
„Dragă Doamne Isuse, rugăciunea mea este să fiu şi eu socotită vrednică, să fiu în această armată! Vreau şi eu să fiu în această armată, dar ştiu că trebuie să fiu pură şi sfântă; aşa cum Isus a fost pur şi Sfânt. Prin sângele vărsat al lui Isus, curăţă-mă de orice nelegiuire! Ajută-mi să păstrez o inimă pocăită, fără nici o ură, ori amărăciune! Tată, ştiu că mulţi din poporul Tău dorm. Tu o să trebuiască să zdrobeşti vasele noastre de lut şi să ne smereşti dacă o să vrei să avem fructele neprihănirii. Doamne, nu vreau să merg în iad din nou şi să trebuiască să rămân acolo! O Doamne, ajută-Mă să atenţionez poporul! Dă-mi putere să opresc iadul de a se largi iar! Ajută-Mă, pe mine şi pe poporul Tău, să fim buni, inimoşi, iertători şi să ne iubim unii pe alţii! Ajută-ne să spunem Adevărul tot timpul! Ştiu că Isus Hristos se reîntoarce în curând, şi răsplăţile Lui sunt cu El! Ştiu că mesajul meu pentru Lume este: «pocăiţi-vă, pentru că Ziua Domnului este aproape!» Tată, nu vreau sângele acestor oameni pe mâinile mele!”

CENTRUL IADULUI

Din nou am mers în iad, cu Domnul.
Isus mi-a zis: „fiica Mea, acesta este scopul pentru care tu ai fost născută, să scrii şi să spui, ceea ce ţi-am spus şi ţi-am arătat Eu! Pentru că aceste lucruri, sunt vrednice de crezut şi adevărate! Eu te-am chemat, ca să spun Lumii prin tine că este iad, dar că Eu am pregătit o Cale de salvare. Nu îţi voi arăta toate părţile din iad. Sunt anumite lucruri ascunse pe care nu pot să ţi le dezvăluiesc. Dar îţi voi arăta mult. Vino acum să vezi Puterile Întunericului şi sfârşitul lor.”
Am mers din nou în burta iadului şi am intrat printr-o deschizătură mică. M-am întors să privesc unde intram şi am observat că eram pe o ieşitură de lângă o celulă din centrul iadului. Am oprit în faţa celulei, în care era o femeie minunată. Deasupra celulei erau scrise literele «B.C.» (B.C. in engleză, sunt initialele pentru „Before Christ”- Înainte de Hristos ― [notă adăugată nu la scrierea cărţii ci la o banală corectare ortografică]) Am auzit pe femeie zicând: „Doamne, am ştiut că vei veni într-o zi! Te rog, lasă-mă afară (scoate-mă) din acest loc de tortură!” Era îmbrăcată în hainele unei ere anciente [antice] şi era minunat de frumoasă. Am ştiut că ea era acolo de multe secole şi nu putea să moară. Sufletul ei era în tortură. A început să tragă de bare şi să plângă. Încet, Isus a zis: „pace, fii liniştită.” El îi vorbea cu tristeţe în vocea Sa. „Femeie, tu ştii de ce eşti aici!” „Da,” a zis ea, „dar pot să mă schimb, îmi aduc aminte când i-ai lăsat (scos) pe toţi aceia afară din Locuinţa Morţilor, îmi amintesc de vorbele Tale de mântuire. Voi fi bună acum!” a strigat ea plângând, „şi Te voi servi doar pe Tine!” Ea şi-a încleştat pumnii de barele cuştii cu pumnii ei mici şi a început să zbiere: „lasă-mă afară! Lasă-mă afară!” La acestea, ea a început să se schimbe în faţa ochilor noştri. Hainele ei au început să ardă. Carnea ei a căzut, şi tot ceea ce a rămas a fost un schelet negru, plin de găuri negre arse în locul ochilor ei şi o găoace goală pentru suflet. Am privit în oroare, cum bătrâna femeie a căzut pe jos. Toată frumuseţea ei s-a îndepărtat într-un moment! Mi se oprea mintea în loc, gândindu-mă că ea a fost născută înaintea lui Hristos. Isus i-a zis: „tu ai ştiut de pe Pământ, care va fi sfârşitul tău! Moise v-a dat Legea, şi tu ai auzit-o. Dar în loc să asculţi de Legea Mea, tu ai ales să fii un instrument în mâna Satanei, o ghicitoare şi vrăjitoare. Ba încă ai învăţat şi pe alţii arta vrăjitoriei! Tu ai iubit mai degrabă Întunericul, decât Lumina, şi faptele tale erau rele. Dacă tu te-ai fi pocăit cu inima ta, Tatăl Meu te-ar fi iertat! Dar acum, este prea târziu!” a zis El. Cu durere şi milă în inimile noastre, noi am mers înainte. Nu va fi niciodată un sfârşit al durerilor şi suferinţelor ei. Oasele mâinilor ei se întindeau spre noi în timp ce noi mergeam înainte. „Fiică,” a zis Domnul, „Satan foloseşte multe metode ca să distrugă bărbaţi şi femei buni. El lucrează zi şi noapte, încercând să facă ca oamenii să-l slujească pe el.”
Dacă tu neglijezi să alegi să-L serveşti pe Dumnezeu, tu deja ai ales să-l serveşti pe Satan! Alege viaţa, şi Adevărul te va elibera!
După ce am mers pe o distanţă scurtă, ne-am oprit în faţa unei alte celule. Am auzit o voce bărbătească strigând, „Cine este acolo? Cine este acolo?” Mă miram de ce striga. Isus a zis: „el este orb.” Am auzit un zgomot şi am privit într-acolo. În faţa noastră era un demon mare, cu aripi uriaşe care păreau să fie rupte. El privea dincolo de noi. Am stat aproape de Isus împreună, ne-am întors să privim la omul care vorbise. El era de asemenea într-o celulă, şi stătea cu spatele la noi. El era în formă scheletică, cu foc şi miros de moarte pe el. El întindea mâinile şi striga: „AJUTOR, AJUTAŢI-MĂ careva!” Gingaş, Isus i-a zis: „bărbatule, pace, fii liniştit!” Bărbatul s-a întors şi a zis: „Doamne, ştiam că vei veni după mine! Mă pocăiesc acum! Te rog, lasă-mă afară! Ştiu că am fost o persoană oribilă şi am folosit defectul meu pentru un câştig murdar! Ştiu că am fost un vrăjitor şi am înşelat pe mulţi pentru Satan! Dar Doamne, mă pocăiesc acum! Te rog, lasă-mă afară! Zi şi noapte sunt torturat în aceste flăcări, unde nu este apă. Mi-e atât de sete!” ― a strigat el plângând ― „nu vrei să-mi dai puţină apă?” Omul încă striga după Isus, în timp ce noi ne depărtam. Mă uitam jos întristată. Isus a zis: „toţi vrăjitorii şi lucrătorii fărădelegii vor avea partea lor, în lacul care arde cu foc şi pucioasă. Aceasta este moartea a doua.”
Am ajuns la altă celulă, în care era un alt bărbat: „Doamne, am ştiut că Tu vei veni şi mă vei elibera! M-am pocăit deja de mult timp!” Acest om era de asemenea un schelet, plin de flăcări şi viermi. „O bărbatule, tu încă eşti plin de minciuni şi păcat. Tu ştii că tu ai fost un elev al Satanei, un mincinos care ai înşelat pe mulţi. Adevărul nu a fost niciodată în gura ta, şi moartea a fost întotdeauna răsplata ta. Tu ai auzit cuvintele Mele deseori şi ţi-ai bătut joc de mântuirea Mea şi de Duhul Meu cel Sfânt. Tu ai minţit toată viaţa ta şi nu ai vrut să asculţi de Mine. Tu eşti al tatălui tău, diavolul! Toţi mincinoşii vor avea partea lor în iazul de foc! Tu ai hulit împotriva Duhului Sfânt.” Omul a început să blesteme şi să zică multe lucruri rele la adresa Domnului. Ne-am dus mai departe. Acest suflet era pierdut în iad pe veşnicie. Isus a zis: „oricine vrea, poate veni la Mine, şi cel care îşi pierde viaţa lui pentru Numele Meu va găsi viaţa, viaţă din belşug. Dar păcătoşii trebuie să se pocăiască cât sunt încă pe Pământ; este prea târziu să se pocăiască când vor ajunge aici! Mulţi păcătoşi vor să servească şi pe Dumnezeu şi pe Satan; ori ei cred, că au timp nelimitat să accepte harul pe care Dumnezeu le oferă. Cei cu adevărat înţelepţi vor alege astăzi, pe Cine să servească!…”
Curând noi am ajuns la celula următoare. Dinăuntru se auzea un plâns jalnic, de supărare. Am privit şi am văzut un schelet al unui om încovoiat pe jos. Oasele lui erau negre ca tăciunele de la ars, şi sufletul lui era ca o ceaţă de un gri-murdar înăuntru. Am observat că părţi din trupul său, lipseau. Fum şi flăcări erau împrejurul lui. Viermii se căţărau înăuntrul lui. Isus a zis: „păcatele acestui om sunt multe. El a fost un criminal şi avea ură în inima lui. El nu a vrut să se pocăiască, ori chiar să creadă că Eu îl voi ierta. Dacă măcar ar fi venit la Mine…” „Vrei să spui Doamne,” am întrebat – „că el a gândit că Tu nu o să-l ierţi de crime şi ură?” „Da,” a zis Isus. „Dacă măcar M-ar fi ascultat şi ar fi venit la Mine, i-aş fi iertat toate păcatele lui, mari şi mici. În schimb, el a continuat în păcat şi a murit în ele. De asta este el astăzi, aici! Lui i s-au dat multe oportunităţi să Mă servească pe Mine, să creadă în Evanghelie, dar el a refuzat. Acum este prea târziu!”
Următoarea celulă la care am ajuns, era plină de un miros teribil. Puteam auzi plânsetele morţilor şi gemete de regret pretutindeni. Simţeam atâta tristeţe, că eram aproape bolnavă. Mi-am promis că voi face tot posibilul să spun Lumii despre locul acesta. Vocea unei femei zicea: „ajută-mă!” Mi-am fixat ochii într-o pereche reală de ochi, nu în orbitele goale care erau semnele focului. Eram atât de tristă încât tremuram, şi am simţit atâta milă şi supărare pentru sufletul acesta! Am vrut aşa tare să o apuc şi să o trag afară din celula ei şi să fug cu ea! „Este atât de dureros!!…” a zis ea.
„Doamne, voi face ce este bine acum!! Cândva, Te-am cunoscut, şi Tu ai fost Mântuitorul meu!” Mâinile ei erau încleştate de barele celulei. „De ce nu vrei să fii Mântuitorul meu acum?” Bucăţi mari de carne arzând au căzut din ea şi numai oasele se încleştau de bare.
„Tu m-ai vindecat şi de cancer,” a zis ea. „Mi-ai spus să merg şi să nu mai păcătuiesc ca să nu vină ceva şi mai rău peste mine. Am încercat Doamne; Tu ştii că am încercat! Am încercat chiar să fiu o martoră pentru Tine! Dar Doamne, curând am observat că cei care predică Cuvântul Tău nu sunt populari. Am vrut ca lumea să mă placă.. ușor-ușor am mers înapoi în lume iar poftele cărnii m-au devorat. Cluburile de noapte şi băuturile tari au devenit mai importante decât Tine. Am pierdut legătura cu prietenii mei creştini şi în curând, m-am aflat de şapte ori mai rea decât înainte. şi cu toate că am început să mă iubesc şi cu bărbaţi şi cu femei, niciodată nu am intenţionat să fiu pierdută! Nu ştiam că eram posedată de Satana, încă mai simţeam chemarea Ta în viaţa mea să mă pocăiesc şi să fiu salvată, dar nu m-am întors! Mă tot gândeam că mai am timp. «Mâine mă voi întoarce înapoi la Isus, şi El mă va ierta şi mă va elibera». Dar am aşteptat prea mult, iar acum este prea târziu!” a strigat ea plângând. Ochii ei au explodat în flăcări şi au dispărut. Am strigat tare şi am căzut înspre Isus. „O Doamne,” m-am gândit. „Ce uşor puteam eu fi aceasta, ori cineva din cei dragi mie!…” Te rog păcătosule, trezeşte-te, înainte de a fi prea târziu!
Am plecat spre o altă celulă. În ea era forma scheletică a unui alt bărbat cu sufletul ca o ceaţă gri-murdar în interior. Plânsete de o durere cumplită şi regret veneau de la acest om, şi am ştiut că niciodată nu-i voi putea uita. Isus a zis: „fiică, unii care vor citi această carte, vor compara-o cu o istorie închipuită ori cu vreun film pe care ei l-au văzut. Ei vor zice, că aceasta nu este adevărată. Dar tu ştii că acestea sunt adevărate! Tu ştii că iadul este real, pentru că te-am adus aici de multe ori prin Duhul Meu! Ţi-am descoperit Adevărul, ca să poţi să-l mărturiseşti.”
Oameni pierduţi, dacă nu vă veţi pocăi şi să fiţi botezaţi, şi să credeţi în Evanghelia lui Isus Hristos, acesta va fi cu siguranţă sfârşitul vostru!
„Acest bărbat este aici,” a zis Domnul, „din cauza răzvrătirii lui. Păcatul răzvrătirii este ca păcatul vrăjitoriei. De fapt, toţi cei care cunosc Cuvântul Meu şi căile Mele şi au auzit Evanghelia şi tot nu sau pocăit, sunt în răzvrătire faţă de Mine. Mulţi sunt astăzi în iad din cauza acestui păcat.” Omul a zis către Isus: „..m-am gândit, odată, să Te fac Domn al vieţii mele, dar nu am vrut să merg pe Calea Ta dreaptă şi îngustă ci am ales-o pe calea cea lată! A fost mult mai uşor să servesc păcatului. Nu am vrut să devin neprihănit. Iubeam calea mea păcătoasă. Doream să beau băuturi tari şi să fac lucrurile acestei lumi, mai degrabă, decât să ascult poruncile Tale. Dar acum tare aş dori să fi ascultat de cei pe care i-ai trimis Tu! Dar în schimb am făcut ce era rău şi n-am vrut să mă pocăiesc!” Hohote adânci de plâns, au scuturat trupul lui în timp ce plângea cu regret. „De ani de zile sunt torturat în acest loc! Ştiu unde sunt, şi ştiu că niciodată nu voi ieşi afară. Sunt torturat zi şi noapte în aceste flăcări şi de aceşti viermi! Strig, dar nimeni nu-mi vine în ajutor! Nimănui nu-i pasă de sufletul meu aici ― nu-i pasă nimănui de sufletul m
!!…” El a căzut pe o mică ridicătură a duşumelei şi a continuat să strige. Isus a strigat plângând: „Tată, Tată, ai milă!” Am mers la altă celuiă. O femeie stătea, curăţindu-se de viermii de pe oasele ei. Ea a început să plângă, când L-a văzut pe Isus. „Ajută-mă Doamne,” a zis ea, „voi fi bună. Te rog, lasă-mă afară!” Ea s-a ridicat şi s-a prins cu mâinile de barele celulei. Am simţit mare milă pentru ea. Ea plângea în hohote, care îi scuturau trupul. Ea a zis: „Doamne, când eram pe Pământ, mă închinam la dumnezeii Hinduşilor şi mulţi alţi idoli. Nu credeam Evanghelia pe care o predicau misionarii, cu toate că am auzit-o de multe ori. Într-o zi am murit, am strigat la dumnezeii mei să mă salveze din iad dar ei nu au putut. Acum Doamne, aş dori să mă pocăiesc!” „Este prea târziu!” a zis Isus. Flăcări îi acopereau faţa, când noi am plecat şi plânsetele ei încă îmi umplu sufletul şi acum. Satan a înşelat-o! Cu tristeţe în vocea Sa, Isus a zis: „vino! Ne vom reîntoarce mâine; este timpul să plecăm.”

RĂZBOI ÎN CERURI

Duhul Domnului a fost asupra mea, şi din nou am mers în iad. Isus a zis: „iţi spun adevărul, multe suflete sunt aici din cauza vrăjitoriei, ocultismului, închinăciunii la alţi idoli, neascultare, necredinţă, beţie, şi necurăţia trupului şi a sufletului. Vino, îţi voi arăta o taină şi îţi voi spune lucruri ascunse. Îţi voi descoperi cum să te rogi împotriva forţelor Satanei.” Am mers într-o parte a iadului, care este aşezată aproape de inima demonică. Isus a zis: „curând, vom merge în fălcile iadului, dar doresc să arăt tuturor, că iadul se lărgeşte singur.” Ne-am oprit şi El a zis: „priveşte şi crede!” Am privit, şi am avut o vedenie cu ochii deschişi. În vedenie, eram cu Isus deasupra Pământului, privind în spaţiu. Am văzut un cerc spiritual înalt, mult deasupra Pământului. Cercul era invizibil ochiului natural, dar în Duhul, puteam să-l văd bine. Am ştiut că această viziune era privitoare la lupta noastră împotriva prinţilor şi puterilor văzduhului. Pe când mă uitam, am descoperit că de fapt erau mai multe cercuri. În primul cerc, erau multe duhuri rele murdare (scârboase, urâcioase). Am văzut duhurile murdare (scârboase) luând forma de vrăjitoare şi ele au început să zboare şi să cauzeze mult rău spiritual. Am auzit vocea lui Isus zicând: „Eu am dat putere copiilor Mei, asupra acestor duhuri rele. Ascultă, şi învaţă cum să te rogi!” Am văzut cum o formă ciudată s-a ridicat din alt cerc şi a început să se învârtă în jurul ei şi a început să pună [facă] vrăji. Atunci am văzut cum un demon s-a sculat şi făcea lucruri rele pe Pământ. Demonul avea duhul de vrăjitor. El se întorcea şi râdea, şi dintr-o baghetă din mâna lui, el punea vrăji pe diferiţi oameni. Am văzut alte duhuri rele care însoţeau pe vrăjitor, şi Satan i-a dat mare putere. „Iată, că ceea ce legaţi pe Pământ, Eu voi lega în Cer,” a zis Isus. „Satana trebuie legat, dacă rugăciunile sfinţilor vor să fie efective în aceste ultime zile”. Dintr-un alt cerc, am văzut un alt vrăjitor ridicându-se, şi a început să dea ordine. Ploi şi foc au căzut pe Pământ când vorbea el. El a vorbit multe lucruri rele (cuvinte de hulă), şi el a înşelat multă lume pe Pământ. Cum priveam, am văzut încă două duhuri rele unindu-se cu vrăjitorul, mult deasupra Pământului. Aceştia erau prinţi demonici şi puterile văzduhului. Aceştia dădeau putere vrăjitoarelor care erau adunate împreună într-un loc să facă rău. Lucrători ai Întunecimii (Întunericului) s-au adunat în jurul lor. Duhurile veneau şi plecau, după cum voiau. „Priveşte cu atenţie,” a zis Isus, „pentru că Duhul Sfânt îţi descoperă un mare adevăr.” În vedenie am văzut lucruri teribile, întâmplându-se pe Pământ. Răul a fost mărit şi păcatul a înflorit. Forţele Răului au făcut oamenii să fure, să mintă, să înşele, să facă rău unul altuia, să vorbească rău, şi să fie robii poftelor cărnii şi firii pământeşti. Toate felurile de rău au fost aruncate pe Pământ. Am zis: „Isuse, e cumplit ce văd!” Isus a zis: „fiică, în Numele Meu, Răul trebuie să fugă. Puneţi-vă toată armătura lui Dumnezeu ca să puteţi sta în picioare în acea zi; după ce aţi făcut totul, să puteţi sta în picioare.” Pe când duhurile necurate îşi vărsau scârboşeniile şi răutăţile lor pe Pământ, am văzut cum poporul lui Dumnezeu a început să se roage. Ei se rugau în Numele Domnului Isus Hristos şi cu credinţă. Cum ei se rugau, Cuvântul lui Dumnezeu a venit împotriva duhurilor necurate, şi ele au început să piardă teren. Când sfinţii se rugau, forţele Răului au pierdut puterea lor. Vrăjile au fost rupte, şi cei care au fost slăbiţi de forţele iadului au fost întăriţi. Şi când ei se rugau ca o singură voce, îngerii din ceruri au intrat în luptă. Am văzut îngerii sfinţi luptând cu prinţii Răului şi puterile aerului, şi îngerii lui Dumnezeu distrugeau puterile celui rău. Am privit şi iată că erau şiruri după şiruri de forţe îngereşti, cu cam 600 îngeri în fiecare rând. Pe cum poporul credea pe Dumnezeu, îngerii avansau. Dumnezeu dădea ordine, şi mare era puterea Lui. El a dat mare putere poporului Său şi îngerilor ca să distrugă lucrările Satanei. Dumnezeu lupta împotriva Răului din văzduh. Când poporul se ruga şi credea pe Dumnezeu, forţele Răului erau distruse; dar când era necredinţă, puterile Răului începeau să învingă. „Poporul Meu trebuie să creadă, şi ei trebuie să agreeze unul altul şi cu Mine,” zice Domnul „dacă vor să pună toate lucrurile la picioarele Tatălui. Cerul şi Pământul trebuie să agreeze, dacă noi vrem să distrugem inamicii noştri.” Cum laudele poporului lui Dumnezeu au început să se ridice de pe Pământ, forţele Răului au intrat în retragere. ALELUIA!!! Am văzut sfinţii lui Dumnezeu rugându-se din toată inima lor, împotriva furiilor diavolului; în timp ce ei se rugau, vrăjile şi blestemele erau distruse, şi sfinţii câştigau victoria. lată cum s-a întâmplat: cum îngerii Domnului luptau cu demonii şi cu forţele iadului, sfinţii erau eliberaţi prin rugăciune. Cum poporul era eliberat, multe laude au răsunat înspre Dumnezeu, şi laudele au adus victorie şi mai mare. Numai când rezultatele rugăciunilor nu s-au văzut imediat, laudele au început să se oprească, şi Răul a început să câştige bătălia. Am auzit un înger strigând cu o voce puternică: „o Doamne, credinţa poporului Tău este slabă! Dacă vor să fie eliberaţi de hoardele Satanei, ei trebuie să aibă credinţă! Doamne, ai milă de moştenitorii mântuirii!” Vocea Domnului a zis: „fără credinţă, este cu neputinţă să plăceţi lui Dumnezeu! Dar Domnul este credincios, şi El vă va întări”. Din nou, am văzut în vedenie cum Dumnezeu a turnat din Duhul Său peste orice făptură, şi poporul a crezut că Dumnezeu va împlini ceea ce ei îi vor cere, pentru că ei îi aparţineau Lui şi îl iubeau sincer. Ei au avut credinţă în Dumnezeu, au crezut Cuvântul Său şi Dumnezeu i-a eliberat. şi Cuvântul Domnului s-a întins în şară. Domnul a zis: „toate lucrurile sunt posibile pentru cel ce crede! Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc! Voi faceţi-vă partea voastră, şi fiţi siguri că Eu îmi voi face partea Mea! Dacă poporul Meu va spune numai adevărul, dacă va lupta lupta cea bună, lucruri minunate se vor întâmpla, ca în Ziua Cincizecimii. Chemaţi-Mă şi Eu vă voi auzi! Eu voi fi Dumnezeul vostru şi voi veţi fi poporul Meu! Eu vă voi întări în neprihănire, adevăr şi sinceritate”.
În vedenie, am văzut creştini născuţi din nou, ca micuţii noi-născuţi. Am văzut îngerii stând deasupra lor, ca să-i protejeze de orice rău. Am văzut pe Domnul Oştirilor luptând (ducând) bătălia lor şi câştigând victoria pentru ei. Pe urmă am văzut bebeluşii crescând şi culegând recolta pentru Domnul Gloriei, făcând Lucrarea Domnului cu o inimă bucuroasă, iubind pe Dumnezeu, încrezându-se în Dumnezeu şi servindu-l pe Dumnezeu. Am văzut îngerii şi Cuvântul Domnului, unindu-se să distrugă răul de pe faţa Pământului. Am văzut pace pe Pământ, când totul a fost pus la picioarele lui Dumnezeu.

VEDENII CU OCHII DESCHIŞI

„Această vedenie este pentru viitor,” a zis Domnul, „şi se va întâmpla. Dar Eu voi veni să-Mi răpesc Mireasa Mea, Biserica Mea, şi ei nu vor vedea. Trezeşte-te poporul Meu! Sună alarma în toate colţurile Pământului, pentru că Eu Mă voi întoarce, aşa cum v-am spus prin Cuvântul Meu.” Am privit balaurul focos care era în partea stângă a iadului. Isus a zis: „vino să vezi, ceea ce zice Duhul, Lumii!” Am văzut coarnele balaurului, când acestea intrau în trupurile oamenilor pe pământ. Mulţi au fost posedaţi complet de balaur. Privind, am văzut o Fiară uriaşă ridicându-se într-un loc larg şi transformându-se într-un om. Locuitorii pământului fugeau de el, unii în pustie, unii în peşteri, şi unii în staţiile de metrouri ori în adăposturile subterane; ei căutau adăpost să se ascundă de ochii Fiarei. Nici unul nu slăvea pe Dumnezeu, şi nici nu vorbea despre Isus.
O voce mi-a zis: „unde este poporul Meu?”
Am privit mai îndeaproape şi am văzut oamenii umblând ca nişte morţi. În aer era o tristeţe disperată, şi nici unul nu se întorcea spre dreapta ori spre stângă. Am văzut că ei erau mânaţi de o forţă nevăzută. Din când în când, o voce le vorbea din aer, şi ei ascultau de vocea aceea. Nu vorbeau unul cu altul. Am văzut că pe fiecare frunte era scris numărul 666 ― şi pe mâinile lor. Am văzut soldaţi pe cai, care conduceau oamenii ca şi când ar fi fost animale. Steagul american, zdrenţuit şi rupt, era părăsit pe jos. Nu era bucurie, nu erau râsete, nu era fericire. Am văzut moartea şi răul pretutindeni. Oamenii mergeau în şir unul în spatele celuilalt, în raionul unui magazin foarte mare. Ei mergeau în pas, ca nişte soldaţi descurajaţi şi erau îmbrăcaţi identic, într-un fel de îmbrăcăminte de prizonieri. Un gard mare înconjura magazinul, şi gardieni erau staţionaţi din loc în loc. Oriunde priveam, vedeam soldaţi în uniforme de bătălie. Am văzut aceşti oameni mânaţi ca nişte maimuţe zombi în magazin, unde ei puteau cumpăra numai strictul necesar. Când fiecare termina de cumpărat, era urcat într-un camion verde de armată. Camionul, bine păzit, era condus într-o altă arie. Aici, într-un fel de clinică, aceşti oameni erau examinaţi de boli contagioase ori de handicapuri (defecte) care îi deformau. Un număr mic au fost împinşi la o parte ca rebuturi. Curând, cei care au căzut la examen erau luaţi în altă încăpere. În camera aceea, un număr impresionant de întrerupătoare, butoane, şi aparate de măsurat erau aliniate pe marginea unui perete întreg. O uşă s-a deschis şi mai mulţi tehnicieni au intrat înăuntru. Unul din ei a început să cheme numele a celor din grupul respins. Fără nici o împotrivire, ei se ridicau când numele lor era chemat, şi mergeau întins, într-o cutie mare. Când erau înăuntru, un alt tehnician închidea uşa, şi trăgea un mâner din panoul de pe perete. Câteva minute mai târziu el a deschis uşa, a luat o mătură şi un făraş, şi a măturat ce a rămas din ei, de pe duşumea. Nimic nu mai rămăsese decât puţin praf din ceea ce a fost o cameră plină de oameni! Am văzut atunci oamenii care au trecut examenul medical, fiind puşi într-un camion şi duşi la un tren. Nici unul nu a vorbit, nici măcar nu au privit unul spre altul. Acolo într-o clădire, fiecărei persoane i se dădea un anumit serviciu. Toţi au mers la lucru fără nici cea mai mică discuţie. Am privit cum ei lucrau foarte din greu la lucrul dat lor, şi la sfârşitul zilei, erau duşi într-o clădire cu apartamente, cu un gard înalt în jurul ei. Fiecare s-a dezbrăcat şi sa băgat în pat. A doua zi, aveau o altă zi grea. Am auzit o voce puternică umplând aerul nopţii.
Am văzut o Fiară uriaşă, care stătea pe un tron foarte mare. Toţi oamenii ascultau de Fiară. Am văzut cum din capul ei, creşteau nişte coarne spirituale. Ele au ajuns în fiecare loc de pe Pământ. Fiara şi-a luat singură multe poziţii de autoritate şi multe posturi, şi a devenit mare în putere. Fiara se îndesa singură în multe locuri şi înşela mulţi oameni. Cei bogaţi şi cei faimoşi erau înşelaţi tot la fel ca şi săracii şi cei fără drept la vot. Mici şi mari, aduceau omagiu Fiarei. Un aparat mare a fost adus într-un birou. Fiara şi-a pus marca pe el, şi vocea lui venea din el. De asemenea mai era un aparat fratele mare, care putea vedea în case şi birouri. Numai un sine, . aparat de acesta exista, şi aparţinea Fiarei. Partea aparatului care se afla în casele oamenilor era invizibilă ochiului liber, dar putea, şi raporta Fiarei fiecare mişcare pe care oamenii o făceau. Am privit cum Fiara şi-a întors tronul cu faţa spre mine. Pe fruntea lui era numărul 666. Cum eu priveam, am văzut un om într-alt birou care se înfuriase pe Fiară. El a cerut să vorbească cu Fiara. Striga cu toată puterea lui. Fiara a apărut, şi părea foarte curtenitoare, zicând: „vino, că îţi voi ajuta să-ţi rezolvi problemele. Fiara a luat pe omul înfuriat într-o cameră mare, şi i-a făcut semn să se întindă pe o masă mare. Camera şi masa îmi amintea de o cameră de urgenţe a unui spital. Omului i s-a făcut o anestezie, şi a fost transportat sub un aparat foarte mare. Fiara a ataşat tot felul de fire de capul omului şi a dat drumul la aparat. Pe capul maşinii erau scrise cuvintele: „această ştergătoare de minţi aparţine Fiarei, 666.” Când omul a fost eliberat de pe masă, ochii lui aveau o privire goală, şi mişcările lui păreau a unei maimuţe zombi. Am văzut un loc gol în vârful capului său, şi am ştiut că mintea lui a fost aşa de alterată, că acum putea fi controlat de Fiară. Fiara i-a zis: „acum, domnule, nu te simţi mai bine? Nu ţi-am zis că eu mă voi îngriji de toate problemele tale? Ţi-am dat o minte nouă. Nu vei mai avea temeri ori probleme de acum încolo.” Omul nu a vorbit. „Vei asculta fiecare comandă de-a mea,” a zis Fiara, apucând un obiect micuţ şi ataşându-l de cămaşa omului. El a vorbit din nou omului şi acesta i-a răspuns fără să-şi mişte buzele. Se mişca ca şi un om mort. Tu vei lucra şi nu vei mai deveni supărat ori nervos, nici nu vei mai plânge şi nici nu vei mai fi trist. Vei lucra pentru mine până vei muri. Eu am mulţi ca tine, pe care îi controlez. Unii mint, unii omoară, unii fură, unii fac război, unii au copii, unii conduc maşini, şi alţi fac alte lucruri. „Da, eu controlez totul!” Un râs drăcesc a ieşit din el. Omului i s-au dat nişte hârtii să semneze. El bucuros şi-a dat toate lucrurile care-i aparţineau, Fiarei.
În vedenia mea am văzut acel om părăsind biroul Fiarei, urcându-se într-o maşină şi mergând acasă. Când s-a apropiat de soţia lui, ea a încercat să-l sărute, dar el nu a făcut nici o mişcare sa răspundă. El nu mai avea nici o simţire pentru soţia lui, nici pentru alţii. Fiara I-a făcut incapabil de a mai avea simţiri ori emoţii. Femeia a devenit foarte supărată şi a strigat la bărbatul ei, dar fără rost. În sfârşit ea a zis: „ok, voi suna Fiara, el va şti ce să facă.” După un scurt telefon, ea a părăsit casa şi a ajuns în aceeaşi clădire pe care soţul ei abia o părăsise. Fiara a salutat-o şi a zis: „spune-mi toate problemele tale. Sunt sigur că voi putea să te ajut.” Un bărbat foarte frumos ca fizic, a luat-o de braţ şi a condus-o pe aceeaşi masă pe care fusese soţul ei cu câteva ore mai devreme. După aceeaşi operaţie, ea a devenit de asemenea o sclavă fără personalitate, aparţinând Fiarei. Am auzit Fiara întrebând-o: „cum te simţi?” Ea nu a răspuns nimic până nu i-a ataşat un obiect micuţ de bluza ei. Atunci ea a recunoscut că el este stăpânul şi domnul ei şi a început să i se închine.
„Tu vei fi prăsitoarea mea”, a zis el. „Tu vei avea copii perfecţi, şi ei mă vor servi pe mine, şi mi se vor închina mie.” Femeia a răspuns într-o voce de robot: „da, stăpâne, te voi asculta.” Am văzut femeia din nou. În timpul acesta era în altă clădire. Acolo erau multe femei însărcinate. Femeile zăceau fără nici o viaşă pe paturile lor şi intonau slave Fiarei. Toate aveau 666 pe frunţile lor. Când copiii au fost născuţi, ei au fost luaţi într-o altă clădire unde surori cu mintea alterată aveau datoria să se îngrijească de ei. Surorile aveau de asemenea pe frunţile lor 666. Fiara a crescut în putere, până când imperiul ei s-a întins pe tot Pământul. Copiii au crescut de asemenea, şi la un anumit timp, ei erau de asemenea duşi sub aparatul distrugător de minţi. Ei se închinau Fiarei şi chipului ei. Dar aparatul nu a avut nici o putere asupra copiilor lui Dumnezeu. Am auzit vocea Domnului zicând: „cei care se vor închina Fiarei şi chipului ei vor pieri. Mulţi vor fi înşelaţi şi vor cădea, dar Eu îmi voi salva copiii Mei, de Fiară. Aceste lucruri vor avea Ioc în timpurile din urmă. Nu luaţi marca (semnul) Fiarei! Pocăiţi-vă acum, până nu este prea târziu! Fiara se va chema pe ea însăşi omul păcii şi va aduce pace multor popoare, într-un timp haotic. El, Fiara, va fi în stare să suplinească nevoile oamenilor cu lucruri ieftine, şi va asigura pe fiecare, că salariile lor sunt suficiente. El va face alianţă cu multe naţiuni, şi marii oameni ai Lumii îl vor urma în simţământul fals de securitate, înaintea acestor timpuri. Eu îmi voi ridica o armată de credincioşi, care vor sta pentru adevăr şi neprihănire. Marea armată de care a vorbit loel, va auzi vocea Mea de la răsăritul soarelui, până când va apune soarele. În orele nopţii, ei îmi vor auzi de asemenea vocea, şi îmi vor răspunde. Ei vor lucra pentru Mine, şi vor alerga ca nişte oameni puternici de război. Ei vor face lucruri măreţe pentru Mine şi Eu voi fi cu ei”.
Toate aceste mi-au fost descoperite de Domnul Isus Hristos într-o vedenie cu ochii deschişi. Ele sunt Cuvintele gurii Lui, şi sunt cu privire la timpurile Sfârşitului. Împreună cu Isus, m-am reîntors acasă, şi mă minunam de toate lucrurile pe care El mi le-a arătat şi mi le-a spus. Am adormit, rugându-mă pentru mântuirea Omenirii.

FĂLCILE IADULUI

Noaptea următoare am intrat cu Isus în fălcile iadului. Isus a zis: „aproape am terminat cu iadul, fiica Mea. Nu îţi voi arăta tot iadul. Dar ceea ce ţi-am arătat, vreau să spui Lumii. Spune-le, că iadul este real! Spune-le că acest raport, este real! Pe când mergeam, ne-am oprit în vârful unui deal din care se vedea într-o vale mică. Cât de departe puteam să văd, erau straturi de suflete umane care erau pe marginea acestui deal. Puteam auzi strigătele lor. Zgomote mari se auzeau peste tot locul. Isus a zis: „fiică, aceste sunt fălcile iadului. De fiecare dată când gura iadului este deschisă, vei auzi acel zgomot mare.” Sufletele încercau să iasă afară dar nu puteau, pentru că erau prinse în pereţii iadului. Când Isus vorbea, am văzut multe forme întunecate căzând jos pe lângă noi şi cu un zgomot înfundat rămâneau laţi la poalele dealului. Demoni cu lanţuri mari trăgeau sufletele de acolo. Isus a zis: „acestea sunt sufletele care abia au murit pe pământ şi care vin în iad. Această activitate este zi şi noapte. Dintr-odată, o mare tăcere s-a făcut peste tot. Isus a zis: „te iubesc, fiica Mea; şi vreau ca tu să spui oamenilor de pe pământ despre iad.” Am privit jos adânc în fălcile iadului printr-un fel de deschizătură din părţile fălcii. Plânsete de durere şi tortură veneau de acolo. „Când se vor sfârşi toate acestea?” mă întrebam. Aş fi fost atât de bucuroasă să mă odihnesc de toate acestea. Atunci, dintr-odată, m-am simţit foarte pierdută. Nu pot spune cum am ştiut, dar am ştiut cu toată inima mea că Isus plecase. M-am simţit foarte întristată. M-am întors înspre locul unde fusese şi lucru sigur, Isus nu era acolo! „Oh, nuu!!” Am strigat: „nu din nou! O Isuse, unde eşti???”
Ceea ce vei citi acum, te va înfricoşa. Eu mă rog, să te înfricoşezi atât de tare încât să devii credincios! Mă rog ca tu să te pocăieşti de păcatele tale, ca să nu mergi în locul acela oribil! Mă rog ca să mă crezi, pentru că eu nu vreau ca lucrul acesta să se mai întâmple cuiva! Te iubesc şi sper ca tu să te trezeşti înainte de a fi prea târziu! Dacă tu eşti creştin şi citeşti această carte, fii sigur de mântuirea ta! Fii gata să întâlneşti pe Domnul în orice timp, pentru că de multe ori nu mai este timp de pocăinţă! Păstrează-ţi lumina arzând şi lampa plină de untdelemn! Fii gata, pentru că nu ştii când El se va reîntoarce! Dacă nu eşti născut din nou, citeşte Ioan 3:16-19; cheamă-L pe Domnul! El te va elibera de acest loc de tortură.
Strigând pe Isus, am început să alerg la vale, căutându-L. Am fost oprită de un demon mare, cu un lanţ. El a râs şi a zis: „n-ai unde fugi, femeie! Isus nu este aici să te salveze! Tu eşti în iad pe veşnicie!” „Oh nu,” ― am strigat; „lasă-mă să plec!” Am luptat cu el cu toată puterea mea, dar curând am fost legată cu lanţul şi aruncată pe jos. Cum stăteam acolo, o substanţă lipicioasă şi scârboasă a început să acopere corpul meu având un miros atât de cumplit că m-am simţit oribil de bolnavă. Nu ştiam ce se va întâmpla. Apoi am simţit cum carnea şi pielea mea au început să cadă de pe oasele mele! Am urlat şi am zbierat în oroare disperată.
„O Isuse,” am strigat: „unde eşti?” Am privit la mine însumi şi am văzut că au început să apară găuri pe ceea ce a mai rămas din carnea mea. Am început să mă transform într-o culoare gri-murdară, şi carne gri cădea din mine. Pe toate părţile mele erau găuri, pe picioare, pe mâini, şi pe braţe. Am strigat: „oh nu! Sunt în iad pe veşnicie! Oh nu!” Am început să simt viermii în interiorul meu şi mă uitam la oasele mele, care erau arhipline de ei. Chiar când nu puteam să-i văd, ştiam că sunt acolo!.. Am încercat să-i smulg din mine, dar şi mai mulţi veneau în locul lor. Puteam simţi cu adevărat putreziciunea trupului meu. Da, ştiam şi puteam să-mi amintesc cu exactitate totul, ce s-a întâmplat pe pământ… Puteam simţi, vedea, mirosi, auzi, şi gusta torturile iadului. Puteam chiar să văd în interiorul meu! Eram doar o formă scheletică murdară, şi cu toate acestea puteam simţi tot ce se întâmplă cu mine! Am văzut pe alţii, ca pe mine însumi; acolo erau atâtea suflete cât vedeai cu ochii. Am strigat în mare agonie: „o Isuse! Te rog ajută-mă, Isuse!” Voiam să mor, dar nu puteam! Simţeam focul. aprinzându-se din nou la picioarele mele. Am strigat: „unde eşti Isuse?” M-am tăvălit pe jos de durere la un loc cu ceilalţi. Noi şedeam trântiţi jos în fălcile iadului pe nişte movile, ca nişte grămezi de gunoaie. O durere de nesuportat a înhăţat sufletele noastre. Strigam încontinuu, „Unde eşti, Isuse? Unde eşti, Isuse?” Mă gândeam, că poate totul este doar un vis?! Putea-mă-voi scula? Eram cu adevărat în iad? Am comis poate ceva păcate de moarte înaintea lui Dumnezeu şi mi-am pierdut mântuirea? Ce s-a întâmplat? Poate am păcătuit împotriva Duhului Sfânt? Îmi reaminteam fiecare învăţătură Biblică pe care am auzit-o vreodată. Ştiam că familia mea era pe undeva deasupra mea. În oroare, am realizat că sunt în iad, la ca şi celelalte suflete pe care le-am văzut şi cu care am vorbit. Mi se părea foarte ciudat să pot vedea prin trupul meu. Viermii au început să se caţere din nou pe mine. Puteam să-i simt cum se căţărau. Am strigat de durere şi frică. Chiar atunci un demon mi-a zis: „Isus al tău te-a înşelat, nu-i aşa? Oricum acum eşti proprietatea Satanei!” Şi un râs drăcesc ieşea din el când m-a ridicat şi m-a aşezat în vârful unei movile. Curând am descoperit că eram pe spatele unei forme moarte-trăind a unui fel de animal. Animalul ca şi mine, era gri ― murdar, plin de mizerie şi descompunere, carne moartă. Un miros cumplit umplea aerul. Animalul m-a dus sus pe o ieşitură de la acoperiş. Mă gândeam: „o, Doamne, unde eşti?” În drumul nostru, am trecut pe lângă multe suflete care strigau să fie mântuite. Am auzit sunetul puternic al fălcilor iadului deschizându-se şi alte suflete au trecut pe lângă mine. Mâinile mele erau legate la spate. Durerea nu era constantă venea brusc şi tot brusc dispărea. Urlam de fiecare dată când venea durerea şi aşteptam cu groază când ele se linişteau. Mă gândeam, Cum voi ieşi afară de aici? Ce mă mai aşteaptă în faţă? Este acesta sfârşitul? Ce am făcut să fi meritat iadul?
„O Doamne, unde eşti?” Am strigat în dureri.
Am plâns, dar nu ieşea nici o lacrimă numai suspine uscate îmi scuturau trupul. Animalul s-a oprit în faţa a ceva. Am privit şi am văzut o cameră minunată plină de bogăţii extravagante şi giuvaeruri strălucitoare. În centrul camerei era o femeie minunată îmbrăcată într-o îmbrăcăminte regească. În starea mea de disperare mă minunam totuşi ce era aceasta. Am zis: „femeie, te rog ajută-mă!” Ea a venit aproape şi m-a scuipat în forma feţei mele. M-a blestemat şi mi-a zis lucruri murdare. „O, Doamne, ce va mai urma?” am strigat. Un râs diavolesc a ieşit din ea. Chiar în faţa ochilor mei femeia s-a schimbat într-un bărbat, o pisică, un cal, un şarpe, un şobolan, şi într-un tânăr. Orice voia să fie, aia era. Ea avea o mare putere diavolească. Sus deasupra camerei i era scris împărăteasa Satanei. Animalul a mers mai departe ce mie mi s-au părut a fi ore, şi pe urmă s-a oprit. Cu o smucitură, am fost aruncată de pe animal jos. Am privit în sus şi am văzut o armată de oameni pe cai venind spre mine. Am fost forţată să fug spre perete până au trecut. Ei de asemenea erau o armată de schelete având culoarea morţii de gri murdară.
După ce ei au trecut, am fost ridicată de jos şi pusă într-o celulă. Când cel care m-a aruncat a încuiat celula, am privit plină de oroare în celulă şi am plâns, m-am rugat, dar fără nici o speranţă…. Am plâns şi m-am pocăit de mii de ori pentru păcatele mele. Da, m-am gândit la multele lucruri pe care aşi fi putut face să conduc pe alţii la Hristos şi să-i fi ajutat pe unii când au avut nevoie de mine. M-am pocăit de lucrurile pe care le-am făcut şi de cele pe care le-am lăsat nefăcute. „o, Doamne, salvează-mă!” ― am strigat plângând. Chemam pe Dumnezeu neîncetat să-mi vină în ajutor. NU-L mai puteam vedea ori simţi. Eram în iad la fel ca toţi ceilalţi pe care îi văzusem. Am căzut jos în durere şi am plâns. Simţeam că totul era pierdut pe veşnicie.
Orele treceau, şi foarte des se auzea zgomotul acela puternic, şi alte suflete cădeau în iad. Strigam neîncetat: „Isuse, unde eşti?” Nici un răspuns nu venea. Viermii începeau din nou să se caţere în interiorul formei mele spirituale. Ştiam totul ce se întâmplă în interiorul meu. Moartea era pretutindeni. Eu nu aveam carne, nici organe, nici sânge, nici trup, nici nădejde. Tot timpul smulgeam viermii afară din forma mea scheletică. Ştiam totul ce se întâmplă, şi voiam să mor, dar nu puteam. Sufletul meu era mai viu ca oricând. Am început să cânt despre viaţă şi despre puterea în sângele lui Isus, care este în stare să mântuiască de la păcat. Atunci nişte demoni mari cu suliţe au venit şi au urlat: „termină!” M-au străpuns cu suliţele, şi am simţit cum şuvoaie de foc treceau prin mine când ei îşi înfigeau suliţele în forma mea. M-au împuns de nenumărate ori. Ei au început să intoneze: „Satan este dumnezeu aici. Noi îl urâm pe Isus şi tot ceea ce El învaţă.” Când ei au văzut că eu nu încetez cântând, ei m-au luat afară din celulă şi m-au târât într-un loc deschis. „Dacă nu vei tăcea,” au zis ei, „torturile tale vor fi şi mai mari!” M-am oprit din cântat, şi într-un sfârşit, ei m-au dus din nou în celulă. Mi-am amintit de versetele din Scriptură despre îngerii căzuţi care erau ţinuţi în lanţuri până la judecata finală. Mă întrebam, dacă nu care cumva aceasta era judecata mea. „Doamne, salvează oamenii de pe Pământ!” ― am strigat plângând ― „trezeşte-i, înainte de a fi prea târziu!” Multe versete mi-au venit în minte, dar nu le-am spus pentru că mă temeam de demoni. Gemete şi urlete umpleau aerul murdar. Un şobolan s-a căţărat până la mine. L-am împins cu piciorul. Mă gândeam la soţul şi copiii mei. „O, Doamne, nu-i lăsa să vină aici!” — am plâns, pentru că ştiam sigur, că eram în iad. Dumnezeu nu mă putea auzi. Urechile celui Atotputernic sunt închise la strigătele iadului, am gândit. Dacă măcar cineva ar asculta. Un şobolan mare a venit în fugă la piciorul meu şi m-a muscat. Am strigat şi I-am smuls deoparte. Am simţit o durere aprinsă. Un foc venind de nicăieri, a început încet să ardă, venind spre mine. Secunde, minute şi ore au trecut… Eram o păcătoasă ajunsă în iad. „O, moarte, te rog vino!” am strigat plângând. Strigătele mele păreau că umplu întreaga falcă a iadului. Alţii s-au alăturat strigătelor mele. Pierdută pentru întotdeauna! – Nu vreau! Voiam să mor, dar nu puteam. Am căzut pe jos grămadă, simţind toate aceste torturi. Am auzit fălcile iadului deschizându-se din nou, şi alte suflete au intrat în ei. Focul mă ardea acum, şi o nouă durere a apărut. Ştiam totul ce se petrecea cu mine. Aveam o minte trează şi acut de clară. Ştiam toate aceste lucruri, şi ştiam că atunci când sufletele mureau pe pământ şi nu erau mântuite de păcatele lor, ele veneau aici. „O, Dumnezeul meu, mântuieşte-mă! Salvează-mă!” ― am strigat ― „Te rog, salvează-ne pe toţi!” Mi-am reamintit toată viaţa mea, şi de cei care vreodată mi-au spus despre Isus. Mi-am reamintit cum mă rugasem pentru bolnavi şi cum Domnul îi vindecase. Mi-am reamintit vorbele de dragoste şi de alinare ale lui Isus şi credincioşie Lui. Dacă aş fi fost măcar mai mult ca Isus, nu aş fi acum aici, mă gândeam. M-am gândit la toate lucrurile bune pe care Isus mi le-a dat, cum El mi-a dat chiar aerul pe care-l respirasem, hrana, copiii, casa, şi alte lucruri bune de care m-am bucurat. Dar, dacă El este un Dumnezeu bun, atunci de ce sunt aici? Nu aveam nici o tărie să mă ridic, dar sufletul meu striga neîncetat: „scoate-mă afară de aici!” Ştiam că viaţa mergea înainte deasupra mea şi undeva, prietenii şi familia mea îşi trăiau viaţa normal. Ştiam că erau râsete, iubire şi bunătate, undeva acolo sus. Dar chiar şi acestea începeau să se şteargă în cumplita durere. Semiîntunerec şi o ceaţă murdară groasă a umplut partea aceasta a iadului. O lumină galbenă joasă era peste tot, şi un miros de carne putredă, şi de corupţie ― era aproape prea mult de suportat. Minutele păreau ore, şi orele se transformau în eternitate. „O, când se vor sfârşi toate acestea?” Eu nu aveam somn, nu aveam odihnă, nu aveam hrană şi nu aveam apă. Aveam o foame mare, şi am fost mai însetată decât oricând îmi aminteam să fi fost vreodată în viaţa mea. Eram atât de obosită şi mi-era atât de somn, dar durerea era continuă. De câte ori fălcile se deschideau şi aruncau o nouă încărcătură de umanitate pierdută în iad, mă întrebam dacă era vreunul pe care eu îi cunoşteam. Oare îl vor aduce şi pe bărbatul meu aici? Au trecut ore întregi, de când am venit în fălcile iadului. Dar dintr-odată am observat că o lumină a început să umple încăperea. Dintr-odată focul s-a oprit, şobolanul a luat-o la fugă, şi durerea a părăsit corpul meu. Mă uitam de unde îmi venea scăparea, dar nu vedeam nimic. Mă miram ce s-o fi întâmplat. Am privit la intrările iadului, ştiind că s-a întâmplat ceva cumplit. Şi atunci, tot iadul a început să se cutremure şi focul aprins a început din nou. Din nou şerpii, şobolanii şi viermii! O durere de nesuportat mi-a umplut sufletul şi torturile au început din nou. „O, Doamne, lasă-mă să mor!” ― am strigat plângând, începând să lovesc duşumeaua de pământ a celulei mele, cu mâinile mele, numai oase. Am urlat şi am strigat, am plâns, dar nimeni nu ştia şi nimănui nu-i păsa! Dintr-o dată, am fost ridicată din celulă de o forţă nevăzută. Când mi-am recăpătat cunoştinţa, Domnul şi cu mine stăteam lângă casa mea. Am strigat plângând: „de ce, Doamne, de ce???” şi am căzut la picioarele Lui, în disperare. Isus a zis: „pace ţie! Linişteşte-te!” Dintr-odată am fost plină de pace. El m-a ridicat gingaş, şi am căzut într-un somn adânc, în braţele Lui. Când m-am trezit în ziua următoare, am fost foarte bolnavă. Zile întregi, am retrăit ororile iadului şi torturile lui. Noaptea mă trezeam urlând şi zicând că viermii se căţărau pe mine. Mi-era o teamă atât de mare, de iad!..

CERUL

Am fost bolnavă pentru multe zile, după ce am fost eliberată din fălcile iadului. Trebuia să am luminile aprinse când mă culcam. Aveam nevoie de Biblie cu mine tot timpul, şi citeam constant. Sufletul meu trecuse printr-un şoc teribil. Acum ştiam ce simţeau cei pierduţi, când ei intrau pentru întotdeauna în iad! Isus îmi zicea: „pace ţie, fii liniştită!” ― şi Pacea, îmi umplea sufletul. Dar minute după aceea, mă trezeam urlând, isterică de frică. În tot acest timp, ştiam că nu am fost niciodată singură; Isus era întotdeauna acolo. Dar chiar cu această cunoştinţă, câteodată nu-i puteam simţi prezenţa. Mi-era atât de frică să nu trebuiască să merg din nou în iad, că mi-era chiar frică să-L am pe Isus lângă mine, câteodată. Am încercat să spun altora despre experienţa mea despre iad. Nimeni nu mă asculta. I-am rugat: „vă rog, pocăiţi-vă de păcatele voastre înainte de a fi prea târziu!” Era foarte greu pentru oricine să mă creadă, ce le-am spus despre torturile prin care am trecut, şi cum Isus mi-a spus să scriu despre iad. Domnul m-a asigurat, că El este Domnul care mă va vindeca. Şi cu toate că credeam că niciodată nu mă voi vindeca, totuşi vindecarea a venit.
Şi atunci, s-a întâmplat din nou. Din nou, am fost în Duhul cu Domnul Isus, şi noi zburam sus înspre ceruri. Isus a zis: „vreau să-ţi arăt dragostea şi bunătatea lui Dumnezeu şi unele părţi din Cer.
Vreau să vezi minunatele lucrări ale Domnului, care sunt minunat de privit.” Înaintea noastră am văzut două planete gigantice, minunate şi glorioase în toată splendoarea lor. Dumnezeu însuşi era lumina acolo. Un înger ne-a întâlnit şi mi-a zis: „vezi bunătatea şi îndurarea, Domnului Dumnezeului tău. Mila Lui, ţine veşnic.” De la înger venea un simţământ aşa de puternic de dragoste şi gingăşie că mi-a venit să plâng când el mi-a vorbit din nou: „iată puterea şi tăria şi măreţia lui Dumnezeu! Vino, să-ţi arăt locul pe care L-a creat El pentru copiii Lui!” Dintr-odată, în faţa noastră am văzut apărând o planetă mare, tot atât de mare cât Pământul. Şi atunci am auzit vocea Tatălui zicând: „Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt Una! Tatăl şi Fiul sunt Una, şi Tatăl şi Duhul Sfânt sunt Una! Eu am trimis pe Fiul Meu să moară pe cruce, ca nici unul să nu fie pierdut. Dar”, a zis El cu un zâmbet, „tocmai voiam să-ţi arăt locul pe care l-am pregătit pentru copiii Mei. Eu mă îngrijesc foarte mult de copiii Mei. Mă doare când o mamă pierde copilul ei, chiar fructul pântecului ei, fiica Mea, care a fost scos afară înainte de timpul lui. Vezi, Eu ştiu toate lucrurile, şi îmi pasă. Din momentul când vine viaţa în pântec, Eu ştiu! Ştiu de copilaşii care sunt ucişi încă în timp ce sunt în pântecele mamelor lor, vieţile avortate care sunt aruncate afară şi nedorite. Eu ştiu despre copiii născuţi morţi şi despre cei născuţi cu defecte. Din momentul în care a fost conceput copilul, el este un suflet. Îngerii Mei, merg jos şi aduc copilaşii la Mine când ei mor. Eu am un loc pentru ei unde ei pot creşte, învaţă şi sunt iubiţi. Eu le dau trupuri întregi, şi restaurez (refac) toate părţile care sunt lipsă. Eu le dau trupuri glorificate.”
Pe toată planeta aceea era un simţământ de iubire, un simţământ nemaipomenit de bun, care te înconjura. Totul era perfect. Din loc în loc, în mijlocul ierbii luxuriante şi a izvoarelor de apă clară ca cristalul, erau locuri de joacă cu scaune din marmură şi bănci din lemn foarte lustruite pe care să stai. Şi erau copii, oriunde priveai — erau copii în activităţile lor copilăreşti. Fiecare copil era îmbrăcat cu o haină lungă albă, fără nici o pată, şi sandale. Hainele albe erau atât de strălucitoare că se reflectau în lumina magnifică a planetei. Multitudinea de culori de pretutindeni accentua albeaţa hainelor copiilor, îngerii erau îngrijitorii porţilor, şi numele copiilor erau toate scrise într-o carte. Am văzut copiii învăţând Cuvântul lui Dumnezeu şi erau învăţaţi muzică dintr-o carte de aur. Am fost surprinsă să văd animale de toate soiurile, venind la copii, ori stând lângă ei, în timp ce ei erau în şcoala lor îngerească.
După aceea, îngerul mi-a arătat o altă planetă, care iradia ca o lumină puternică înaintea mea. Lumina strălucirii ei era ca aceea a unui milion de stele, şi totul pe planeta aceea era minunat şi viu. La distanţă, am văzut doi munţi, făcuţi din aur curat, iar mai aproape de mine, erau două porţi de aur, încrustate cu diamante şi alte pietre preţioase. Ştiam că acesta era noul Pământ şi că oraşul care se desfăşura în toată splendoarea lui înaintea mea, era Noul Ierusalim ― Cetatea lui Dumnezeu, venită jos pe Pământ. Şi atunci, am fost înapoi la Pământul vechi ― Pământul, aşa cum fusese înainte de focul final care îl va curaţi şi purifica pentru scopul glorios a lui Dumnezeu. Şi aici am văzut Noul Ierusalim ― Capitala oraşului Mileniului. Şi am văzut oameni, ieşind afară din văgăuni, peşteri, din munţi şi venind spre acest oraş. Aici Isus era Rege, şi toate naţiunile Pământului ii aduceau daruri, îi aduceau Omagiu. Isus mi-a dat interpretarea acestei vedenii. El a zis: „în curând, Mă voi reîntoarce şi voi lua cu Mine la Cer, prima dată pe cei morţi care au fost neprihăniţi, apoi cei care vor fi vii şi vor rămâne, vor fi răpiţi să fie cu Mine, Sus. După aceasta, Anticristul va domni pe Pământ pentru o anumită perioadă, şi vor fi necazuri aşa de mari, cum niciodată nu au fost până atunci, şi nici nu vor mai fi de atunci înainte. Şi apoi, Mă voi reîntoarce cu sfinţii Mei, şi Satan va fi aruncat în groapa fără fund, unde va rămâne pentru o mie de ani. În timpul acestei mii de ani, Eu voi împăraţi pe Pământ, din Ierusalim. După trecerea Mileniului, Satan va fi eliberat pentru un timp, şi Eu îl voi învinge prin strălucirea venirii Mele. Pământul cel vechi va trece. Iată, că va fi un Pământ nou şi un Nou Ierusalim, venind jos pe el şi Eu voi împărăţi în vecii vecilor!”

RELIGIA FALSĂ

„Dacă oamenii de pe Pământ ar asculta de Mine,” a zis Domnul, „şi s-ar pocăi de păcatele lor, Eu aş opri pe loc lucrăturile Anticristului şi a Fiarei, până vor veni timpuri de înviorare. Nu s-au pocăit oamenii din Ninive la predica lui lona? Eu Sunt Acelaşi ― ieri, astăzi şi în veci! Pocăiţi-vă, şi Eu voi trimite un timp de binecuvântare!” Atunci L-am auzit pe Isus zicând: „poporul Meu trebuie să se iubească unul pe altul şi trebuie să se ajute unul pe celălalt. Ei trebuie să urască păcatul, dar să-l iubească pe păcătos! Prin această dragoste, toţi oamenii vor şti că sunteţi Ucenicii Mei.” În timp ce Isus vorbea, pământul s-a deschis şi noi am fost din nou în iad. Am văzut coasta unui deal plin cu trunchiuri de pomi morţi, şi de jur-împrejur era un pământ gri. Am văzut de asemenea, gropi mici în coasta dealului şi forme gri de oameni umblând şi vorbind. L-am urmat pe Isus pe o cărare foarte întortocheată şi murdară, care ducea sus, pe coasta dealului cenuşiu. Când m-am apropiat mai mult, am văzut că oamenii erau întregi, dar morţi. Ei erau compuşi din carne gri moartă şi erau legaţi împreună cu o funie de legături, un fel de coardă formată dintr-o materie gri care înconjura de jur împrejurul tuturor oamenilor de pe deal. Cu toate că la vedere nu era nici un foc, eu ştiam că aceasta era o parte a iadului, căci carnea moartă cădea de pe oasele oamenilor şi apoi creştea din nou înapoi foarte repede. Moartea era pretutindeni, dar oamenii păreau că nu observau ― ei erau foarte adânciţi în conversaţie. Isus a zis: „hai să ascultăm la ceea ce vorbesc.” Un om zicea altuia: „ai auzit despre Omul acela, Isus, care a venit să ia păcatele?” Celălalt i-a [răspuns:] „eu îl cunosc pe Isus! El mi-a spălat şi păcatele mele! De fapt, eu nu ştiu de ce sunt aici!” „Nici eu!” ― a răspuns primul om. Celălalt a zis: „eu am încercat să mărturisesc vecinului meu despre Isus, dar el nici măcar nu mă asculta! Când soţia lui a murit, el a venit să se împrumute de la mine [de] nişte bani pentru înmormântarea ei, dar eu mi-am amintit că Isus a zis să fim înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii. Şi I-am refuzat! Ştiam că-şi va cheltui banii în alte părţi, oricum. Noi trebuie să fim administratori buni ai banilor noştri, ştii asta!” Primul om care a vorbit înainte, acum a spus din nou: „da, frate,” a zis el, „un băiat în Biserica noastră, a avut nevoie de haine şi pantofi, dar tatăl său bea, aşa că am refuzat să-i cumpăr ceva pentru băiatul lui, am învăţat pe omul acela o lecţie.” „Foarte bine,” a zis celălalt om, răsucindu-şi funia de legătură în mâinile lui şi a răsucit-o toată spre el nervos, „noi trebuie întotdeauna să învăţăm pe alţii să trăiască aşa cum a trăit Isus! Omul acela, nu avea nici un drept să bea! Lasă-l să sufere!”
Isus a zis: „o, oameni nebuni şi îndărătnici cu inima! Treziţi-vă la Adevăr, şi iubiţi-vă unul pe celălalt cu o dragoste fierbinte! Ajutaţi pe cei neajutoraţi! Daţi celor în nevoi, fără să vă gândiţi să mai primiţi ceva în schimb! Dacă te vei pocăi, o Pământule, Eu te voi binecuvânta şi nu te voi blestema. Trezeşte-te din somnul tău, şi vino la Mine! Smeriţi-vă şi închinaţi-vă inimile voastre înaintea Mea, şi Eu voi veni şi locui cu voi! Voi veţi fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru!”

SEMNUL FIAREI

Am auzit pe Domnul zicând: „Duhul Meu nu se va lupta pentru întotdeauna cu omul! Vino să vezi Fiara! În timpul ultimelor zile, o Fiară rea se va ridica din Pământ şi va înşela pe mulţi, din fiecare naţiune a Lumii. Ea va cere, ca fiecare să-şi primească numărul ― numărul 666 ― pe mâinile lor, ori pe frunţile lor. Oricine va lua numărul ori semnul, va aparţine Fiarei şi va fi aruncat cu ea în iazul de foc, care arde cu foc şi pucioasă. Fiara se va ridica sub aclamarea lumii, deoarece va aduce aşa o pace şi prosperitate, cum nimeni nu-şi aminteşte să fi fost cândva. Când ea îşi va câştiga dominaţia asupra Lumii, cei fără semnul ei pe frunţile ori mâinile lor, nu vor putea să-şi cumpere mâncare, haine, maşini, case, ori orice altceva, ce se cumpără. Nici nu vor putea să vândă nimic care le aparţine, altcuiva, atâta timp cât nu au semnul ei. Domnul Dumnezeu declară în mod expres că cei care vor lua semnul, îşi vor fi afirmat jurământul de credinţă către Fiară şi vor fi tăiaţi de la Domnul Dumnezeu, pentru totdeauna. Ei îşi vor avea locul lor cu necredincioşii şi cu Lucrătorii Fărădelegii. Semnul reprezintă simplu, că cei care îl posedă, au respins deja pe Dumnezeu şi că sau întors spre Fiară, pentru susţinere. Fiara şi urmaşii ei, vor persecuta pe cei care vor refuza semnul şi vor omorî pe mulţi dintre ei. Orice presiune pe care ei vor fi în stare să o aducă, o vor face ca să-i forţeze pe credincioşii adevăratului Dumnezeu, să fie însemnaţi. Copiii şi bebeluşii vor fi omorâţi sub ochii părinţilor care refuză să ia semnul. Acesta va fi un timp de mare jale. Cei care vor poseda semnul, vor fi forţaţi să predea posesiunile lor Fiarei în schimbul promisiunii că Fiara se va îngriji de orice nevoie a urmaşilor ei. Unii dintre voi vor fi slăbiţi şi se vor preda Fiarei şi vor primi semnul ei, pe mâinile ori frunţile voastre. Voi veţi zice: «Dumnezeu va ierta! Dumnezeu va înţelege!» Dar Eu nu îmi voi schimba Cuvântul Meu! Eu v-am avertizat, de nenumărate ori prin gurile profeţilor Mei şi prin slujitorii Evangheliei! Pocăiţi-vă acum, cât timp este încă ziuă, pentru că noaptea vine, când judecata va fi hotărâtă! Dacă tu nu vei asculta de Fiară şi vei refuza să iei semnul ei, Eu Mă voi îngriji de voi. Eu nu zic că mulţi nu vor avea să moară pentru credinţa lor în aceste timpuri, pentru că mulţi vor fi decapitaţi pentru credinţa lor în Domnul Dumnezeu! Dar binecuvântaţi sunt cei care mor în Domnul, pentru că mare va fi răsplata lor! Adevărat, că va fi un mare timp de pace şi de prosperitate în timpul domniei Fiarei, în care ea îşi va câştiga popularitate şi respect. Ea va face, ca problemele Lumii, să fie ca şi când ar fi o nimica toată. Dar pacea se va sfârşi în vărsare de sânge şi prosperitatea, în mare foamete pe tot cuprinsul. Nu vă fie teamă de ceea ce v-ar putea face omul, ci temeţi-vă de Cel care poate arunca şi trupul şi sufletul în iad (gheenă). Căci cu toate că va fi o mare persecuţie şi cu toate că necazurile se vor înmulţi, Eu vă voi trece şi elibera din toate. Dar înainte de Ziua cea rea, Eu îmi voi ridica o armată măreaţă, care Mi se va închina în Duh şi Adevăr. Armata Domnului va face lucrări măreţe şi minunate pentru Mine! De aceea, veniţi împreună şi închinaţi-vă Mie în Duh şi Adevăr! Aduceţi roade vrednice de pocăinţă şi daţi-mi Mie ce este dreptul Meu ― şi Eu vă voi păzi de Ziua cea rea. Pocăiţi-vă acum ― şi fiţi salvaţi de lucrurile teribile, care vor cădea peste cei rebeli şi peste necredincioşi! Plata păcatului este moartea, dar darul fără plată a lui Dumnezeu este Viaţa veşnică. Chemaţi-Mă, cât timp mai puteţi, şi Eu vă voi primi şi vă voi ierta! Eu vă iubesc, şi nu doresc să fiţi pierduţi…”

REÎNTOARCEREA LUI HRISTOS

Am văzut venirea Domnului. Am auzit chemarea Lui, ca şi sunetul unei trâmbiţe şi cu vocea unui arhanghel. Şi întreg Pământul s-a cutremurat, şi din morminte au ieşit neprihăniţii morţi ca să-L întâlnească pe Domnul în văzduh. Îmi păreau ore, trâmbiţele sunau — şi pământul şi marea şi-au dat înapoi pe morţii lor. Domnul Isus Hristos a stat deasupra norilor în veştminte de foc şi privea glorioasa scenă. Am auzit din nou, sunetele trâmbiţelor; şi pe când priveam, cei care rămăseseră vii şi rămăseseră pe Pământ s-au înălţat să se întâlnească cu El. Am văzut pe cei răscumpăraţi ca milioane de puncte de lumină îndreptându-se spre Locul de Adunare în văzduh. Acolo îngerii le-au dat haine lungi, de cel mai strălucitor şi pur Alb. A fost o bucurie măreaţă ― îngerilor le-a fost dat să ţină ordine, şi se părea că ei erau pretutindeni, dând atenţie specială celor înviaţi. Celor răscumpăraţi li s-au dat trupuri noi, şi ei au fost transformaţi pe când traversau văzduhul. Mare bucurie şi fericire, umplea cerurile şi îngerii cântau: „Glorie fie Împăratului împăraţilor!”
Sus în ceruri, am văzut un trup spiritual măreţ ― era Trupul [lui] Hristos. Trupul şedea pe spate pe un pat şi sânge picura pe pământ. Ştiam că acesta era Trupul Domnului nostru. Şi atunci, trupul a crescut tot mai mare şi mai mare, până a umplut cerurile. Şi intrând şi ieşind din el, erau milioanele răscumpăraţilor. Am privit în uimire, cum milioane au urcat pe nişte scări la trup şi I-au umplut, începând cu tălpile picioarelor şi continuând cu picioarele, cu mâinile, stomacul, inima şi capul. Şi când a fost plin, am văzut că era plin cu bărbaţi şi femei din fiecare naţiune, popor şi limbă de pe Pământ. Şi cu o voce măreaţă, ei lăudau pe Domnul. Milioane şedeau în faţa unui Tron; şi am văzut îngeri, cum au adus Cărţile, din care s-a citit Judecata. Acela era Tronul de îndurare, şi mulţi au primit răsplătiri. Atunci, pe când priveam, Întunericul a acoperit faţa Pământului şi pretutindeni erau numai forţe demonice. Duhuri rele fără număr, au fost eliberate din închisorile lor şi aruncate afară pe pământ. Am auzit pe Domnul zicând: „vai de locuitorii Pământului, că Satan a venit să locuiască între ei.” Am văzut o fiară înfuriată, şi din ea ţâşnea afară veninul ei pe pământ. Iadul s-a scuturat în toată furia lui, şi din groapa fără fund au ieşit roind turme de creaturi rele care au înnegrit pământul de numărul lor mare. Bărbaţi şi femei, alergau plângând spre dealuri, în peşteri şi munţi. Pe Pământ erau războaie, foamete şi moarte.
La sfârşit, am văzut cai de foc şi căruţe în Ceruri. Pământul tremura şi soarele s-a făcut roşu, ca sângele. Un înger a zis: „ascultă, o Pământule, Regele vine!” Şi a apărut pe cer, Regele regilor şi Domnul domnilor; şi cu EI erau sfinţii din toate veacurile, îmbrăcaţi în cel mai imaculat alb. Şi mi-am amintit, că fiecare ochi ÎI va vedea şi fiecare genunchi se va pleca înaintea Lui. Atunci îngerii şi-au luat secerele şi au secerat grâul copt, care este Sfârşitul Lumii. Isus a zis: „pocăiţi-vă şi fiţi mântuiţi, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape! Voia Mea şi Cuvântul Meu se vor împlini! Pregătiţi Calea Domnului!” Şi eu m-am gândit: „noi trebuie să ne iubim unii pe alţii! Trebuie să fim fermi în adevăr şi să corectăm copiii noştri în Lumina venirii apropiate a lui Hristos! Pentru că — lucru sigur — Regele vine!”

ACTUL FINAL AL LUI DUMNEZEU

Isus a zis: „avertizează pe cei care sunt în lume, să nu fie lacomi, nici să se încreadă în bogăţiile nesigure (nestatornice) ci să-şi pună încrederea lor în Dumnezeul cel Viu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele. «Umblaţi în Duhul şi nu veţi împlini poftele cărnii (poftele firii pământeşti). Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit! Căci ce seamănă omul, aceea va şi secera! Semeni în fire, vei secera putrezirea; semeni în Duhul, vei secera viaţa veşnică. Lucrările firii pământeşti sunt preacurvia, curvia, necurăţia, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, invidiile, beţiile, şi alte lucruri ca acestea. Cei care vor face lucrurile acestea, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu! Roada Duhului este acestea: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Cei care sunt ai lui Hristos, şi-au răstignit firea cu poftele ei ».” (Epistola către Galateni, 5)
„Când Cuvântul lui Dumnezeu va fi împlinit, atunci va veni Sfârşitul. Nici un om nu cunoaşte ziua, sau ora, când Fiul lui Dumnezeu se va reîntoarce pe Pământ! Nici chiar Fiul nu ştie, pentru că aceasta este cunoscut numai de către Tatăl! Cuvântul se împlineşte repede! Vino ca un copilaş şi lasă-Mă pe Mine, să te curăţesc de lucrările firii şi cărnii. Spune-Mi: «Doamne Isuse, vino în inima mea şi iartă-mă de păcatele mele! Ştiu că sunt un păcătos, şi mă pocăiesc de păcatele mele! Spală-Mă în sângele Tău, şi fă-mă curat! Eu am păcătuit împotriva Cerului şi înaintea Ta şi nu sunt vrednic să fiu chemat fiul Tău! Te primesc prin credinţă ca Mântuitorul meu!» Eu vă voi da păstori după inima Mea şi Eu voi fi Păstorul vostru! Voi veţi fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul vostru. Citeşte Cuvântul, şi nu părăsiţi Adunarea voastră. Daţi-vă toată viaţa Mie, şi Eu vă voi păzi! Niciodată nu vă voi lăsa, nici nu vă voi părăsi!”
Oameni, printr-un Duh, noi avem acces la Tatăl! Mă rog ca toţi să veniţi şi să vă predaţi inimile voastre Domnului!

VEDENII DESPRE RAI

Câteva dintre vedeniile următoare, mi-au fost date, înainte de a mă lua Isus în iad. Unele din ele au fost aproape de sfârşitul călătoriei mele prin iad.

ASEMENEA LUI DUMNEZEU

Am primit această vedenie cerească, în timp ce eram în adâncă rugăciune, meditaţie, şi închinăciune. Gloria lui Dumnezeu a coborât peste locul unde mă rugam. Mari valuri ca de foc, lumini puternice şi o putere maiestuoasă au venit în faşa ochilor mei. În centrul focului şi a luminilor era Tronul lui Dumnezeu. Pe tron, era Cineva, asemenea lui Dumnezeu. Bucurie, pace, şi dragoste izvorau din Dumnezeul Atotputernic. Aerul dimprejurul tronului era plin cu copilaşi heruvimi, cântând şi sărutând pe Domnul pe faţa Lui, pe mâinile Lui şi pe picioarele Lui. Cântecul pe care ei îl cântau era „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu Atotputernic!” Heruvimii, aveau limbi de foc deasupra capetelor lor şi la vârfurile fiecărei aripioare mici. Mişcarea aripioarelor lor părea sincronizată cu mişcarea puterii şi gloriei Domnului. Un heruvim a zburat spre mine şi mi-a atins ochii.

MUNȚII DIN AUR

Într-o vedenie, am privit în depărtare peste faţa Pământului. Putem vedea, că pe o distanţă de mai multe mile (1milă-1,6 km), pământul era însetat de ploaie. Pământul era crăpat, uscat şi gol. Nu erau şi nici nu se vedeau copaci ori altă vegetaţie. Atunci, mi s-a îngăduit să văd dincolo de pământul uscat, tot drumul până la Cer. În depărtare, am văzut doi munţi gigantici care îşi atingeau poalele şi erau unul lângă altul. Nu ştiam înălţimea lor, dar erau foarte, foarte înalţi. M-am apropiat de aceşti munţi şi am descoperit că erau făcuţi din aur curat — aur atât de pur, că erau transparenţi. Prin aceşti munţi şi dincolo de ei am văzut o lumină albă, strălucitoare; şi lumina s-a întins, să cuprindă tot universul. Am simţit în inima mea, că aceasta era baza pe care şedea tot Cerul. Oamenii se luptă asupra unui inel mic de aur, dar Dumnezeu stăpâneşte tot aurul.

CONSTRUIREA UNUI LOCAŞ

În timpul rugăciunii, am primit această vedenie: am văzut îngeri, citind recordul înregistrării lucrărilor pe care noi le facem aici, pe Pământ. Unii dintre ei aveau aripi, alţii nu. Unii erau mari şi unii erau mici, dar la toţi feţele erau diferite. La fel ca şi la oameni, îngerii puteau fi identificaţi prin trăsăturile lor faciale. Am văzut îngerii foarte ocupaţi, tăind diamante extrem de mari şi plasându-le în fundaţiile unor clădiri minunate. Diamantele erau de aproximativ 18 centimetri grosime şi 36 centimetri lungime şi erau minunate.
De fiecare dată când un suflet era câştigat pentru Dumnezeu, un diamant era pus la temelia clădirii câştigătorilor de suflete. Nici o muncă nu este în zadar, când este făcută pentru Dumnezeu.

PORŢILE CERULUI

Altădată, în timp ce eram în rugăciune, am văzut acesta vedenie cerească: eram în Duhul şi un înger a venit şi m-a luat în Ceruri. Din nou, erau scene magnifice de lumini desfăşurându-se în valuri şi o glorie ameţitoare aşa cum am văzut în spatele munţilor de aur curat şi pur. Simţeam o teamă, văzând Gloria lui Dumnezeu desfăşurându-se ca o panoramă. Îngerul şi cu mine ne-am apropiat de două porţi gigantice, tăiate într-un perete uriaş şi am văzut doi îngeri excepţionali de mari, înarmaţi cu săbii. Ei erau mai mari de 15 metri şi părul lor era ca un caier de aur. Porţile erau atât de înalte că nu puteam vedea partea de sus. Era cel mai minunat lucru de artă pe care l-am văzut vreodată! Ele erau cioplite de mână şi erau bătute cu pietre, diamante, rubine, safire şi alte pietre preţioase. Tot ce era pe porţi, era într-o armonie perfectă, iar porţile se deschideau înspre afară. Un înger cu o carte în mână, a ieşit afară. După ce s-a uitat în carte, îngerul a dat din cap, confirmând că putem intra.
Cititorule, tu nu poţi ca să intri în Cer, dacă numele tău nu este scris, în Cartea Vieţii Mielului!

CAMERA FIŞELOR

Într-o vedenie, un înger m-a luat la Cer şi mi-a arătat o cameră foarte mare, cu pereţii din aur curat. Din loc în loc, pe pereţi erau gravate litere în ordine alfabetică. Se părea mai degrabă că te afli în tr-o bibliotecă uriaşă, dar în care cărţile erau incluse în pereţi în loc să fie puse pe etajere.
Îngeri în haine lungi luau cărţile din pereţi şi le studiau cu atenţie. Se părea că tot ce făceau, era într-o ordine rigidă. Am observat că, cărţile aveau coperţi groase din aur şi unele din pagini erau roşii. Aceste cărţi erau minunate. Îngerul mi-a zis, că aceste cărţi conţineau datele vieţilor fiecărei persoane care s-a născut vreodată pe Pământ. Mi s-a spus că mai erau şi alte camere ca aceasta şi că erau mult mai multe fişe cu date.
Din timp în timp, arhanghelii aduceau aceste fişe cu datele persoanelor, înaintea lui Dumnezeu, pentru aprobare ori dezaprobare. Cărţile conţineau cereri de rugăciune, profeţii, atitudini, creşterea în Domnul, suflete conduse la Hristos, roadele Duhului şi mult mai multe. Tot ce făceam noi aici pe pământ, este înregistrat într-o carte de către îngeri. Câteodată, îngerul lua câte o carte jos şi îi spăla paginile cu un şervet fin. Paginile spălate se schimbau în roşu.

SCARA CEREASCĂ

Duhul Domnului mi-a dat următoarele vedenii: am văzut o scară spirituală, care coboară jos pe Pământ, în timp ce altă parte urca în sus. Îngerii de pe scară nu aveau aripi, dar fiecare înger avea o carte cu un nume scris pe coperta din faţă. Unii dintre îngeri, păreau că dădeau ordine şi răspundeau la întrebări puse lor de către alţi îngeri. Odată ce primeau ordinele şi răspunsurile la întrebări, ei dispăreau.
Am văzut de asemenea, alte scări, în alte părţi ale Pământului; îngerii erau în continuă mişcare, urcând şi coborând, îngerii se mişcau cu curaj şi autoritate, deoarece erau mesageri cu ordine de la Dumnezeu.

O PROFEŢIE DE LA ISUS

Când Isus mi-a apărut pentru prima dată, a zis: „Kathryn, tu ai fost aleasă de către Tatăl, să Mă acompaniezi până în adâncurile iadului; îţi voi arăta multe lucruri pe care Eu doresc ca Lumea să le cunoască despre iad şi despre Cer. Îţi voi spune ce să scrii, pentru ca această carte să fie o mărturie adevărată despre cum arată aceste locuri necunoscute. Duhul Meu îţi va descoperi secrete despre veşnicie, judecată, dragoste, moarte şi viaţa de dincolo.”
Mesajul Domnului către această Lume pierdută, este acesta: „Eu nu doresc ca voi să ajungeţi în iad! Eu v-am făcut pentru bucuria Mea şi pentru părtăşie eternă. Voi sunteţi creaţia Mea şi Eu vă iubesc!
Chemaţi-Mă, atâta timp cât sunt aproape şi Eu vă voi auzi şi vă voi răspunde! Eu vreau să vă iert şi să vă binecuvântez!”
Celor născuţi din nou, Domnul le zice: „voi, nu părăsiţi Adunarea voastră! Adunaţi-vă împreună, rugaţi-vă şi studiaţi Cuvântul Meu! Închinaţi-vă Mie în Duhul sfinţeniei!”
Domnul zice Bisericilor şi Naţiunilor: „îngerii Mei se luptă întotdeauna pentru moştenitorii mântuirii şi pentru cei care vor deveni moştenitori. Eu nu Mă schimb! Eu Sunt Acelaşi ― ieri, astăzi şi în veci! Căutaţi-Mă şi Eu voi turna din Duhul Meu peste voi! Fiii şi fiicele voastre vor profeţi. Eu voi face Lucrări măreţe între voi.”
Dacă tu eşti nemântuit, te rog fă-ţi timp chiar acum, îngenunchează înaintea Domnului şi cere-I să te ierte de toate păcatele tale şi să te facă copilul Lui! Oricare ar fi preţul, tu trebuie să te hotărăşti acum să faci Cerul ― Casa ta eternă!

CUVINTE DE ÎNCHEIERE

Doresc să vă asigur din nou, că lucrurile pe care le-aţi citit în această carte sunt adevărate. Iadul este un loc real de tortură în flăcări. Dar de asemenea doresc să vă spun, că şi Cerul este la fel de real şi poate fi Casa ta pentru veşnicie. Eu m-am lăsat călăuzită ca o servantă a Domnului Isus Hristos şi am raportat cu credincioşie aceste lucruri care mi-au fost arătate şi care mi s-au spus.Pentru rezultate mai bune, ar trebui să citiţi această carte împreună cu Biblia şi să comparaţi ceea ce este scris aici, cu ceea ce este scris în Sfânta Scriptură. Facă Domnul ca această carte să fie folosită pentru Gloria Lui!

O VEDENIE A IADULUI

Cum şedeam într-o seară pe dormeză, prezenţa lui Dumnezeu a umplut sufrageria şi am auzit o voce zicând: „priveşte, iată Iadul!”
Prima dată în faţa mea, a apărut un perete de foc. Flăcările erau albastre de fierbinţi şi jos se vedea un loc brun de-a curmezişul. În centrul acestui foc, era o substanţă ca gelatina. Pe când priveam, substanţa a început să tremure şi să se scuture şi din ea ieşeau strigăte de plâns: „O Doamne, ajută-mă! O doamne ajută-mă!” Striga necontenit. Atunci Domnul mi-a zis: „copila mea, această substanţă pe care o vezi în flăcări este un om care este în iad de 1800 de ani şi încă strigă la Mine.” Şi mi-a zis iarăşi: „Copila mea, Eu ţi-am arătat şi Cerul şi iadul. Alege astăzi ― unde îţi vei petrece veşnicia!”
Eu am zis: „Doamne, eu vreau să-mi petrec veşnicia cu Tine, pentru-că cu siguranţă eu nu vreau să merg în flăcările iadului!”
Mă rog ca oricine citeşte acestea să aleagă ca să-şi petreacă veşnicia în Cer, cu Dumnezeu Tatăl, în Numele lui Isus Hristos, Domnul nostru.

Amin şi amin.

STIMAŢI CITITORI,

Cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să terminăm traducerea acestei cărţi, care ni s-a părut interesantă şi foarte semnificativă. Şi îi dăm slavă Domnului nostru Isus Hristos pentru aceasta!
Unii, poate nu vor crede cele relatate în această carte. Într-adevăr, sunt lucruri de necrezut. Dar şi lucrurile povestite despre Holocaust şi despre torturile suferite de evrei sub Hitler, mie mi se par de necrezut. Cum e posibil ca o minte omenească să scornească atâtea torturi? Cu toate acestea, necredinţa mea nu împiedică realitatea şi credinţa mea (ori mai bine necredinţa mea) în faţa unui evreu ar fi apă de ploaie, când el ştie realitatea trăită. În Psalmul 14:1, Cuvântul lui Dumnezeu spune: «Nebunul zice în inima lui: ‘nu este Dumnezeu!’» ― înseamnă aceasta că Dumnezeu nu există? Pot eu, prin necredinţa mea să desfiinţez realitatea? Orice om raţional îşi dă seama că este o glumă, cel mult! Ateismul este o amăgire şi toţi cei care sunt înşelaţi de Satan în felul acesta, curând îşi vor da seama, nu numai că există Dumnezeu, dar şi că Satan există, şi că ei au făcut voia lui fără să vrea; dar va fi prea târziu să se schimbe! Din iad, nimeni nu se mai poate întoarce ca să se pocăiască! Acum este timpul! Cuvântul spune în Evrei 3.15: «Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile ca în ziua răzvrătirii»!
Însă, tot la fel de amăgitoare este şi credinţa unora, care cred în Dumnezeu (Iacov 2:19-2o) dar cred că El, în bunătatea Lui, nu trimite pe nimeni în iad. De aceea, ei trăiesc la fel ca păgânii: mint, fură, beau, urăsc, curvesc, nu iartă, cârtesc şi altele de felul acesta, zicând că Domnul este înţelegător şi iartă; că aşa este firea lor şi ei nu se pot schimba. Într-adevăr, noi nici unul dintre noi nu se poate schimba singur. Dar dacă cerem ajutorul lui Dumnezeu să ne ajute să ne schimbăm, El o va face; dacă renunţăm la încăpăţânarea noastră şi smeriţi şi sinceri, ne aplecăm genunchii cerând Domnului Isus să ne curăţească El păcatele în sângele Său, şi să ne dea putere să nu păcătuim de aici încolo. ŞI EL, O VA FACE !
Într-adevăr, iadul a fost creat pentru Satan şi pentru îngerii lui şi Dumnezeu nu trimite pe nimeni în iad, dar toţi cei care nu trăiesc în neprihănire şi sfinţenie, îşi aleg ei singuri pe Satan ca domn al lor, şi ei vor merge acolo unde va merge el ― stăpânul lor.
Dacă tu îi faci voia, Satan te va atrage acolo cu o forţă căreia tu nu i te vei putea împotrivi, la fel ca o păsărică hipnotizată de un şarpe. Poţi fi salvat, numai dacă ai pe cineva mai tare decât Satan. Singurul care l-a biruit pe Satan este Domnul Isus, când pe dealul Golgotei, fiind răstignit pentru noi, a luat toate păcatele omenirii asupra Lui (Isaia 53:4-11). Nu este nici un alt Nume în care să putem fi mântuiţi (Faptele apostolilor 4:12).
Dar Isus nu vine neinvitat! Şi dacă îl inviţi, atunci El îţi cere supunere. Este foarte simplu: nu poţi servi doi stăpâni odată (Matei 6:24). Ori îl slujeşti pe El, ori pe Satan. Alege-L pe El ACUM Domnul tău! Singurul mod de a putea ajunge în Rai cu Domnul Isus, este prin pocăinţă de faptele rele, prin curăţirea cugetului nostru în sângele Domnului Isus Hristos şi prin naşterea noastră din nou! Poate vei întreba, ce trebuie sa faci ca să te pocăieşti, ori să fii născut din nou. Domnul Isus a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. (Ioan 14:6) Isus nu minte. Crede-L pe El, încrede-te în El şi El va lucra astăzi! În primul rând, tu trebuie să recunoşti că eşti un păcătos care nu merită să meargă în rai, pe baza faptelor sale. Într-adevăr; cine poate face fapte neprihănite (adică fără pată) fără să poată fi învinuit de nimic în viaţa lui? (dacă nu ai înjurat ai minţit; dacă nu ai minţit, ai furat; dacă nu ai furat ai curvit; dacă nu ai curvit ai urât, ori lăcomit, ori nu ai iertat pe cel care ţi-a greşit, ori ai cârtit, ori eşti nepăsător faţă de Dumnezeu, ori nu ai frică de H (?? eroare la traducere ??), etc.). Citeşte Romani 1: 29-32 şi 2:4-7 în Isaia 64:6 Cuvântul spune că faptele noastre bune sunt ca o cârpă murdară în faţa lui Dumnezeu, deci noi nu putem să ne bizuim pe faptele noastre, ci doar pe harul Lui. Dacă faptele noastre bune sunt aşa, ce vom spune de cele rele? Dar poate tu spui, că nu ai păcat: nu bei, nu fumezi şi nu ai spart casa nimănui. Cuvântul lui Dumnezeu spune în Romani 3:23 „Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” Cine crezi că se înşală, Dumnezeu ori tu? Poate crezi că vei mai avea altă şansă de a te reabilita în faşa lui Dumnezeu; sunt atâtea curente moderne care învaţă că te vei reîncarna şi vei putea schimba în altă viaţă ceea ce ai greşit acum. Minciuni!! Biblia arată că acestea sunt învăţături eretice; cei care le învaţă se pierd pe ei înşişi şi pierd şi pe cei ce-i cred. Citeşte Evrei 9: 27 unde spune că „[…] oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.”
Apoi, tu trebuie să crezi din inima ta, că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, care a venit pe Pământ să moară pentru păcatele omenirii, în care şi tu eşti inclus şi că Dumnezeu l-a înviat din morţi (Romani 10:9-10). Acest lucru trebuie să-l mărturiseşti tare cu gura ta fie într-un grup de rugăciune, fie la o Biserică care crede în jertfa Domnului Isus Hristos că este singura Cale de mântuire, şi care crede în naşterea din nou. De asemenea, mărturiseşte şi altor necredincioşi (l Ioan 5:12). în sfârşit, tu acum trebuie să crezi că faci parte, prin credinţă, din copii lui Dumnezeu (Romani 10: 9-11). în Ioan 1: 12 scrie. „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” În Efeseni 5: 14-16 zice să răscumpărăm vremea că zilele sunt rele. Astăzi predă-te Lui şi fii o făptură nouă! Niciodată nu vei regreta pasul acesta, dimpotrivă vei regreta că nu ai făcut lucrul acesta mai demult. Aşa cum regret eu acum anii pierduţi fără El. Domnul Isus să-ţi ajute să vezi în lumea spirituală importanţa acestui fapt şi să spui şi altora despre Vestea Bună, că suntem iertaţi prin jertfa Domnului Isus Hristos, a Lui să fie slava în veci! Amin.
Dacă ai făcut acest pas, şi dacă această carte te-a încurajat să te întorci, te rog mult să ne scrii să ne rugăm pentru tine, şi să ne bucurăm de Lucrarea lui Dumnezeu. Noi nu avem nimic de câştigat din întoarcerea ta la Dumnezeu, dar Cuvântului spune în Luca 15:7 că „va fi mai multă bucurie în Cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi, care n-au nevoie de pocăinţă.” Dacă nu ai Biblia, ia legătura cu o Biserică Creştină: Penticostală, Baptistă sau Creştini după Evanghelie şi roagă-i să-ţi dea una. Dacă nu găseşti deloc sau ai vreo nelămurire în legătură cu cele de mai sus, ori orice altceva din Cuvântul lui Dumnezeu, te rog mult să ne scrii urgent şi noi îţi vom trimite după posibilităţi răspunsul, ori Biblia. Domnul Isus Hristos, Fiul Dumnezeului cel Viu şi Adevărat să te întărească, să-ţi dea binecuvântările Lui spirituale Şi cele necesare vieţii de fiecare zi şi să te facă să însetezi tot mai mult după El. Descoperirea este dată prin sora Kathryn Baxter iar cel care o rȧspândeşte este un umil slujitor al Domnului.
Singurului DUMNEZEU TATȦL şi lui ISUS HRISTOS ― FIUL şi DUHULUI SFÂNT, să fie TOATȦ SLAVA, MȦRIREA, CINSTEA şi GLORIA în VECI de VECI pentru traducerea şi tipărirea acestei cărţi. Amin.
Helen Huffman

„POCĂIŢI-VĂ, CĂCI ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR ESTE APROAPE.”
„Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.” (Marcu 16:16)
„Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul pieţii cetăţii, şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod, şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui, Îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui, va fi pe frunţile lor. Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor. Şi îngerul mi-a zis: „aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate. Şi Domnul, Dumnezeul duhurilor proorocilor, a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile, care au să se întâmple în curând.” (Apocalipsa 22 1-6)
„Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe!”
„Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.”
„Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul.”
„Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate!”
„Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!”
„Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici. Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.”
„Şi Duhul şi Mireasa zic: «Vino!» Şi cine aude, să zică: «Vino!» Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!” (Apocalipsa 22 11-17)
Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi, cu toţi! Amin.

PATRUZECI ŞI OPT DE ORE ÎN IAD

John W. Reynolds
Unul dintre cele mai interesante cazuri de readucere la viaţă pe care l-am auzit vreodată, a fost cazul lui George Lennox, un notoriu hoţ de cai din Jefferson County. Se afla a doua oară în închisoare. Prima oară a fost trimis la închisoare pentru o faptă similară ― furt de cai.
În iarna anului 1887 şi 1888 a lucrat într-o mină de cărbuni. Locul în care lucra, i s-a părut foarte periculos. A raportat acest lucru ofiţerului responsabil, care a examinat locul şi considerând că totul este în ordine, l-a trimis pe Lennox înapoi la lucru. Ocnaşul a ascultat şi şi-a continuat lucrul, dar nu mai mult de o oră, pentru că acoperişul s-a surpat şi l-a îngropat cu totul. A rămas astfel timp de două ore.
Pentru că la ora mesei n-a apărut, au început să-l caute, găsindu-l sub mormanul de pământ. A fost scos la suprafaţă, iar după ce medicul închisorii l-a consultat, a fost declarat mort. A fost dus la spital, unde l-au spălat, l-au îmbrăcat şi l-au pregătit pentru înmormântare. I-au făcut sicriul şi l-au dus la spital. A sosit preotul, care a ţinut slujba de înmormântare. Un grup de prizonieri au fost puşi de lucrătorul spitalului să ridice corpul neînsufleţit şi să-l aşeze în sicriu. Aceştia sau supus, unul l-a ridicat de la cap, celălalt de Ia picioare, dar când au ajuns în mijlocul camerei, cel care era la capul celui mort s-a împiedicat în ceva şi-a pierdut echilibrul şi a scăpat din mâini cadavrul. Capul mortului s-a lovit de podea şi, spre stupoarea şi mirarea celor prezenţi, s-a auzit un geamăt adânc. Curând i s-au deschis ochii şi apoi şi-au făcut prezenţa şi alte semne ale vieţii.
A fost chemat de îndată medicul. Până ce a venit acesta, cam peste treizeci de minute, omul a cerut apă, şi când a sosit medicul, l-a găsit bând. Au pus deoparte sicriul şi toate cele necesare pentru înmormântare. L-au mai examinat o dată şi au găsit că avea unul din picioare rupt în două locuri şi era rănit. A rămas în spital timp de şase luni şi apoi s-a întors la lucru.
Am aflat de această experienţă deosebită de la un coleg miner. Am dorit din curiozitate, să-l cunosc pe Lennox ca să-mi împărtăşească el însuşi această experienţă. Timp de câteva luni nu s-a ivit o asemenea ocazie. Până la urmă, s-a ivit. Mi s-a cerut de către unul din ofiţerii închisorii să fac nişte raporturi anuale, într-una din zile s-a discutat despre modul cum acest om a fost readus la viaţă. Tocmai atunci a trecut pe la uşa biroului şi am putut să-l cunosc. Nu peste mult timp i-am dat un bileţel şi l-am rugat să vină unde lucram eu. A venit, l-am cunoscut şi am auzit chiar de la el această istorisire minunată. Era un bărbat tânăr, poate nu avea nici treizeci de ani. Fusese un criminal împietrit, dar a beneficiat de o educaţie foarte bună.
Cea mai interesantă parte a povestirii, s-a întâmplat când el a fost considerat mort. Iată ce mi-a mărturisit el: „Am avut toată dimineaţa presimţirea că ceva teribil urma să se întâmple. Şi pentru că eram neliniştit, l-am rugat pe şeful meu, dl. Grason, să vină şi să examineze locul de unde scoteam cărbuni.
A venit şi, după o examinare atentă, mi-a ordonat să mă întorc la lucru, spunând că nu e nici un pericol şi că «încep să mă ţicnesc». Am continuat să lucrez cam vreo oră, când, dintr-o dată, totul s-a întunecat. Apoi se părea că o uşă mare de fier s-a deschis şi am trecut prin ea. M-am gândit atunci că am murit şi că mă aflu în altă Lume. Nu am putut vedea pe nimeni şi nu am putut auzi nici un sunet. Pentru motive pe care nu le cunosc, m-am îndepărtat de la uşă, am mers un timp şi am ajuns la un râu foarte mare. N-a fost nici întuneric, nici lumină. A fost doar atâta lumină cât într-o noapte înstelată. Nu eram de mult pe mal când am auzit pe cineva vâslind. Curând, persoana se afla în faţa mea.
Am rămas fără cuvinte. S-a uitat la mine pentru o clipă şi apoi mi-a spus că a venit după mine. M-a rugat să urc în barcă şi am traversat râul. Nu ne-am spus nici un cuvânt. Doream să-l întreb cine era şi unde mă aflu, dar parcă limba îmi era lipită de cerul gurii. N-am putut spune nici un cuvânt. În sfârşit, am ajuns pe malul celălalt. Am coborât din barcă, iar bărbatul cu barca a dispărut.
Lăsat singur, n-am ştiut ce să fac. În faţa mea am văzut două drumuri care treceau printr-o vale întunecată. Unul din drumuri, era larg şi uşor de mers pe el. Celălalt, era îngust şi ducea în altă parte. Am pornit-o, din instinct, pe drumul bătătorit. Se părea că pe măsură ce merg, se întunecă tot mai mult. Din când în când, răzbătea totuși o lumină din depărtare şi în acest fel, aveam lumină pe cale.
Deodată am întâlnit o fiinţă, pe care mi-e greu s-o descriu. Pot să vă fac doar o vagă descriere, a modului cum arăta această apariţie înfricoşătoare. Semăna cumva a om, dar era mult mai voluminos decât orice om văzut vreodată. Avea cel puţin trei metri înălţime. La spate avea aripi mari. Era negru ca cărbunele pe care eu îl extrăgearn şi era complet nud. Avea în mână o suliţă al cărei mâner era de cel puţin trei metri şi jumătate. Ochii lui erau ca nişte bulgări de foc. Dinţii săi, albi ca perlele, păreau lungi de doi centimetri şi jumătate. Nasul său, dacă putem să-l numim aşa, era foarte mare, lat şi turtit. Părul său era foarte aspru şi lung. Îi atârna greu, pe umerii masivi. Vocea lui, semăna mai degrabă cu vocea unui leu.
L-am văzut la un moment dat, când lumina din îndepărtare mi-a luminat calea. Tremuram ca frunza plopului, îşi ridicase suliţa ca şi când ar fi dorit să mă străpungă. Cu vocea aceea pe care parcă o aud şi acum, mi-a poruncit să-l urmez; mi-a spus că a fost trimis să mă călăuzească în drumul meu. L-am urmat. Ce altceva puteam să fac? La un moment dat, în faţa noastră a apărut un munte mare. Partea din faţa noastră părea perpendiculară, ca şi când o parte ar fi fost tăiată şi îndepărtată. Pe acest perete perpendicular am putut vedea clar cuvintele: „Acesta este iadul”. Călăuza mea s-a apropiat de acest perete şi cu mânerul suliţei a bătut de trei ori, puternic. S-a deschis o uşă masivă şi am intrat. Am fost condus înăuntru prin ceea ce părea un culoar în acest munte. Un timp ne-am continuat drumul în întuneric. Puteam auzi paşii grei ai călăuzei mele şi astfel puteam să-l urmez. Tot timpul auzeam gemete adânci, ca şi când cineva era pe moarte. Mai târziu, am auzit mai multe gemete şi am putut auzi clar cum unii strigau: „Apă! Apă! Apă!!…” Ajungând la cealaltă intrare şi trecând prin ea, am putut auzi, ceea ce păreau a fi milioane de voci în îndepărtare şi toţi strigau după apă. Deodată, la bătaia călăuzei mele s-a deschis o altă uşă şi ne-am trezit afară şi în faţa noastră se afla o câmpie largă.
Aici, călăuza mea m-a părăsit ca să ducă şi alte suflete pierdute la aceeaşi destinaţie. Am rămas un timp aici, apoi a venit la mine o fiinţă asemănătoare celeilalte. Dar în loc de suliţă avea o sabie mare. A venit să-mi vorbească despre osânda mea viitoare. Mi-a vorbit cu o voce care mi-a inspirat oroare. «Te afli în iad», mi-a spus el. «Pentru tine nu mai există nici o speranţă. Când ai trecut prin munte, în drumul tău până aici, ai auzit gemetele şi ţipetele celor pierduţi, cum strigau după apă, ca să-şi răcorească limbile uscate. De-a lungul culoarului este o uşă, care se deschide spre iazul de foc. Aceasta va fi în curând osânda ta. Înainte de a fi condus în acel loc de chin, de unde nu vei putea ieși — nu există speranță pentru cei ce intră acolo — ţi se permite să stai pe această câmpie, unde le este permis tuturor să stea şi să-şi dea seama, ce ar fi putut avea în loc de suferinţele pe care trebuie să le îndure».
Cu acestea am fost lăsat singur. Probabil din cauza spaimei, am rămas consternat. M-a cuprins slăbiciunea. Puterile m-au părăsit. Picioarele refuzau să-mi mai susţină corpul; învins, am căzut grămadă inertă. Am fost cuprins de toropeală. Pe jumătate treaz, pe jumătate adormit, mi se părea că visez. Departe, deasupra mea, în depărtare, am văzut cetatea minunată despre care citim în Biblie. Ce minunaţi erau pereţii ei de iaspis! Am mai văzut în depărtare câmpii acoperite cu flori minunate. Am văzut râul vieţii şi marea de sticlă. O mulţime de îngeri treceau prin porţile cetăţii, cântând cântece atât de minunate.
Printre ei am văzut-o pe mama mea dragă care a murit acum câţiva ani pentru că i-am zdrobit inima cu răutatea mea. S-a uitat la mine şi mi se părea că mă cheamă la ea, dar eu nu mă puteam mişca. O greutate mare parcă mă împiedica să mă mişc. Atunci o briză blândă a adus spre mine mirosul acelor flori minunate şi am putut auzi mai clar ca niciodată o melodie dulce cântată de îngeri şi am spus: «O, dacă aş putea fi unul dintre ei!».
Şi cum sorbeam din această cupă a fericirii, aceasta mi-a fost deodată îndepărtată de la buze. Am fost trezit din toropeală. Am fost trezit din visarea mea, de o altă fiinţă din acel loc întunecat, care mi-a spus că a sosit timpul să intru în viaţa ce mă aşteaptă. Mi-a poruncit să-l urmez. Am intrat din nou în pasajul acela întunecat, însoţit de acea călăuză. Am ajuns la o altă uşă, apoi la alta, şi deodată am zărit iazul de foc.
Chiar în faţa mea, cât puteam vedea cu ochii, am văzut acel iaz, literal de foc şi pucioasă. Unde uriaşe de foc, valuri fierbinţi de foc se loveau una de alta şi săreau în aer ca valurile mării într-o furtună puternică. Pe coama valurilor, am putut vedea fiinţe omeneşti, care după o clipă, erau duse la fundul acestui îngrozitor iaz de foc. Când se aflau pe coama valurilor, se auzeau cum îl blestemau pe Dumnezeul cel drept în mod îngrozitor, iar strigătele lor după apă îţi sfâşiau inima. Toată această parte a iazului de foc răsuna iar şi iar, de bocetul acelor suflete pierdute. Deodată mi-am întors ochii spre uşa prin care am intrat câteva clipe înainte şi am citit aceste cuvinte: «Aceasta este osânda ta; veşnicia nu are sfârşit». În scurt timp am început să simt că pământul îmi fuge de sub picioare şi m-am trezit alunecând în iazul de foc. M-a cuprins o sete de nedescris. Şi cum am strigat după apă, ochii mei s-au deschis în spitalul închisorii.
Până acum n-am spus nimănui această experienţă a mea, pentru că îmi era teamă că cei din închisoare mă vor crede nebun şi mă vor băga la ospiciu. Am trecut prin toate acestea şi sunt mulţumit nu doar pentru că trăiesc, dar şi pentru faptul că ştiu că există un Rai şi un Iad, un Iad aşa cum ni-l descrie Biblia. Un lucru e sigur: nu voi mai merge niciodată în acel loc.
De îndată ce mi-am deschis ochii în spital şi mi-am dat seama că trăiesc, că sunt din nou pe pământ, mi-am dat inima lui Dumnezeu şi vreau să trăiesc şi să mor creştin. Şi aşa cum cele văzute în iad, nu pot fi niciodată şterse din memoria mea, tot aşa nici lucrurile minunate pe care le-am văzut în Rai. Peste câtva timp, o voi revedea pe bătrâna mea mamă. Să pot sta pe malul acelui râu minunat, să hoinăresc cu acei îngeri pe dealuri şi prin văi pline cu flori mirositoare, să văd frumuseţea pe care o fiinţă muritoare nici nu şi-o poate imagina, să ascult cântările celor mântuiţi ― toate acestea vor fi mai mult decât o răsplată, pentru o viaţă creştină aici pe Pământ, chiar dacă va trebui să las multele plăceri senzuale în care am trăit înainte de a merge la închisoare. Mi-am părăsit prietenii de crimă şi doresc, ca atunci când voi fi liber să am părtăşie cu oameni buni”.
Am prezentat aici istorisirea aşa cum am primit-o de la Lennox. Dumnezeu să binecuvânteze această experienţă, spre trezirea multor suflete pierdute.
Cum pot oamenii să se îndoiască de existenţa literală a unui iad ce arde? Avem Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, şi multe alte experienţe ca cea a domnului Lennox, care ne învaţă că există un iad literal. Bărbaţi şi femei, opriţi-vă! Priviţi lucrurile în faţă! Viaţa voastră este înregistrată. Dumnezeu vrea să vă salveze şi să vă ierte dacă recunoaşteţi că sunteţi păcătoşi. Singura Cale de salvare este să fii curăţat de păcat, primind sângele lui Isus Hristos ca jertfă pentru păcatele tale. Când primeşti iertarea de la Dumnezeu, El îţi dă pace şi odihnă în inimă. Poţi fi liber ― liber în această viaţă, dar cu atât mai mult liber să te bucuri de Cer, în loc să suferi nu doar patruzeci şi opt de ore, ci o veşnicie în iad.

(*)Pentru mai multe informaţii despre „Patruzeci şi opt de ore în iad” scrieţi pe adresa: Str. Sava Tekelija Nr. 12 2900 Arad-Romania.

***

TRIMITERI DIN BIBLIE

Apocalipsa 13: 4-9, 16,17; 20:13-15; 21:2-6
Ezechiel 3:4-7;10:1-22;15:19-21
Daniel 9:13;11:24,35,45;12:10
Ioan 1 :1
Psalmi 34 :14
Exod 3 :14
Isaia 41:10; Psalm 91:11
Psalm 51:3
Marcu 4 :39
Psalm 32 :8
Psalm 34 :8
Proverbe 14 :12 ; 16 :25 ; 21 :2
Luca 13 :24
Matei 10 :28 ; Luca 12 :25
Iosua 24 :15
2 Corinteni 6 :2
Matei 6 :24
Matei 16 :24 ; Marcu 8 :34
Marcu 3 :29
Evrei 6 :6
Matei 26 :28 ; Romani 3 :25
Evrei 2 :4 ; Romani 1 :17 ; Coloseni 3 :11
Matei 25 :25
Luca 9 :62
Coloseni 3 :22
2 Petru 3 :10
Luca 12 :20 25. Exod 20 :3-17
Marcu 8 :38 ; Luca 9 :26 27. Matei 8 :12 ; 22 :13
Marcu 16 :15-20
Fapte 7 :51
Ioan 9 :41 31. Luca 16 :1-31
Luca 12 :48 ; Iacov 2 :19
Luca 20 :46
Ioan 8:44
Matei 25:34-46
Apocalipsa 2:45
Ioan 2 :15 ; Marcu 4 :19 ; 1 Corinteni 10 :6 ; Galateni 5 :16 ; Iacov 1 :14
Apocalipsa 21 :9
Matei 28 :18
2 Tesaloniceni 2 :7 41. Isaia 14 :2-15
Apocalipsa 1 :18
Deuteronom 29 :29
1 Cronici 16 :22 ; Psalm 105 :15
Iov 8 :13-16 ; Psalm 37 :9 ; Proverbe 2 :22
1 Corinteni 10 :12
Matei 7 :1-3
Matei 10 :42 ; 18 :5-14 ; Marcu 9 :42 ; Luca 17 :2
Isaia 64 :6
Marcu 12 :32-34 ;1 Ioan 4 :21
Matei 20 :22,23 ;23 :11
Matei 16 :24 ;Marcu 9 :24 ; Luca 9 :23
Proverbe 29 :18 ;Fapte 26 :19
Psalm 119 :11 ;Marcu 9 :13 55. Ioan 5 :4,44
Evrei 12 :15
Evrei 12 :2
Luca 9 :23 ;1Corinteni 15 :31
Exod 20 :23
Maleahi 4 :2
Efeseni 5 :6 ; Coloseni 3 :6 62. 1 Ioan 2 :16-17
Iuda 1 :16-18
Matei 10 :16
Isaia 29 :13
Apocalipsa 3 :16-21 67. Matei 1 :13,14
Psalm 111 :10
1 Petru 4 :17
Romani 5 :12 ; Iacov 1 :15 ; Evrei 10 :26
Matei 18 :14
Genesa 6 :3 ;Iov 8 :14
Romani 1:28; 2 Timotei 3:8; Tit 1:16; 2 Corinteni 13:5-7
1 Corinteni 5 :6 ; Galateni 5 :9
Luca 15 :10 ; Matei 25 :23 ; Luca 19 :17
Evrei 10 :31 ; Luca 12 :5
Matei 13 :21 ; 2 Timotei 3 :12 78. Ezechiel 3 :18 ; 18 :4-20
Psalm 95 :7-8
Isaia 56 :7
1 Corinteni 5 :9,10
Ioan 13 :34,35 ; 1 Petru 1 : 22
1 Samuel 16 :7 ; Ioan 7 :24 ; 2 Corinteni 10 :7 Matei 13 :16 ; Luca 10 :23
Deuteronom 10 :12 ; Mica 6 :8
1 Timotei 4 :2
Apocalipsa 21 :8
Ioan 10 :10
1 Samuel 15 :1 ; 16 :23
Matei 3 :2 ; 4 :17
Iacov 4 :7
Luca 23:34 93. Ioan 3:3,5,7
Ioan 6:37
Romani 3:23
Numeri 23:19
Evrei 9:27
1 Tesaloniceni 5:19
1 Timotei 6:10
Ioan 8:44
1 Petru 3:18 102. Matei 13:20-22
Romani 12:19
1 Corinteni 10:4; Efeseni 6:21
Iacov 1:17
Luca 7:14
2 Cronici 7:14
Iacov 4:14
Maleahi 3:14; Iacov 1:26
Isaia 45:9; Romani 9:21
Psalm 7 :9 ; Ieremia 11 :20 ; Apocalipsa 2 :23
Luca 11:52; 1 Tesaloniceni 2:18 113. Ioan 3:19-21
Romani 6:23; Apocalipsa 20:6
Ioan 8:44
Isaia 14 :9-17
Ioan 6 :37
2 Timotei 3 :1-5
Galateni 5:16
1 Corinteni 6:9,10; Galateni 6:7-9
Galateni 5 :16-25
Efeseni 1 :19-23
Efeseni 2 :8
Efeseni 2 :2-7 ; Coloseni 2 :13
Efeseni 1 :7
Apocalipsa 1 :18
Isaia 53 :2-5
Efeseni 2 :19
Efeseni 3 :5-21
Efeseni 4 :1-32
Ioan 14 :20
Efeseni 4:1-5; 5:1-21
2 Timotei 3:1-17
Exod 33:19; Romani 9:15
Evrei 13:5
Matei 25:1-8
Isaia 60:2
Daniel 8 :2 ; 2 Tesaloniceni 2 :11 ; Iov 2 :10-13
Isaia 60:1,2
Daniel 11:28,31
Matei 16:18
Isaia 42:1-13; Psalm 78:65,66
Isaia 58:1-14; Iov 2:13
Iov 1:14,15: 2:1-12
Apocalipsa 19:13
Apocalipsa 14:20
Luca 1:17; Iov 7:23; Isaia 62:12
Ezechiel 43:13; Isaia 60:17; 62:2; Apocalipsa 3:12; Psalm 102:21-22
Levetic 20:7; Efeseni 1:4; Coloseni 1:22; 1 Petru 1:16
1 Corinteni 6:9.10
1 Tesaloniceni 4:13-18; 2 Tesaloniceni 2:1-13
Apocalipsa 20:4
Daniel 7:5-23; Apocalipsa 4:7; 6:3,5,7; 13:1; 18:24
Apocalipsa 3:10; 14:1; 20:15
Matei 25:33; Luca 21:31-36
Marcu 14:28
Filipeni 4:6
Matei 24:44
1 Corinteni 13:1-13
Matei 24:51
2 Timotei 2 :15 ; Iacov 4 :7
Isaia 5 :14 ; Evrei 13 :5,6
Daniel 8 :27
Ioan 9 :4
Apocalipsa 17 :1-18 ; 18 :24
Matei 18 :10 ; Luca 16 :22
Isaia 64 :4 ; 1 Corinteni 2 :9
1 Tesaloniceni 4 :16 169. Matei 13 :31-43
Romani 12 :4 ; 1 Corinteni 12 :14-26
2 Petru 3 :18
Apocalipsa 20 :11-15
Apocalipsa 6 :12-14
Apocalipsa 9 :2
Isaia 53 :1-12
Luca 4 :23
Apocalipsa 1 :13-18
Ioan 10 :7-9 ; 14 :6
Isaia 6 :1
Isaia 65 :24 ; Filipeni 4 :19
Psalm 50 :10
Iov 2 :32 ; Daniel 11 :32 183. Iov 2:23-25
Efeseni 2:5-8; Fapte 2:21 185. Isaia 29 :16 ; 45 :9 ; 64 :8
Ioan 3 :16 ; Ioan 11 :25
Psalm 100:1-3
Iov 2:28
Matei 18:14; 2 Petru 3:9
Isaia 55 :6
Evrei 13 :8
Isaia 32 :1-20
Isaia 30 :18
Ezechiel 30 :1-26
Matei 9 :23 ; Psalm 34 :14
Isaia 6 :8
Iov 2 :8
Maleahi 4 :2
Luca 13 :34
Apocalipsa 6 :14
Iov 3 :14
Iosua 24 :15

Când ne adresăm lui Dumnezeu în rugăciune, diavolul ştie că primim puteri împotriva lui, de aceea i se opune din răsputeri.

―――======―――

CUVÂNT ÎNAINTE

---